Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 495/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 495/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 07-05-2013 în dosarul nr. 3131/216/2012

Dosar nr._ hotărâre care să țină loc de act autentic

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 495/2013

Ședința publică de la 7 mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier N. R.

Pe rol fiind spre soluționare cauza civilă privind pe reclamantul T. G. și pe pârâtul B. I.-C., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

Fondul cauzei a fost dezbătut prin încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2013, ocazie cu care susținerile părților au fost consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2012 sub nr. dosar_, reclamantul T. G. l-a chemat în judecată pe pârâtul B. I. C., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 55.000 mp cu vegetație forestieră, situat în extravilanul ., tarlaua 4 UP IV Limpedea, suprafață alcătuită din loturile de 15.000 mp, 30.000 mp, 10.000 mp; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 18.10.2011 a încheiat cu pârâtul antecontractul de vânzare autentificat sub nr. 3904 la BNP Șimonescu D. N., pârâtul obligându-se să îi transmită reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului menționat mai sus, pentru un preț de 55.000 lei, încasat la data autentificării. Terenul este identificat prin suprafețe și vecinătăți precum și prin apartenența la unități amenajistice. Pârâtul a dobândit acest drept de proprietate de la D. V. și D. L. în baza contractului de cesiune nr. 752/3.07.2009 autentificat la G. G.. La rândul lor D. V. și D. L. dobândiseră dreptul de la Z. D. M., moștenitor al autorilor Z. I., Z. C., Z. M. și Z. G.. Pe numele celor patru autori a fost reconstituit dreptul de proprietate prin Hotărârea Comisiei Județene de pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș nr. 1176/26.11.2009. Promitentul vânzător s-a obligat să transmită dreptul de proprietate în termen de 30 de zile de la data înscrierii dreptului în cartea funciară. Fiind vorba de teren forestier s-a menționat în antecontract și obligația părților de a respecta dreptul de preempțiune așa cum este recunoscut de art. 1746 C.civ. în favoarea coproprietarilor și a proprietarilor vecini. Nu există nici un impediment legat de dreptul proprietarilor vecini pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de înstrăinare, dreptul de opțiune al preemptorilor urmând să se manifeste ulterior pronunțării hotărârii judecătorești. Sunt incidente dispozițiile art. 1279 alin. 3 C.civ., precum și toate cerințele pentru validitatea contractului. Reclamantul nu cunoaște dacă promitentul vânzător a întocmit documentația cadastrală pentru imobil, însă imobilul este identificat prin suprafață și vecinătăți. Obligația promitentului vânzător de a întocmi documentația cadastrală, neîndeplinită din culpa acestuia, nu poate duce la pierderea dreptului reclamantului și nici la amânarea pe o perioadă nedeterminată a încheierii contractului translativ de proprietate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1279 C.civ.

La cerere au fost atașate înscrisuri (f.6-11).

La data de 10.12.2012 pârâtul B. I. C. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului. Pârâtul a invocat excepția prematurității acțiunii, arătând că potrivit antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3904/18.10.2011, „promitentul cumpărător intră în proprietatea și posesia terenului la data finalizării contractului de vânzare-cumpărare, dată ce va fi determinată ca fiind în termen de 30 de zile de la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară”. Conform art. 1669 alin. 2 C.civ., reclamantul este îndreptățit să formuleze acțiune pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract, în termen de 6 luni de la data expirării termenului de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare, în cazul în care pârâtul refuză în mod nejustificat să încheie contractul promis. Pârâtul este în situația în care nu a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în cartea funciară, întrucât nu a fost pus efectiv în posesie cu suprafața promisă spre vânzare, în locația stabilită potrivit antecontractului ori în altă locație. Ocolul Silvic V. nu a predat amplasamentul terenului. Prin adresa nr. 7919/16.05.2012 emisă de R.N.P. – Romsilva – Direcția Silvică Argeș, transmisă Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș, se cere anularea Hotărârii nr. 2042/17.11.2011, prin care s-a validat amplasamentul suprafeței de teren promisă spre vânzare, pe raza Ocolului Silvic V..

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că potrivit art. 1669 alin. 1 C.civ., acțiunea este admisibilă dacă se face dovada că pârâtul a refuzat nejustificat să încheie contractul promis, iar condițiile de validitate sunt îndeplinite. În cauza dedusă judecății aceste două cerințe nu sunt îndeplinite.

La întâmpinare au fost atașate înscrisuri (filele 21-24).

La termenul de judecată din data de 11.02.2013 instanța a pus în discuție și a unit cu fondul excepția prematurității acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare.

Au mai fost depuse la dosar înscrisuri, iar la data de 26.04.2013 Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA – Direcția Silvică Argeș a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat anularea Hotărârii nr. 2042/2011 a Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș.

În motivarea cererii s-a arătat că potrivit soluției date într-un recurs în interesul legii, Regian Națională a Pădurilor are calitate procesuală activă pentru a formula plângere împotriva Hotărârilor Comisiei Județene emise în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum și pentru a formula acțiuni în constatarea nulității absolute a actelor emise cu încălcarea prevederilor legii fondului funciar privind retrocedarea terenurilor forestiere. Prin HCJ nr. 2042 a fost desființată parțial Anexa nr. 42 la Hotărârea nr. 1176/2009 prin radierea pozițiilor 4,5,6 și 7 în sensul diminuării suprafeței totale de 54,74 ha cu suprafața de 47 ha și validarea acelorași poziții în cadrul anexei 42. Această anexă cuprinde 4 poziții cu suprafața totală de 47 ha teren forestier. S-a arătat că HCJ nr. 2042/2011 a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 1/2000, Legii nr. 247/2005 și ale HG nr. 890/2005.

Prin încheierea de ședință din data de 29.04.2013 instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție și a respins această cerere ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere motivarea insuficientă a cererii de intervenție, faptul că nu s-a făcut dovada unei legături suficiente cu cererea principală, precum și aspectul că cererea de intervenție viza un litigiu de fond funciar, în care are calitate procesuală pasivă comisia de fond funciar care a emis hotărârea a cărei anulare se solicită.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Între pârâtul B. I. C., în calitate de promitent-vânzător și reclamantul T. G. în calitate de promitent-cumpărător a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3904/18.10.2011 de B.N.P.A. „D. și Șimonescu D.” (f.6-7), prin care pârâtul s-a obligat să vândă reclamantului suprafața totală de 55.000 mp teren cu vegetație forestieră situat în extravilanul ., UP VI Limpedea, jud. Argeș, compusă din următoarele amplasamente: 15.000 mp în UA 21B%, 21F% cu vecini la nord E. I. R., C. T. și T. A. M., la sud și est drum forestier Arefu – nr. cadastral_, la vest – Ocolul Silvic V.; 30.000 mp în UA 6A%, cu vecini la nord, sud ;I vest Ocolul Silvic V., la est drum forestier; 10.000 mp în UA 26C%, cu vecini la nord B. A. A., la sud ._, la est drum comunal Arefu – nr. cadastral_, la vest ._.

S-a menționat în antecontract că promitentul-vânzător B. I. C. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 55.000 mp de la numiții D. M. V. și D. M. L., în baza contractului de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 752/3.07.2009 la BNP „G. G.” din Topoloveni. Aceștia din urmă au dobândit dreptul de proprietate de la numitul Z. D. M., prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 345/15.02.2008 la BNP „Căunei-F. M.” din Pitești, iar pentru această suprafață de teren a fost reconstituit dreptul de proprietate pe numele Z. D. M., moștenitor al defuncților Z. I., Z. C., Z. M. și Z. G., conform Hotărârii Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 1176/26.11.2009. Prețul total convenit este de 55.000 lei, sumă ce a fost achitată integral la data întocmirii înscrisului constatator al antecontractului.

S-a prevăzut în antecontract că promitentul-cumpărător va intra în proprietatea și posesia terenului la data „finalizării” contractului de vânzare-cumpărare, dată ce va fi determinată ca fiind în termen de 30 de zile de la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară.

În antecontract s-a făcut referire la dispozițiile art. 1669 C.civ., conform cărora în situația în care o parte refuză să își execute obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare la termenul stabilit, cealaltă parte este îndreptățită să solicite instanței de judecată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Reclamantul T. G. a învederat instanței că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, solicitând instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 1279 alin. 3 C.civ., conform cărora „… dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanța, la cererea părții care și-a îndeplinit propriile obligații, poate să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerințele legii pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite”.

Pârâtul B. I. C. s-a apărat invocând excepția prematurității acțiunii, pentru motivele expuse mai sus. Examinând această excepție, instanța reține că încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost supusă unui termen suspensiv, de 30 de zile de la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară. Pârâtul a susținut că nu a înscris dreptul de proprietate asupra terenului în cartea funciară dintr-un motiv care nu îi este imputabil (nu a fost pus în posesie cu terenul respectiv); astfel, termenul de 30 de zile nu a început să curgă.

În ce privește terenul ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3904/18.10.2011, instanța reține că inițial a făcut parte din suprafața totală de 47 ha terenuri cu vegetație forestieră, reconstituită pe numele lui Z. M. D. în calitate de moștenitor al autorilor Z. I., Z. C., Z. G., Z. M., prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 1176/26.11.2009, anexa 42, pozițiile 4,5,6,7 (f.48-53).

Ulterior, prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 2042/17.11.2011 (f.55-59) s-a dispus desființarea parțială a anexei 42 la HCJ nr. 1176/2009, prin radierea pozițiilor 4,5,6,7 (însumând 47 ha) și validarea acelorași poziții în cadrul anexei 42 la HCJ nr. 2042/2011 (această anexă privea persoanele cărora li se reconstituie dreptul de proprietate pe amplasamente situate în afara limitelor de competență ale comisiilor locale).

Prin adresa nr. 8110/26.04.2013 Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA – Direcția Silvică Argeș a comunicat instanței că Ocolul Silvic V. nu a predat suprafețele de teren forestier validate prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș nr. 2042/2011. Nefiind predate aceste suprafețe către comisia locală de fond funciar competentă, rezultă că această comisie nu a putut realiza punerea în posesie cu aceste terenuri. Aspectul comunicat prin adresa ROMSILVA vine în susținerea afirmației pârâtului B. I. C., în sensul că acesta din urmă nu a fost pus în posesie cu terenul de 55.000 mp ce a făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 3904/18.10.2011. Mai mult, Regia Națională a Pădurilor – ROMSILVA – Direcția Silvică Argeș a început demersurile pentru anularea HCJ nr. 2042/2011.

Dată fiind situația juridică incertă a terenului de 55.000 mp, relevată mai sus, instanța apreciază ca fiind întemeiată apărarea pârâtului, în sensul că nu a putut să înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate asupra acestui teren. Conform disp. art. 47 alin. 1 din Legea nr. 7/1996, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, „cererea de înscriere în cartea funciară se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial și va fi însoțită de înscrisul original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere se cere”. În condițiile în care pârâtul nu deținea proces-verbal de punere în posesie a suprafeței de 55.000 mp teren cu vegetație forestieră, întocmit de comisia locală de fond funciar competentă, prin care să se individualizeze suprafețele de teren, pârâtul nu putea solicita înscrierea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe în cartea funciară.

Având în vedere cele expuse mai sus instanța constată că termenul de 30 de zile prevăzut în antecontract pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu a început să curgă. Astfel, acțiunea reclamantului, având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare apare ca fiind prematur introdusă, dreptul reclamantului fiind supus unui termen suspensiv ce nu s-a împlinit.

Pentru aceste considerente, excepția prematurității acțiunii este întemeiată, astfel că va fi admisă, iar acțiunea reclamantului T. G. va fi respinsă ca prematur introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prematurității acțiunii, invocată de pârât.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. G., domiciliat în Pitești, .. 22, județul Argeș împotriva pârâtului B. I.-C., domiciliat în Topoloveni, .. 22, județul Argeș, ca prematur introdusă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 7.05.2013.

PreședinteGrefier

A. B. N. R.

AB/NR 6.06.2013 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 495/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ