Plângere contravenţională. Sentința nr. 603/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 603/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 603/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 603

Ședința publică de 20.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE NICOLETA POPESCU

Grefier I. M. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de petenta . în contradictoriu cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI C. - POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C., având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat T. A. M. pentru petentă și martorul V. I. F., lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Petenta, prin avocat, depune la dosar un set de înscrisuri.

Potrivit disp. art. 318, 319, 321 C.proc.civ., instanța procedează la audierea martorului V. I. F., sub prestare de jurământ religios, declarația acestuia fiind consemnată, citită, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 392 C.pr.civ. declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat T. A.-M., pentru petentă, având cuvântul, solicită să se admită cererea, societatea își desfășoară activitatea în baza unui contract de închiriere, a fost în mod abuziv sancționată, nu încurca traficul, a fost depus acordul de la primărie. În subsidiar, solicită înlocuirea cu avertisment având în vedere pericolul redus, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 C.proc.civ., instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 08.07.2015 pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar_, petenta . în contradictoriu cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI C. - POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/24.06.2015, prin care a solicitat instanței admiterea plângerii contravenționale formulate, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 700 lei. În subsidiar, a solicitat înlocuirea cu avertisment având în vedere că fapta aduce minime încălcări ale legislației indicate, subscrisa deținând toate acordurile vânzării în spațiul respectiv și în imediata apropiere, loc necesar exploatării spațiului închiriat.

În fapt, a arătat că la data de 24.05.2015, reprezentanți ai intimatei s-au prezentat la chioșcul nr. 1 din Parcul R. folosit de societatea . în baza contractului de închiriere nr. 9PR/2011 și au sancționat petenta că ar fi expus produse spre vânzare pe domeniul public fără a respecta suprafața ce face obiectul contractului de închiriere precizat.

A mai arătat că procesul verbal este nelegal și netemeinic întrucât societatea își desfășoară activitatea în mod legal, în baza contractului de închiriere încheiat cu intimata, marfa expusă se afla în dreptul chioșcului, societatea este autorizată ORC să desfășoare activitatea și produsele expuse se aflau pe suprafața de teren ce face obiectul contractului de închiriere., fapta descrisă în procesul verbal nu există, bunurile expuse se aflau pe terenul ce face obiectul contractului de închiriere încheiat între petentă și intimat, exploatarea normală a spațiului impunând și posibilitatea intrării și ieșirii din spațiul închiriat și exploatarea normală.

A apreciat că agenții constatatori au încercat să găsească motive pentru a sancționa petenta care are toate actele și avizele valabile, susținând că petenta a ocupat domeniul public, situație neconformă cu realitatea, motiv pentru care s-au formulat obiecțiuni în procesul verbal.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În susținerea cererii, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale în cadrul căreia să fie audiat martorul V. I. F..

La data de 30.07.2015, intimatul a formulat întâmpinare prin care a arătat că procesul verbal de contravenție . nr._/24.06.2015 a fost întocmit în urma celor constatate la fața locului de către Polițistul local O. C., contravenienta fiind sancționată pentru fapta prevăzută de art. 8 lit. e) din Hotărârea Consiliului L. al Municipiului C. nr. 319/2009.

În susținerea cererii, a depus la dosar mijloacele materiale de probă avute în vedere la întocmirea procesului verbal de contravenție . nr._/24.06.2015, respectiv planșele foto efectuate la fața locului, Hotărârea Consiliului L. al Municipiului C. nr. 319/2009 – extras, precum și Hotărârea Consiliului L. al Municipiului C. nr. 279/2011.

La data de 18.09.2015, petenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței să constate că pârâta nu a formulat întâmpinare în termen legal și nu are dreptul de a invoca excepții și apărări.

A arătat că obiectul sancțiunii este suportul de baloane, care se află în imediata apropiere a spațiului închiriat, însă petenta a solicitat să i se încuviințeze folosirea contra cost și a spațiului respectiv dar nici până în prezent Primăria C. nu i-a comunicat nici un răspuns.

A învederat că societatea a solicitat acord pentru folosire spațiu, domeniu public pentru montare în afara spațiului public a obiectelor spre vânzare a avut acordul inițial emis de intimată până la momentul sancționării, fiind o cerere înregistrată la Primăria C. în acest sens, iar reprezentanții intimatei cu rea credință au aplicat sancțiune.

Pentru considerentele menționate apreciază procesul verbal de contravenție ca fiind nelegal și netemeinic.

Prin încheierea de ședință din data de 11.11.2015, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul V. I. F., cu dom. în C., ., ., . pentru petentă.

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 (fila 21).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/24.06.2015 emis de intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI C. –POLIȚIA LOCALA A MUNICIPIULUI C., petenta . a fost sancționată contravențional în baza art. 8 lit. e) din HCL nr. 319/2009, fiindu-i aplicată sancțiunea amenzii de 700 lei.

Astfel, s-a reținut că, în data de 24.06.2015, ora 12,40, a ocupat domeniul public din fața punctului de lucru situat în Parcul R., casuța nr. 1, fără a deține acordul de ocupare al domeniului public emis de Primăria C. pentru suprafața ocupată aproximativ 3 mp (fila 8).

Petenta a semnat procesul-verbal cu mențiunea cuobiectiuni.

Examinând legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, în temeiul art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001, instanța constată că acesta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petenta a fost sancționată în temeiul art. 8 lit. e) din HCL nr. 319/2009 privind regulamentul de stabilire a unor măsuri pentru gospodărirea municipiului C., precum și stabilirea, constatarea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții, potrivit căruia, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 700 – 1500 lei pentru persoane juridice, ocuparea domeniului public cu orice construcții provizorii, rulote, containere sau materiale fără autorizarea și achitarea taxelor legale.

Împrejurarea că petenta a săvârșit contravenția prevăzută de art. 8 lit. e) din HCL nr. 319/2009, rezultă din procesul-verbal de contravenție coroborat cu planșele foto efectuate la fața locului potrivit cărora, petenta a ocupat trotuarul cu un suport cu baloane.

Însă, potrivit art. 47 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ordonanța se completează cu dispozițiile din Codul de procedură civilă. Iar, în procedura contravențională, fiind aplicabile principiile de drept procesual civil, părțile sunt obligate să respecte principiul stabilit în art. 249 C.proc.civ., care prevede că cel ce face o susținere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Instanța constată că petenta a făcut dovada unei stări de fapt care determină aplicarea în speță a dispozițiilor art. 5 alin. 2 lit a și art. 7 din OG nr. 2/2001 în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În aceste condiții, se constată că spațiul public utilizat fără autorizație avea o suprafață mică și se afla în Parcul R. unde circulația este strict pietonală și chiar redusă la ora reținută în procesul-verbal. Aceste aspecte au fost confirmate de martorul audiat în cauză la cererea petentei, numitul V. I. F. care a declarat că agenții au costatat că pe trotuarul din fața magazinului se afla un cărucior cu baloane cu heliu, iar administratorul firmei avea toate actele în regulă.

În aceste condiții, se consideră că sancțiunea amenzii contravenționale aplicată este mult prea oneroasă în acest caz, sancțiunea avertismentului pentru fapta comisă fiind în măsură să atingă scopul urmărit de pedeapsa contravențională, respectiv acela de a sancționa faptele contrare dispozițiilor legale dar și pe cel exemplificativ-educativ.

Pe cale de consecință, în baza art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, va admite în parte cererea de anulare a procesului verbal de sancționare contravențională, va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului și va menține în rest procesul-verbal de contravenție.

În temeiul art. 452 și urm. coroborate cu art. 9 C.proc.civ., instanta va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea contravențională în parte formulată de petenta ., cu sediul în C., ., nr. 29, jud. D., J 16//108/1998, CUI_ în contradictoriu cu intimatul C. L. AL MUNICIPIULUI C. –POLIȚIA LOCALA A MUNICIPIULUI C., cu sediul în mun. C., .. 22, jud. D..

Dispune inlocuirea sanctiunii aplicate contravenientei prin procesul verbal de contraventie . nr._/24.06.2015 intocmit de intimat, respectiv amenda în sumă de 700 lei, cu sanctiunea avertismentului.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședința publică din data de 20 ianuarie 2016.

Președinte Grefier

N. P. I. M. C.

Red. N.P./Tehn.IMC

ex.4/28.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 603/2016. Judecătoria CRAIOVA