Plângere contravenţională. Sentința nr. 629/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
Comentarii |
|
Sentința nr. 629/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 701/216/2013
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Operator de date cu caracter personal nr.5012
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.629/2013
Ședința publică de la 17 iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Grefier N. R.
Pe rol fiind spre soluționare cauza civilă privind pe reclamantul M. C. și pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene- prin reprezentant legal Comisar șef I. P., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul asistat de avocat N. C., lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul și stadiul de soluționare ale cererii, după care:
Avocat N. C. pentru reclamant depune la dosar împuternicirea avocațială.
Instanța, din oficiu invocă excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Curtea de Argeș.
Avocat N. C. pentru reclamant arată că Judecătoria Pitești este competentă în soluționarea prezentei cauze și solicită declinarea competenței în favoarea acesteia.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
La data de 14.03.2013 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. dosar_, plângerea formulată de reclamantul M. C. împotriva procesului-verbal . nr._/10.03.2013 emis de pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, reclamantul solicitând anularea procesului-verbal și înlăturarea sancțiunilor aplicate prin acesta.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 10.03.2013, ora 16:42, în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen cu nr. înm._ din direcția Pitești către Curtea de Argeș, a fost depistat de aparatul radar cu viteza de 103 km/h, depășind cu 53 km/h limita legală de viteză maxim admisă pe acel segment de drum. Procesul-verbal de contravenție este nelegal și netemeinic. Segmentul de drum pentru care s-a reținut că reclamantul a depășit viteza legală se află în afara loc. Borlești, astfel că reclamantul putea să circule cu o viteză de 80 km/h. Aparatul radar se afla în mișcare, astfel că există erori maxime tolerate pentru măsurarea vitezei, potrivit Normei de Metrologie Legală 021-05. Eroarea maximă tolerată este de +/- 4 km/h pentru viteze de peste 100 km/h. Agentul constatator trebuie să țină seama de aceste erori la momentul constatării contravenției. Rezultatul măsurării vitezei a autovehiculului condus de contravenient trebuie apreciat prin luarea în considerare a vitezei determinată cu mijlocul tehnic, din care trebuie scăzută marja de eroare „normală” în funcționarea aparatului radar. Scăzând din viteza de 103 km/h marja de +/- 4% se constată că viteza de deplasare era sub 100 km/h, astfel că nu sunt incidente prevederile art. 102 alin. 3 lit. e din HG nr. 1391/2006.
În subsidiar, reclamantul a solicitat înlocuirea măsurilor complementare și a amenzii contravenționale cu avertisment. Aplicarea sancțiunilor complementare nu se poate dispune automat iar instanța are dreptul să verifice și modul de individualizare a acestor sancțiuni.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe art. 16 și urm. din OG nr. 2/2001, art. 180 din HG nr. 1391/2006, OUG nr. 195/2002.
La plângere a fost atașat exemplar al procesului-verbal de contravenție contestat.
La data de 4.04.2013 pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat în esență că procesul-verbal de contravenție . nr._/10.03.2013 a fost legal și temeinic întocmit.
La întâmpinare au fost atașate înscrisuri (f.12-17).
La data de 22.04.2013 reclamantul M. C. a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 17.06.2013 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș.
Examinând actele dosarului cu prioritate sub aspectul excepției necompetenței teritoriale, conform art. 132 C.pr.civ., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Față de dispozițiile aplicabile este vorba despre o competență teritorială exclusivă, deci necompetența este de ordine publică conf. art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, putând fi invocată și din oficiu de către instanță.
În cazul de față, așa cum rezultă din conținutul procesului-verbal de contravenție . nr._/10.03.2013, locul săvârșirii contravenției este indicat ca fiind DN 7C, loc. Borlești, jud. Argeș, această localitate fiind situată în raza de competență a Judecătoriei Pitești. În consecință, competența de soluționare a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenție revine Judecătoriei Pitești.
Pentru aceste considerente, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș este întemeiată, urmând a fi admisă, iar în baza art. 132 alin. 3 C.pr.civ. a se dispune declinarea competenței de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Curtea de Argeș, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M. C., domiciliat în Curtea de Argeș, . P2, ., județul Argeș, CNP_ și pe pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene - prin reprezentant legal Comisar șef I. P., cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, în favoarea Judecătoriei Pitești.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 17.06.2013.
Președinte, Grefier,
A. B. N. R.
AB/NR 26.06.2013 4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 422/2013.... | Validare poprire. Sentința nr. 1047/2013. Judecătoria CURTEA... → |
---|