Pretenţii. Sentința nr. 585/2016. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 585/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 585/2016

ROMANIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 585

Ședința publică de la 20.01.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE R.-M. T.

Grefier L. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe Asociația de proprietari nr. 1 Craiovita Noua și pe pârâtii M. C., M. M. G., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În conformitate cu prevederile 131 coroborate cu prevederile 94 pct. 1 lit. j Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Instanța acordă cuvântul pentru propunere de probe.

Conform art. 255 alin 1 coroborat cu art. 258 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că proba cu înscrisurile solicitate de reclamantă prin acțiune este admisibilă putând duce la soluționarea procesului, motiv pentru care încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar în dovedirea pretențiilor ce fac obiectul acțiunii.

În temeiul art. 254 alin. Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâții nu au depus întâmpinare și nu au propus probe, fiind decăzuți din acest drept.

În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.

În temeiul art. 358 Noul Cod de Procedură Civilă constată că pârâtul, legal citat din oficiu cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a prezentat.

Nemaifiind cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform dispozițiilor art. 244 alin. 1 Cod proc.civ., instanța constată cercetarea procesului încheiată .

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.11.2015, pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ /_, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Craiovita Noua a chemat în judecată pe pârâtii M. C., M. M. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 4940,90 lei din care 4614,84 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2014- august 2015 si suma de 326,06 lei reprezentând penalitati de întârziere aferente aceleiași perioade.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 3, situat în C., .. 3, .. 1, județul D., aparținând de Asociația de Proprietari nr. 1 Craiovita Noua, si nu și-au achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantum de 4940,90 lei din care 4614,84 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2014- august 2015 si suma de 326,06 lei reprezentând penalitati de întârziere aferente aceleiași perioade.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 50 din Legea 230/2007, în vederea recuperării sumelor datorate de către debitori, precum și recuperarea sumei de 20 lei, aferentă cheltuielilor ocazionate de întocmirea dosarului.

În conf. cu dispozițiile art. 50 alin 2 din Legea nr. 230/2007, reclamanta a solicitat scutirea de la plata taxei de timbru

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: C.I.F. extrasul de cont, listele de plata detaliat pe fiecare luna, mod de calcul penalități. (furnizori).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Pârâtii sunt proprietarii apartamentului nr. 3 situat în C., .. 3, .. 1, județul D..

În calitate de proprietari, pârâții aveau obligația de plată către reclamanta, a cotelor ce îi reveneau din cheltuielile de întreținere, acestea totalizând pentru lunile ianuarie 2014- august 2015, suma de 4940,90 lei, ce reprezintă cote de întreținere restante, penalități de întârziere aferente aceleiași perioade .

Acest aspect rezultă din adiționarea sumelor înscrise cu titlu de cheltuieli de întreținere în listele depuse la dosar, cu evidențierea separată a penalităților de întârziere impuse de asociație în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, al căror calcul rezultă din tabelul de calcul al penalităților depus la dosar.

Potrivit art. 46 din L. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar conform art. 48 din același act normativ „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.

Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 2 că „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.”

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că la data formulării acțiunii, pârâtul nu și-a executat obligația de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere pentru perioada ianuarie 2014- august 2015.

Ca atare, având în vedere că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, iar pârâții nu au probat liberarea de obligație, prin plată sau într-un alt mod admis de lege, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 4940,90 lei din care 4614,84 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2014- august 2015 si suma de 326,06 lei reprezentând penalitati de întârziere aferente aceleiași perioade.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Craiovita Noua, cu sediul în C., .. 3, .. 1, .. D., in contradictoriu cu pârâtii M. C., M. M. G., ambii cu domiciliul în C., .. 3, .. 1, . .

Obliga pârâtii sa plătească reclamantei Asociația de Proprietari nr. nr.1 Craiovita Noua suma de 4940,90 lei din care 4614,84 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei ianuarie 2014- august 2015 si suma de 326,06 lei reprezentând penalitati de întârziere aferente aceleiași perioade.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.01.2016.

Președinte, Grefier,

R.-M. T. L. V.

Red.jud. R.M.T.

Tehnored. L.V,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 585/2016. Judecătoria CRAIOVA