Plângere contravenţională. Sentința nr. 65/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 65/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 1348/216/2011

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 65

Ședința publică din 21 ianuarie 2014

Completul constituit din:

Președinte: M. - M. B.

Grefier: V. R. I.

Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale înregistrate la data de 20 mai 2011, formulată de petenta S.C. A. C. ..L., cu sediul în ., prin administrator B. V., împotriva procesului - verbal de contravenție . numărul_ încheiat la data de 29 octombrie 2009, intimată fiind G. F. - SECȚIA ARGEȘ, cu sediul în municipiul Pitești, . 118, județul Argeș.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit reprezentanții legali ai părților.

Procedura legal îndeplinită.

Acțiunea scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei și stadiul de soluționare a acesteia, după care;

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării plângerii de față și rămâne în pronunțare pe aceasta.

INSTANȚA,

Deliberând, constată:

Sub numărul_ /20 mai 2011, s-a înregistrat plângerea formulată de petenta S.C. A. C. ..L., prin administrator B. V., împotriva procesului - verbal de contravenție . numărul_ încheiat la data de 29 octombrie 2009, intimată fiind G. F. Argeș.

În motivarea plângerii s-a arătat că procesul-verbal este nelegal, deoarece petenta nu a comis fapta ilicită prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea 12/1990. S-a susținut că în consecință hotărârea instanței de recurs este nelegală și s-a făcut referire la ,,prezenta cerere de revizuire”, invocându-se ca temei de drept O.G. 2/2001.

S-au depus la dosar: procesul-verbal de contravenție în litigiu, sentința civilă nr. 603/13 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, extras de pe portalul instanțelor cu privire la soluția pronunțată în recurs prin hotărârea nr. 473/16 februarie 2011 în dosarul_ .

În cursul judecății, instanța i-a pus în vedere petentei să precizeze dacă cererea de față reprezintă o plângere contravențională, o cerere de revizuire a unei sentințe sau o contestație în anulare, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor luate prin încheierea de ședință din 23 iunie 2011. Astfel, prin încheierea din 28 iulie 2011 s-a dispus suspendarea judecății plângerii, în baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ. de la 1865.

De la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

La data repunerii cauzei pe rol pentru constatarea perimării, instanța a dispus conceptarea și citarea în cauză a intimatei către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești-prin Administrația Finanțelor Publice a județului Argeș, având în vedere faptul că vechea Gardă F. Argeș nu mai există ca instituție, atribuțiile sale fiind preluate de noua instituție citată, conform H.G. 520/2013.

Deoarece în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinei de mai mult de un an, instanța va admite excepția de perimare ridicată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare a plângerii formulate de petenta S.C. A. C. ..L., cu sediul în . împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 20 octombrie 2009 de către reprezentanții intimatei G. F. Argeș, instituție actualmente desființată și cu atribuțiile preluate de către DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI- prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ARGEȘ, cu sediul în Pitești, Bulevardul Republicii, numărul 118, județul Argeș.

Menține efectele procesului-verbal de contravenție atacat.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2014.

Președinte, Grefier,

M. - M. B. V. R. I.

Red.Jud. M.M.B.

Tehnored. A.D

4 ex./30 ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 65/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ