Plângere contravenţională. Sentința nr. 55/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 55/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 21-01-2013 în dosarul nr. 7/216/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 55/2013

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier N. R.

Pe rol fiind spre soluționare cauza civilă privind pe petentul S. G. și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează obiectul și stadiul soluționării cauzei, după care:

Instanța procedează la legitimarea petentului S. G., posesor al cărții de identitate . nr._.

Petentul depune la dosar dovada achitării taxei de drum și precizează că a plătit-o înainte de a-i veni amenda și nu a știut că a fost înregistrat pe cameră la data când a plătit această taxă. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Petentul solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea procesului verbal de constatare a contravenției și exonerarea de plată a amenzii. Menționează că a fost o neglijență din partea sa pentru că a uitat să urmărească data când îi expiră vechea rovinietă, însă această taxă a fost plătită când a observat și înainte de a ști că a fost prins de camere și va fi amendat. Solicită ca instanța să facă o comparare între data când a fost amendat și data când a plătit această taxă, pentru că se știe, că de la data când ești înregistrat pe camere și până la data când primești înștiințarea acasă durează circa o lună de zile.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

La data de 3.01.2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. dosar_, plângerea formulată de petentul S. G. împotriva procesului-verbal de contravenție nr._/27.11.2012 emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., prin care petentului i-a fost aplicată o amendă de 250 lei, petentul solicitând anularea procesului-verbal de contravenție.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 27.11.2012 a fost depistat că nu are rovinietă. Fără să știe că a fost amendat, petentul a achitat rovinieta după câteva zile.

La plângere a fost atașată copie de pe procesul-verbal de contravenție contestat (f.3).

Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză, însă a depus la dosar înscrisuri (filele 7-12).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.11.2012 încheiat de agentul constatator din cadrul intimatei C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. a fost sancționat petentul S. G. cu amendă contravențională de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 din același act normativ. S-a reținut că autovehiculul cu nr. înm._, aparținând petentului S. G., a circulat la data de 16.10.2012, ora 12:05 pe DN 73C, km. 36+600 m, pe raza localității Valea Iașului, fără a deține rovinietă valabilă.

După cum s-a consemnat în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.11.2012, acest act a fost încheiat în lipsa contravenientului sau a martorilor, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei – SIEGMCR, conform prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002.

S-a mai menționat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost generat și semnat electronic, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și HG nr. 1259/2001, de către agentul constatator D. G. C..

Instanța, verificând potrivit art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că intimatul a depus la dosar extras de pe certificatul agentului constatator Dragpș G. C., emis de Certsign SA – furnizor de servicii de certificare, precum și autorizația de control a agentului constatator. De asemenea, s-a depus la dosar extras din baza de date a intimatului, cuprinzând informații referitoare la înregistrarea contravenției comise de petentul S. G. (f.12). Conform acestui extras, la data și ora interogării bazei de date - 20.11.2012, ora 12:04, numărul de înmatriculare_ nu s-a regăsit în baza de date în care sunt conținute toate rovinietele valide la data înregistrării contravenției – 16.10.2012, ora 12:05.

Reiese că la data la care a fost înregistrat autovehiculul condus de petent – 16.10.2012, acesta nu figura în baza de date a intimatului ca având o rovinietă validă.

Petentul S. G. a depus la dosar o rovinietă C.N.A.D.N.R. achiziționată pentru autovehiculul cu nr. înm._, valabilă de la data de 19.10.2012 până la data de 18.10.2013 (f.19). Instanța constată că această rovinietă privește o perioadă ulterioară datei de 16.10.2012, astfel că nu poate fi luată în considerare la aprecierea temeiniciei procesului-verbal de contravenție prin care s-a constatat că la data de 16.10.2012 autovehiculul petentului nu avea rovinietă valabilă.

Pentru aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.11.2012 a fost legal și temeinic întocmit, astfel că va respinge plângerea petentului S. G., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul S. G., domiciliat în Curtea de Argeș, ., județul Argeș, împotriva procesului-verbal de contravenție . 12 nr._ din 27.11.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6, ca neîntemeiată.

Menține efectele procesului-verbal de contravenție . 12 nr._ din 27.11.2012 încheiat de intimat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 21.01.2013.

Președinte, Grefier,

A. B. N. R.

AB/NR 19.02.2013 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 55/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ