Plângere contravenţională. Sentința nr. 8/2016. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 8/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDCRV:2016:028._
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 8/2015
Ședința publică de la 11 01 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C. - Judecător
Grefier C. R.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta I. G. L. și pe intimatul IPJ D., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns petenta, personal și martorul-asistent B. C. M., lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 318-321 Cod proc.civ., instanța procedează la identificarea și ascultarea martorului-asistent B. C. M., sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art.319 Cod proc.civ., declarația acestuia fiind consemnată si atașată la dosar .
După identificarea petentei, instanța, în cf. cu dispoz. art. 352 C.pr.civ., procedează la administrarea probei cu interogatoriul acesteia, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petenta, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție.
În temeiul art. 389 și urm. Noul Cod de Procedură Civilă, considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 27.05.2015, petenta I. G. L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ D., anularea procesului verbal . nr._/09 05 2015.
Pe fondul cauzei, petenta a arătat că cele reținute în procesul-verbal de contravenție contestat nu corespund realității întrucât, la momentul săvârșirii presupusei contravenții era la serviciu.
În fapt, s-a reținut cî în data de 09.,05.2015, în jurul orelor 12.00, aflându-se în locuința sa, la adresa de domiciliu, a aruncat pe geamul de la balconul apartamentului situat la etajul trei, o găleată cu apă asupra vecinei sale Varăjitoru E., care se afla în grădina blocului.
În drept, a invocat dispoz. OG 2/2001.
În dovedirea plângerii a depus procesul-verbal contestat, în original, și în xerocopie, CI petentă, contract individual de muncă, fișa postului contabil, foaie colectivă de prezență.
La data de 03.07.2015, intimatul I.P.J. D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.
A solicitat ca instanța să constate că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de formă și de fond prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Cât privește starea de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal, intimata a solicitat instanței să constate că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil. În opinia lor, instanța de judecată nu poate da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul verbal de contravenție, ceea ce este un act de autoritate. Astfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.
Așadar, măsura dispusă de către agentul constatator este temeinică și legală, procesul-verbal făcând deplina dovadă a situației de fapt menționată în cuprinsul său.
Referitor la procesul-verbal intimata consideră că instanța trebuie să-i recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, având în vedere că este întocmit de un agent la statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, intimata a învederat instanței că deși O.G. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept.
A arătat intimatul că abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar ce se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancționarea acestuia este temeinică și legală.
Mai mult decât atât, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată de legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrinele de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
În drept, au fost invocate dispoz. OUG nr. 195/2002, RAOUG nr. 195/2002 și OUG nr. 2/2001.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv procesul-verbal de contravenție depus la dosarul cauzei .
În temeiul dispoz. art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Prin încheierea de ședință din data de 05.10.2015, instanța, având în vedere dispozițiile art. 258, 255 NCPC, a încuviințat pentru petentă, proba cu un martor, respectiv I. M. V., și proba cu înscrisuri, iar pentru intimat a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu martorul-asistent B. C. M..
În temeiul art. 318-321 Cod proc.civ. instanța a procedat la ascultarea martorei I. M. V., propusă de petentă, și a martorului- asistent B. C. M. sub prestare de jurământ, conform dispozițiilor art.319 Cod proc.civ., declarațiile acestora fiind consemnate si atașate la dosar .
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/09 05 2015, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 pct. 4 din Lg. 61/1991 R, reținându-se că în data de 09.,05.2015, în jurul orelor 12.00, aflându-se în locuința sa, la adresa de domiciliu, a aruncat pe geamul de la balconul apartamentului situat la etajul trei, o găleată cu apă asupra vecinei sale Varăjitoru E., care se afla în grădina blocului.
Împotriva procesului verbal menționat petenta a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.
Relativ la temeinicia actului sancționator, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de principiu, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
În prezenta cauză, atât miza litigiului cât și asigurarea posibilității petentei de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.
Procesul-verbal face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă petentei.
În cauză, a fost audiat martorul B. C. M., care a confirmat starea de fapt reținută de agentul constatator în actul sancționator, declarând că la data de 09.05.2015 o persoană pe care nu a putut-o identifica a aruncat cu o găleată cu apă de la balconul apartamentului petentei, situat la etajul 3 al blocului, asupra unei alte persoane care se afla în grădina blocului, la fața locului deplasându-se și agenții de poliție.
Ca atare, avându-se în vedere împrejurarea că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, procesul verbal de contravenție se bucură, în continuare, de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.
Cu toate că reține vinovăția petentei, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 - care constituie dreptul comun în materie contravențională (articol care, coroborat cu art. 38 al 3 din același act normativ, permite instanței să aprecieze inclusiv natura și cuantumul sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului verbal nu a fost răsturnată), instanța consideră așadar că sancțiunea minimă prevăzută de lege, este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția contestatoarei asupra obligațiilor ce îi revin în materia reglementată de O.G. 2/2001.
Pentru a proceda astfel, instanța are în vedere pe de o parte dispozițiile art. 5 alin 5 din O.G. 2/2001 (potrivit cărora sancțiunea stabilită de organul constatator trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite) și art. 21 alin 3 din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de „împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul si mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului ).
Totodată, ținând cont de dispozițiile art. 34, al. 1 din O.G. 2/2001 potrivit cărora instanța hotărăște asupra sancțiunii, instanța constată că se justifică reducerea cuantumului amenzii contravenționale aplicată petentei, la minimul prevăzut de lege, având în vedere și gradul redus de pericol social al faptei reținute în actul sancționator.
În aceste condiții, instanța va admite în parte plângerea și va reduce cuantumul amenzii contravenționale aplicată petentei în baza procesului-verbal . nr._/ 09.05.2015 întocmit de intimată, de la 500 lei la 100 lei.
Va menține celelalte dispoziții din procesul-verbal.
În baza art. 453 Cod pr. civ. se la lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea petenta I. G. L.-CNP_, domiciliată în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul IPJ D.
Reduce cuantumul amenzii contravenționale aplicată petentei în baza procesului-verbal ., nr._/09.05.2015 întocmit de intimată, de la 500 lei la 100 lei Menține celelalte dispoziții din procesul-verbal.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. .
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 01 2016.
Președinte Grefier
L. C. C. R.
Red. Jud. L.C../ gref. C.R.
4 expl. / 19 01.2016.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2/2016. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 26/2016.... → |
---|