Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 892/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 892/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 26-08-2014 în dosarul nr. 1524/216/2014
Dosar nr._ Operator de prelucrare a datelor cu caracter personal numărul 5012
Ordonanță de plată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 892/2014
Ședința publică de la 26 august 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE G.-M. T.
Grefier S. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S.C. G. T. SECURITY S.R.L. LEGAL REPREZENTATĂ PRIN DIRECTOR P. E. și pe pârâtul S.C. S. R. CLUB S.R.L. LEGAL REPREZENTATĂ PRIN DIRECTOR F. L., având ca obiect ordonanță de plată - art.1013 C. ș.u..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D. B. G. pentru reclamantă, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei și stadiul procesului, aspect pe care instanța îl constată, după care:
La interpelarea instanței, apărătorul reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, în temeiul art. 244 Cod de procedură civilă, declară terminată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.
Apărătorul reclamantei, avocat D. B. G., solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, și, pe cale de consecință, emiterea ordonanței de plată pentru suma menționată în acțiune, respectiv 2263,68 lei. De asemenea, solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Curtea de Argeș la data de 29.05.2014 sub nr._, creditorul . SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorul . SRL, emiterea unei ordonanțe de plată prin care acesta să fie obligat la plata sumei de 2263,68 lei, reprezentând contravaloare sistem de pază și servicii de pază, monitorizare și intervenție rapidă. De asemenea, s-a solicitat și obligarea debitorului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, se arată că debitorul a beneficiat de servicii de pază și monitorizare, precum și de livrarea și montarea unui sistem de alarmă, pentru care au fost emise facturile fiscale . G. nr._/02.12.2013, în valoare de 1477,52 lei, respectiv . G. nr._/27.01.2014, în valoare de 786,16 lei. Deși s-a împlinit termenul de plată pentru cele 2(două) facturi, debitorul nu a înțeles să efectueze plata, nici după ce a fost somat în acest sens.
Creditorul a precizat că a invitat debitorul să achite suma restantă, emițând somația de plată nr. 9/26.03.2014.
În drept, au fost invocate prevederile 1013 și următoarele C..
În dovedirea cererii, s-a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele documente, în fotocopii conforme cu originalul: somație nr.9/26.03.2014 (f.5), contract de monitorizare și intervenție rapidă nr.474/04.10.2013(f.12-14), contract de prestări servicii pază (f.15-19), facturi fiscale (f.8,9) fișă contabilă client (f.7), alte înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform art.6 alin.2 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Debitorul, deși legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a propune probe în apărare.
În soluționarea cererii, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, între creditor, în calitate de prestator, și debitor, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de monitorizare și intervenție rapidă nr. 474/04.10.2013 (f. 12-14), semnat și ștampilat de părți, având ca obiect instalarea la un obiectiv al debitorului a unui sistem de alarmă și conectarea acestuia la dispeceratul creditorului, pentru monitorizare. De asemenea, s-a încheiat și contractul de prestări servicii pază nr.129/04.10.2013 ( f.15-19), semnat și ștampilat de părți, având ca obiect asigurarea pazei, cu agenți, a unui obiectiv ce aparține debitorului.
În urma executării obligațiilor asumate prin contract, creditorul a emis facturile fiscale nr._/27.01.2014 ( f.8), în valoare de 786,16 lei și nr._/02.12.2013(f.9), în valoare de 2477,52, ambele facturi având un termen de plată de 30 de zile. Potrivit chitanței nr._ din 04.01.2014 (f. 43), debitorul a achitat parțial cea de-a doua factură, respectiv suma de 1000 lei, rămânând astfel de plată 1477,52 lei.
Prin notificarea nr.34/31.01.2014, creditorul a adus la cunoștința debitorului că are un debit restant în valoare de 2263,68 lei, corespunzător facturilor cu nr. de mai sus. Notificarea a fost primită de către debitor, cu semnătură de primire(f.10).
În drept, din interpretarea prev. art. 1013 alin.1 C.proc.civ. instanța reține că pentru emiterea unei ordonanțe de plată trebuie întrunite, în mod cumulativ, 3 (trei) condiții: creanța să fie certă, lichidă și exigibilă; creanța să constea în obligația de plată a unei sume de bani care rezultă dintr-un contract civil; contractul să fie constatat printr-un înscris, însușit de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
Art. 662 alin. 2, 3, 4 Cod de procedură civilă definește noțiunea de creanță certă, lichidă și exigibilă. Astfel, creanța este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Aceasta este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Analizând dispozițiile legale mai sus menționate, prin raportare la situația de fapt reținută, instanța constată că sunt întrunite condițiile privind emiterea unei ordonanțe de plată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că, în speță, creanța în cuantum de 2263,68 lei este certă întrucât existența ei rezultă din cele două contracte, și din facturile fiscale emise în urma executării acestora, respectiv AG G. nr._, AG G._; este lichidă deoarece cuantumul este determinat prin facturi și este exigibilă întrucât scadențele stabilite în cuprinsul facturilor menționate s-au împlinit.
Totodată, se constată că această creanță rezultă din două contracte, care au fost însușite de părți prin semnătură și aplicarea ștampilei.
Instanța are în vedere și prev. art. 1018 alin.3 C.proc.civ., astfel că va considera nedepunerea întâmpinării de către debitor ca o recunoaștere a pretențiilor invocate împotriva sa, având în vedere și probatoriul administrat.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse anterior, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga debitorul la plata către creditor a sumei de 2263,68 lei reprezentând contravaloare sistem de pază și servicii de pază.
Conform art. 1021 alin. 3 Cod de procedură civilă, instanța va stabili ca termenul de plată să fie de 15 de zile de la data comunicării ordonanței către debitor.
În baza art.453 alin.1 Cod de procedură civilă, având în vedere că debitorul a căzut în pretenții, instanța îl va obliga și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de creditoare în prezentul proces, în cuantum de 700 lei, din care 200 lei reprezintă taxă judiciară de timbru (conform chitanță nr._/11.06.2014 - f.25) și 500 lei onorariu avocat(conform chitanță nr.10/28.07.2014 - f.40).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în Curtea de Argeș,s tr. Posada, ..A, ., CUI RO_, împotriva pârâtei . SRL, cu sediul în Curtea de Argeș, .. A 11, ., jud. Argeș, C._.
Ordonă debitorului ca, în termen de 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, să achite creditoarei suma de 2 263,68 lei, reprezentând contravaloare sistem de pază și servicii de pază.
Obligă debitorul la plata către creditor a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Definitivă pentru creditor.
Cu dreptul pentru debitor de a formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.08.2014.
Președinte,Grefier,
G.-M. TomescuSimona E.
Red. G.M.T
4 ex/28.08.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1223/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 970/2014.... → |
|---|








