Pretenţii. Sentința nr. 138/2016. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 138/2016 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 138/2016
Dosar nr._ - pretenții-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 138
Ședința publică de la data de 12 ianuarie 2016
Instanța constituită din:
Președinte: Cătălina-Maria Bran
Grefier: S. A. G.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 19 B. și pe pârâții B. E. P. și B. S., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 16.12.2015 reclamanta a depus înscrisuri, după care:
Instanța lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, au lipsit părțile.
În temeiul art. 292 Noul Cod de Procedură Civilă se administrează proba cu înscrisurile de la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.05.2015, pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 19 B. a chemat în judecată pe pârâții B. E. P. și B. S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei totale de 5541,56 lei ce reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada decembrie 2013 – aprilie 2015 la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 2209,97 lei.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâții sunt proprietarii apartamentului nr. 1 situat în C., .. 77, ., aparținând de ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 19 B. si nu și-au achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere în cuantumul indicat.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 116/1996 modificată prin Legea nr. 230/2007.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: extrasul de cont cu cheltuieli întreținere pârâți, listele de plata detaliat pe fiecare luna, tabel calcul penalități, proces verbal al Adunării Generale pentru anii 2013-2015.
Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâții nu au depus întâmpinare.
La data de 27.10.2015 la solicitarea instanței reclamanta a depus tabel calcul penalități.
La data de 16.12.2015 reclamanta a depus precizare la acțiune însoțită de copie chitanțe, prin care a arătat că pârâții au mai achitat din debit.
Pârâții deși legal citați cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, au lipsit.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
Pârâții B. E. P. și B. S. sunt proprietarii apartamentului nr. 1 situat în C., .. 77, ..
În calitate de proprietari, pârâții aveau obligația de plată către reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 19 B., a cotelor ce le reveneau din cheltuielile de întreținere, acestea totalizând pentru lunile decembrie 2013 - aprilie 2015 suma de 7751,53 lei, din care din care suma de 5541,56 lei reprezintă cheltuieli de întreținere iar suma de 2209,97 lei reprezintă penalități de întârziere stabilite în sistem propriu la valoarea de 0,1 % pe zi de întârziere, conform hotărârilor anuale ale adunării generale (f. 40-45).
Acest aspect rezultă din adiționarea sumelor înscrise cu titlu de cheltuieli de întreținere în listele de întreținere depuse la dosar, cu evidențierea separată a penalităților de întârziere calculate conform hotărârilor adunării generale a asociației, calcul penalităților fiind evidențiat în tabelul de calcul al penalităților depus de reclamantă.
Potrivit art. 46 din L. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar conform art. 48 din același act normativ „Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
Art. 49 din L. 230/2007 prevede în aliniatul 2 că „Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.”
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că la data formulării acțiunii, pârâții nu și-au executat obligația de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile de întreținere fiind în mod corect percepute penalități de întârziere.
În plus, pârâții au fost citați pentru termenul de judecată de la 06.10.2015 cu mențiunea de a se prezenta personal la interogatoriu, însă nu s-au prezentat, astfel că, în temeiul art. 358 NCPC instanța consideră refuzul acestora drept un început de dovadă scrisă, care coroborându-se cu listele de plată, și extrasul de cont dovedesc existența și cuantumul pretențiilor solicitate de către reclamantă.
În cursul procesului, pârâții au achitat o parte din debit, astfel cum a precizat reclamanta la data de 16.12.2015 (f.80), respectiv suma totală de 5800 lei pentru perioada decembrie 2013 – ianuarie 2015, rămânând un rest în cuantum de 1487,38 lei cu titlul de cheltuieli de întreținere și în cuantum de 464,15 lei cu titlul de penalități întârziere, pentru perioada ianuarie 2015 – aprilie 2015, aspect ce rezultă și din cuprinsul chitanțelor nr._/09.12.2015, nr._/06.10.2015, nr._/09.11.2015, nr._/06.08.2015, nr._/24.08.2015, nr._/10.06.2015 și nr._/17.07.2014 (f. 81-84)
Ca atare, având în vedere că reclamanta a făcut dovada dreptului său de creanță, iar pârâții nu au probat liberarea în tot de obligație, prin plată sau într-un alt mod admis de lege, dar și recunoașterea datoriei ce rezultă din plata parțială făcută în timpul procesului, instanța va admite acțiunea precizată și va obliga pârâții în solidar să plătească reclamantei suma totală de 1951,53 lei, din care suma de 1487,38 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2015 – aprilie 2015, iar suma de 464,15 lei reprezintă penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea precizată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 19 B. cu sediul în C., .. 75, . în contradictoriu cu pârâții B. E. și B. S. ambii cu domiciliul în C., .. 77, ., județul D..
Obligă pârâții în solidar să plătească reclamantei suma totală de 1951,53 lei, din care suma de 1487,38 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2015 – aprilie 2015, iar suma de 464,15 lei reprezintă penalități de întârziere pentru aceeași perioadă.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 12 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE GREFIER
C. M. B. S. A. G.
Red. jud. C.M.B.
Tehnored. gref. S.A.G.
20.01.2015, 5 ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 166/2016. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 139/2016. Judecătoria CRAIOVA → |
---|