Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 651/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ

Sentința nr. 651/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 25-06-2014 în dosarul nr. 826/216/2014

Dosar nr._ Operator prelucrare date cu caracter personal nr. 5012

acțiune în răspundere contractuală

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 651

Ședința publică de la 25 iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. T.

Grefier C. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. GH. M. și pe pârâtul O. V. D., având ca obiect acțiune in răspundere contractuală

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei și stadiul de soluționare a cererii, menționând că în data de 19 mai 2014 reclamantul a depus o cerere de renunțare la judecată, solicitând și restituirea a ½ din contravaloarea taxei judiciare de timbru, achitată în cauză, după care:

Instanța, verificându-și din oficiu competența, conform art. 131 Cod procedură civilă, constată că Judecătoria Curtea de Argeș este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa cauza de față, raportat la art. 94 pct. 1 lit. j Cod procedură civilă și la art. 107 coroborat cu art. 113 al. 1 pct. 3 Cod procedură civilă.

Instanța ia act de cererea de renunțare la judecată formulată în scris de către reclamant și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr._ /10.03.2014, reclamantul P. Gh. M. l-a chemat în judecată pe pârâtul O. V. D. solicitând ca acesta să fie obligat să-i restituie suma de 1000 EUR sau echivalentul în lei al acesteia, respectiv suma de 4.400 lei.

În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că, la data de 18.12.2011, a încheiat o convenție cu pârâtul prin care i-a împrumutat acestuia suma de 1.000 Euro, în vederea cumpărării unui autoturism din Germania. Pârâtul s-a obligat să-i restituie banii până la data de 18.12.2012, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o nici până în prezent.

Înainte de fixarea primului termen de judecată, la data de 19.05.2014 reclamantul a depus o cerere prin care a arătat că renunță la judecata cauzei și solicită ca, în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013, să-i fie restituită cota de ½ din taxa judiciară de timbru în cuantum de 317 lei, achitată în prezenta cauză.

Analizând cererile formulate de reclamant, instanța reține următoarele:

Procesul civil pornește la inițiativa reclamantului, care fixează prin actul de sesizare obiectele și limitele procesului. Asupra procesului, reclamantul are un drept de dispoziție, care este reglementat de art. 9 din Codul de procedură civilă, manifestat inclusiv prin posibilitatea acestuia ca, în temeiul art. 406 alin. 1 din Codul de procedură civilă, să renunțe oricând la judecarea cauzei, în tot sau în parte, verbal în ședința de judecată ori prin cerere scrisă.

În prezentul dosar, reclamantul a formulat la data de 19.05.2014, în scris, cerere de renunțare la judecata cauzei.

Așa fiind, în baza textului de lege susmenționat, instanța va constata manifestarea de voință a reclamantului, în sensul renunțării la judecarea cauzei.

Potrivit art. 45 alin. 1 lit. d din O.U.G. nr. 80/26.06.2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cerere, în situația în care reclamantul a renunțat la judecată până la comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât.

În cauza de față, reclamantul a renunțat la judecată la data de 19.05.2014, însă până la această dată cererea de chemare în judecată fusese deja comunicată pârâtului, respectiv la data de 31.03.2014.

Astfel, se constată că reclamantul nu se află în situația reglementată de textul de lege arătat, motiv pentru care instanța va respinge cerea acestuia de restituire a ½ din contravaloarea taxei de timbru în cuantum de 317 lei, achitată de către acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.406 Cod procedură civilă;

Ia act de renunțarea reclamantului P. Gh. M., CNP_, domiciliat în . nr. 419, județul Argeș, la judecata cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtului O. V. D., CNP_, domiciliat în . nr. 511, județul Argeș.

Respingere cererea reclamantului de restituire a ½ din contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată în cauză.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare,ce se va depune la Judecătoria Curtea de Argeș.

Pronunțată azi, 25 iunie 2014, în ședință publică.

PREȘEDINTE,GREFIER,

E. T. C. G.

Red.E.T./D.A.

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 651/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ