Plângere contravenţională. Sentința nr. 505/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 505/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 505/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 505/2016

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile privind pe petent C. C. F. și pe intimat I. D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat B. F. pentru petent, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C. invocată de intimată prin întâmpinare.

Avocat B. F., pentru petent, solicită admiterea excepției invocate.

Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei C..

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea formulată la data de 21.09.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul C. C. a chemat în judecată pe intimatul I. D. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . din 20.09.2015 prin care a fost sancționat cu amenda in cuantum de 945 lei si exonerarea petentului de la plata amenzii.

In motivarea cererii se arată că petentul a fost sancționat întrucât a circulat cu viteza de 118 km/h aspect care nu este real. Sunt invocate dispozițiile art. 109 alin.2 din OUG 195/2002 si dispozițiile normelor de metrologie legală NML-021-05 din 23.11.2005 publicată în Monitorul Oficial din partea I nr. 102 bis din data de 7.12.2005.

De asemenea, a invocat disp. art. 6 alin.2 din Conventia Europeana pentru Drepturilor Omului.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri si martorul S. G..

În drept plângerea a fost întemeiata pe disp. OG 2/2001 si OUG 195/2002.

În dovedire s-a depus procesul verbal de contravenție in original si copia carții de identitate a petentului.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 20 lei.

Instanța a dispus comunicarea cererii către intimata la data de 8.10.2015, iar aceasta a depus întâmpinare la data de 27.10.2015 prin care a invocat excepția de necompetenta teritoriala a Judecătoriei C. si declinarea competentei in favoarea Judecătoriei Filiași, jud. D..

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată.

La termenul din data de 19.01.2016 instanța a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetenta teritoriala a Judecătoriei C. invocata prin intâmpinare.

Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva acestei excepții, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 20.09.2015 încheiat de I. D. petentul C. C. F. a fost sancționat cu amenda contravenționala în cuantum de 945 lei întrucât a condus autoturismul marca Land Rover pe raza localității Filiași cu viteza de 118 km/h.

Potrivit dispozițiilor art.32 alin.2 din O.G.2/2001, plângerea contravențională se soluționează de către instanța în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta contravențională.

Textul de lege este un text imperativ, neprevăzând excepții de la această regulă sau posibilitatea părților de a deroga prin înțelegere. Ca atare competenta teritorială în materie contravențională este exclusivă.

Instanța a constatat din examinarea procesului verbal depus la dosar că locul săvârșirii contravenției este localitatea Filiași, jud. D..

Potrivit art. 132 alin. 1 din Noul Cod de procedura civila „când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, iar conform alin.3 „dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente”.

Întrucât instanța poate să își decline din oficiu competența dacă părțile sunt legal citate, chiar dacă nu toate sunt prezente și având în vedere că locul săvârșirii faptei contravenționale este localitatea F. care se află în raza de competență a Judecătoriei F., jud. D. instanța va admite excepția de necompetenta teritoriala în baza art.132 Cod procedura civila și va declina competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei F., instanța competentă teritorial absolut potrivit HG nr. 337/1993 privind stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor si parchetelor de pe lângă judecătorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei C. invocată de intimata prin întâmpinare.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul C. C. F., CNP_, cu domiciliul ales în C., . C, județul D. în contradictoriu cu intimata I. D., cod fiscal_ cu sediul în C., ., județul D., în favoarea Judecătoriei F., jud.D..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.01.2016.

Președinte, Grefier,

B. C. G. T. L.

Red.BCG/

tehnoredact. BCG

4 ex./27.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 505/2016. Judecătoria CRAIOVA