Pretenţii. Sentința nr. 239/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 239/2013 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 1895/216/2011

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 239

Ședința publică de la 04 Martie 2013

Completul compus din:

Președinte: C. A. S.

Grefier: V. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta P. S., domiciliată în Curtea de Argeș, .. A 10, ., cod poștal_, județul Argeș și pe pârâta N. M., domiciliată în Curtea de Argeș, .. A 10, ., cod poștal_, județ Argeș având ca obiect pretenții, disjuns din dosarul nr._ /a1.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită cu părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că a trecut mai mult de un an de zile din data de 16 ianuarie 2012, momentul în care cauza a fost suspendată, aceasta rămânând în nelucrare mai mult de un an de zile.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta P. S. a solicitat obligarea pârâtei N. M. la plata sumei de 340 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin exercitarea cu rea-credință a dreptului privind accesul liber la justiție.

În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că pârâta a introdus o acțiune de îndreptare, lămurire și completare a sentinței civile pronunțate în dosarul_ solicitând plata cheltuielilor de judecat deoarece pierduse chitanța privind onorariul avocatului, fapt ce a fost de natură a-i provoca o pagubă în cuantum de 340 de lei reclamantei P. S..

În drept reclamanta a invocat dispozițiile art. 723 alin. 2 C.p.c

În dovedire, a fost solicitată proba cu înscrisuri.

Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din data de 16.01.2012, în baza art. 242 alin.1 pct. 2 din Cod procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, pentru lipsa părților.

Analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în data de 26.01.2012, când a fost comunicată încheierea de suspendare, și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.pr. civ. perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată acțiunea de față.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 248 Cod procedură civilă constată perimarea cererii privind pe reclamanta P. S., domiciliată în municipiul Curtea de Argeș, .. A 10, ., județul Argeș, cod poștal_, în contradictoriu cu pârâta N. M. domiciliată în municipiul Curtea de Argeș, . A 10, ., județul Argeș, cod poștal_.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 04.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. S. V. M.

S.C.A./V.M. 05 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 239/2013. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ