Plângere contravenţională. Sentința nr. 895/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 895/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 1571/216/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 895/2013

Ședința publică de la 27 Septembrie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: G.-N. I.

Grefier: V. R. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul B. M. și pe pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ PENTRU POLIȚIA MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ PRIN REPREZENTANT LEGAL, având ca obiect plângere contravențională PV . nr._.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, după care:

Față de lipsa părților, instanța lasă cauza la a doua strigare, potrivit dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, după care:

Verificându-se competența instanței, conform art. 94 Cod procedură civilă, raportat la art. 32 din O.U.G. nr. 2/2002, Judecătoria Curtea de Argeș apreciază că este competentă funcțional, material și teritorial să judece această cerere.

Instanța, în temeiul art. 238 din noul Cod de procedură civilă, estimează durata procesului la o zi.

În temeiul art. 255 - 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar în temeiul art. 244 Cod de procedură civilă, constată terminată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată sub nr._ /25.06.2013, petentul B. M. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 10.06.2013 întocmit de către intimatul I. POLIȚIEI JUDEȚENE ARGEȘ – POLIȚIA MUNICIPIULUI CURTEA DE ARGEȘ, prin care a fost sancționat cu amendă de 300 de lei( 4 puncte-amendă ) și 3 pct. de penalizare ca măsura complementară, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, precum și cu sancțiunea avertismentului și 2 pct. penalizare conform art.36 alin.1 din OUG 195/2002.

În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că procesul-verbal de contravenție este nelegal întrucât nu a circulat cu viteza de 75 km/h menționată în actul sancționator iar pe de altă parte purta centură de siguranță. Petentul a mai susținut că în procesul verbal de contravenție nu este menționată autorizația de control, ordinul de serviciu și nici gradul agentului constatator, ceea ce atrage nulitatea procesului verbal de contravenție.

În drept au fost invocate disp. art.5 alin.2, art.17 din OG 2/2001.

Intimatul a formulat întâmpinare (f. 10) prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic.

La dosar s-a depus, în original, procesul-verbal de contravenție contestat (f. 5), CD-ul cu înregistrarea video(f. 13), buletinul de verificare metrologică nr._/18.04.2013 al aparatului R. (f.12), atestatul operatorului R. (f.12) și fișa cu lucrătorii de poliție folosiți la oprire în data de 10.06.2013.( fil.11).

Conform disp.201 alin.2 NCPC, la data de 30.07.2013,petentul B. M. a formulat și răspuns la întâmpinare prin care a susținut că din înregistrarea video reiese că la ora 16:30:25, indicatorul T indica 51 KM/h,iar la ora 16:30:32, indica 31 km/h și având în vedere că aparatele radar au o marjă de eroare de 5% consideră că circula cu viteza regulamentară. Petentul a mai susținut că procesul verbal este nul întrucât: aparatul radar model Phython II a ieșit din funcțiune din data de 27.07.2006, operatorul radar nu este același cu agentul care a aplicat sancțiunea ,ceea ce contravine disp. art.15 alin.2 iar din înregistrarea video nu reiese că nu purta centura de siguranță. În consecință, petentul a solicitat anularea procesului verbal de contravenție contestat și a măsurii de sancționare contravențională; obligarea intimatului de a-i restitui suma de de 150 de lei achitată cu chitanța . nr._/11.06.2013, interzicerea dreptului de a folosi aparate, care din punct de vedere metrologic nu mai au drept de funcționare( fil.18-20).

La cerere au fost atașate planșe foto și înscrisuri( fil.21-23)

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție contestat, petentul B. M. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 de lei( 4 puncte-amendă ) și cu 3 pct. de penalizare ca măsura complementară pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, precum și cu sancțiunea avertismentului și 2 pct. penalizare pentru săvârșirea contravenției prev. de art.36 alin.1 din OUG 195/2002, constând în aceea că în ziua de 10.06.2013, la orele 10,30 a fost depistat la volanul autoturismului marca VW cu nr. de înmatriculare_, pe . mun. Curtea de Argeș, conducând cu viteza de deplasare de 75 km/h, viteză înregistrată de aparatul radar, depășind astfel cu 25 km/h viteza legală admisă pe acel sector de drum și nu purta centura de siguranță.

Raportat la motivele de nulitate invocate de petent, instanța reține următoarele :Referitor la neconcordanța dintre numele agentului care a operat cu aparatul radar și cel al cărui atestat de operator radar este depus la dosar, instanța reține că prevederile art. 4 din Norma de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", care impuneau ca agentul care operează cu cinemometrul să fie și operator radar erau abrogate la momentul săvârșirii contravenției.

În ceea ce privește susținerea petentului potrivit căreia în procesul verbal contestat nu a fost menționat gradul agentului constatator ,se constată că în actul sancționator de la fil.5 dosar a fost menționat gradul acestuia. Pe de altă parte instanța apreciază că chiar dacă susținerile petentului ar fi adevărate acest aspect nu constituie un motiv de nulitatea decât în măsura în care se face dovada unei vătămări. În cazul de față se reține că petentul nu a făcut o asemenea dovadă, cu atât mai mult cu cât în procesul-verbal sunt consemnate numele, prenumele și unitatea la care este încadrat agentul constatator.( fil.5).

De asemenea, instanța reține că aparatul radar cu care a fost măsurată viteza de deplasare este verificat din punct de vedere metrologic, astfel cum rezultă și din buletinul de verificare metrologică nr._/18.04.2013.Totodată la dosar au fost depuse, atât fișa cu lucrătorii de poliție folosiți la oprire în data de 10.06.2013.( fil.11) cât și atestatul de operator radar (f.12) al agentului care a înregistrat viteza de deplasare cu aparatul radar. În ceea ce privește susținerile petentului care a arătat că aparatul radar ar fi ,,ieșit din funcțiune din data de 27.07.2006”, instanța le apreciază ca nefondate având în vedere că aparatul radar a fost verificat metrologic și totodată a primit aprobarea de model .Astfel, din conținutul buletinului de verificare metrologică reiese faptul că aparatul de tip Phython II a primit aprobarea de model ( AM) 185/2001, ( fila 12)

În ceea ce privește susținerile petentului că buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei a fost eliberat în mod abuziv de SC BB., cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța reține că potrivit disp. art. 20 alin.1 din OG 20/1992,completată,biroul Român de Metrologie Legală poate asigura executarea activităților de control prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. c) și la art. 16^1 lit. a) și b) prin delegarea exercitării acestor categorii de control unor laboratoare autorizate în conformitate cu prevederile instrucțiunilor de metrologie legală. Întrucât petentul nu a răsturnat prezumția relativă de legalitate de care beneficiază buletinul de verificare metrologică nr._/18.04.2013 al aparatului radar în sensul că nu a dovedit faptul că . SRL nu ar fi un laborator autorizat în sensul disp. 20 alin.1 din OG 20/1992,completată ,instanța apreciază că buletinul de verificare metrologică a fost emis în conformitate cu dispozițiile legale (f.12).

În consecință ,raportat la motivele invocate de petent prin cererea dedusă judecății, instanța reține că nici unul dintre acestea nu atrage nulitatea procesului-verbal contestat, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține că aparatul radar cu care a fost măsurată viteza de deplasare este verificat din punct de vedere metrologic, astfel cum rezultă și din buletinul de verificare metrologică nr._/18.04.2013.Totodată la dosar au fost depuse atât atestatul de operator radar (f.12) cât și CD-ul cu înregistrarea video(f. 13)din care rezultă la ora 16:30:15 acesta circula cu viteza de 75 km/h, astfel încât nu sunt relevante susținerile petentului că la ora 16:30: 25, circula cu viteza de 54 km/h, iar la ora 16: 30:32, circula cu viteza de 31 Km/h. Referitor la toleranța de viteză, instanța reține că eroarea de +/- 3 km/h prevăzută de art. 3.1.1. din NML nr. 021-05, invocată de petent se aplică aparatelor radar doar la evaluarea cinemometrului în vederea acordării aprobării de model și de asemenea cu ocazia verificărilor metrologice periodice, nu și la funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor. Astfel, instanța va avea în vedere viteza menționată în înregistrarea efectuată de aparatul radar (75 km/h), fără a aplica vreo marjă de eroare la stabilirea vitezei, în favoarea petentului. În ceea ce privește susținerile petentului că ar fi purtat centură de siguranță, instanța reține că petentul nu a propus probe pentru a răsturna prezumția relativă de legalitate de care beneficiază procesul verbal de contravenție iar în momentul întocmirii actului sancționator nu a formulat obiecțiuni cu privire la acest aspect, ci doar cu privire la viteză susținând că nu a circulat cu 75 km/h.( fila 5).

Cu privire la individualizarea sancțiunilor aplicate petentului, instanța constată că amenda contravențională aplicată de 300 de lei ( 4 puncte-amendă ), pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și respectiv sancțiunea avertismentului pentru contravenția prev. de art.36 alin.1 din OUG 195/2002, sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, ținând seama de împrejurările în care acestea au fost săvârșite și de modul de comitere a acestora, iar aplicarea sancțiunilor complementare sunt obligatorii, agentul constatator neavând drept de apreciere.

Pentru considerentele expuse, instanța constată că procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 10.06.2013 a fost legal și temeinic întocmit, iar criticile formulate de petent prin plângerea contravențională sunt neîntemeiate, astfel că plângerea va fi respinsă ca atare, iar procesul-verbal va fi menținut.

Referitor la solicitarea petentului formulate prin răspunsul la întâmpinare, se constată că instanța nu a fost învestită cu aceste capete de cerere prin acțiune sau cerere modificatoare conform disp.art.204 NCPC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de reclamantul B. M., domiciliat în Curtea de Argeș, ., scara. B, apartamentul. 22, județul Argeș, în contradictoriu cu pârâtul IPJ Argeș - Poliția mun. Curtea de Argeș.

Menține procesul verbal de contravenție . numărul_ încheiat de pârât la data de 10.06.2013.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată în ședința publică ,azi 27.09.2013.

Președinte, Grefier,

G. N. I. V. R. I.

Red. Jud. G.N.I.

4 ex./.11.2013

2 comunicări:

- Reclamantul B. M., domiciliat în Curtea de Argeș, ., scara. B, apartamentul. 22, județul Argeș

- pârâtul IPJ Argeș - Poliția mun. Curtea de Argeș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 895/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ