Servitute. Sentința nr. 1160/2014. Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1160/2014 pronunțată de Judecătoria CURTEA DE ARGEŞ la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 2137/216/2012
Dosar nr._ servitute trecere
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CURTEA DE ARGEȘ
Operator de date cu caracter personal nr. 5012
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1160/2014
Ședința publică de la 30 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. U.
Grefier E. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții Pandurașu D. F. și Pandurașu D. I. și pe pârâții B. C. V. și B. C. I., având ca obiect servitute trecere.
Fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 14 octombrie 2014, iar susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față, constată:
Sub nr. 2138/216/13 iulie 2012 s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamanții Pandurasu D. F. și Pandurasu D. I. împotriva pârâtei Z. E., prin care s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtei să le respecte dreptul de trecere asupra drumului constituit, în lungime de cca. 100 ml și lățime de cca. 2 ml, pârâta împiedicându-i să folosească acest drum. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamanții sunt proprietarii unei suprafețe de cca. 1.400 mp. teren pe care l-au dobândit de la doi proprietari diferiți, respectiv de la P. C. prin mandatara R. A. C.-D. (cca. 706,96 mp.), și de la Janosek L., de unde au dobândit aceeași suprafață, astfel că sunt proprietarii unei suprafețe de cca. 1.400 mp în ., județul Argeș, teren ce se învecinează cu T. I., . și pârâta Z. E.. Au mai susținut că între proprietățile lor și ale pârâtei a existat permanent o cale de acces de cca. 100 m lungime și 2 m lățime care, practic a fost folosită ca drum de trecere, atât de reclamanți, cât și de alte persoane, dar în ultima vreme pârâta nu le mai permite accesul pe acest drum, îi amenință că îl va închide și că va pune sârmă ghimpată și folosește cuvinte jignitoare la adresa lor. În acest context, reclamanții au solicitat admiterea acestei acțiuni confesorii de superficie împotriva pârâtei, care împiedică exercitarea dreptului de a trece și obligarea acesteia și la cheltuieli de judecată. În drept, s-au invocat art. 757 C.civ., rap. la art. 696 C.civ., iar pentru dovada acțiunii, acte, respectiv actele de proprietate la care s-au referit, interogatoriu, expertiză, martori.
Reclamanții au depus odată cu cererea de chemare în judecată și înscrisuri (contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4092/28 iulie 1998 de BNPA Curtea de Argeș, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2296/22 noiembrie 1974 de NSL Curtea de Argeș, schiță teren).
S-au citat părțile.
La data de 24 iulie 2012 s-a înregistrat la dosar cererea formulată de reclamanții Pandurașu D. F. și Pandurașu D. I., cu același conținut și solicitări ca și cererea inițială, prin care s-a susținut în plus că pârâta se numește B. M. iar nu Z. E., cum în mod greșit s-a redactat în cererea principală. Reclamanții au solicitat să se dispună obligarea pârâtei B. M. să le respecte dreptul de trecere asupra drumului constituit, în lungime de cca. 100 ml și lățime de cca. 2 ml, pârâta împiedicându-i să folosească acest drum. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În ședința de judecată de la data de 4 septembrie 2012, prin încheierea de ședință, instanța, în baza art. 132 Cod procedură civilă, a luat act de cererea de modificare a acțiunii formulată de către reclamanți și a dispus conceptarea și se citarea în calitate de pârâtă, a numitei B. M., urmând a i se comunica si o copie a acțiunii depuse de către reclamanți.
La data de 1 octombrie 2012 s-a înregistrat la dosar întâmpinarea formulată de pârâta B. M., prin care s-a arătat că este vorba despre o acțiune confesorie care este menționată în cuprinsul rubricii din noul cod civil care apără exercițiul legal al servituții de trecere prin intermediul art. 757 din NCC, dar regulile de exercitare ale acestei acțiuni confesorii sunt prevăzute în art. 969 care reglementează de fapt dreptul de superficie. Pârâta a arătat că drepturile și de servitute și de superficie sunt drepturi reale și de aceea sunt apărate prin acțiuni petitorii cum este aceea privind acțiunea confesorie, iar constituirea dreptului de servitute în favoarea fondului aservit care se pretinde de către partea adversă că ar fi proprietatea lui B. M., obligatoriu trebuie să se facă printr-un titlu prin care să se consfințească întinderea dreptului de servitute, timpul și modalitatea de exercitarea acestuia, despăgubirea cuvenită fondului aservit. Pârâta a mai menționat că toate acestea reguli care trebuiesc discutate în mod obligatoriu între proprietarul fondului aservit și proprietarul fondului dominant vizează pentru ambele părți dreptul de proprietate asupra ambelor fonduri și asupra acestui aspect face apărări în cuprinsul întâmpinării. În primul rând, pârâta a susținut că este o persoana care prezintă un handicap major ca urmare a stării sănătății sale, care nu o face aptă de a merge, dar să mai împiedice și exercițiul unei pretinse servituți de trecere constituită prin titlu cum pretind reclamanții. Pe de altă parte, a arătat că terenul ce se pretinde a fi proprietatea ei, în calitate de proprietar al fondului aservit cum pretind reclamanții, a fost dobândit de ea și soțul său, numitul B. St. C., prin intermediul unei chitanțe, act sub semnătură privată încheiată la 16 iulie 1989 între pârâtă, soțul ei și proprietarul terenului, T. I. I., cel care la rândul său dobândise acest teren prin moștenire de la tatăl său, în anul 1989. Deci la ora actuală pârâta, personal, pentru aspectele invocate, nu poate să împiedice exercițiul unui asemenea drept, pe de o parte, iar pe de alta parte, pentru că se invocă existența unui drept de servitute ce ar fi existat dintotdeauna între proprietățile părților, deci practic se pune problema constituirii acestei pretinse servituți printr-un act juridic cu proprietarul fondului aservit, în calitate de pârâți ar fi trebuit chemați și moștenitorii lui B. St. C. pe lângă pârâtă în calitate de codevălmașe și soție supraviețuitoare respectiv și copiii, descendenții acestuia B. I. și B. V.. Pe de altă parte, pârâta a susținut că, constituirea unui drept real cum este considerat de la Legea 247/2002, servitutea de trecere nu se poate face decât de persoana care are calitatea absolută de proprietar al terenului, iar ea și soțul ei au dobândit acest teren printr-un înscris sub semnătură privată, care nu a fost de natură a transfera dreptul de proprietate de la vânzătorul către ei, T. I. I., la cumpărători, consideră că proprietarul acestui teren mai ales că se pretinde că exercițiul acestui drum de trecere are o vechime în timp, ar fi cel menționat mai sus. Deci în cauză ar trebui să fie introdus T. I. I., vânzătorul către pârâtă care este și proprietarul acestui teren pentru aspectele menționate mai sus. Pe de altă parte, reclamanții fie raportat la persoana vânzătorului către pârâtă pe care îl consideră proprietarul acestui teren dar chiar și la pârâta B. M., cea chemată în judecată, și cei indicați de pârâtă ca moștenitorii celuilalt codevălmaș în prezent decedat, ar trebui să facă dovada existenței actului juridic prin care se pretinde că s-a creat acest drept real cum este dreptul de servitute pe care reclamanții susțin că l-au dobândit în favoarea dreptului lor. Pentru că reclamanții fac precizarea expresă că între proprietățile acestora dobândite pe calea menționată de ei în acțiune și pârâtă ar fi existat dintotdeauna o cale de acces cu dimensiunile din acțiune, lucru pe care pârâta îl contestă, arătând că terenul care se învecina cu vânzătorul către ea, printr-un înscris sub semnătură privată, era terenul nepoatei vânzătorului, numita Ianoșec L.. Aceasta cu de la sine putere alipise proprietății sale, pe care ulterior a înstrăinat-o reclamanților, o porțiune de teren constând după opina nepoatei numitului T. I. vânzătorul către pârâtă, într-un drum de trecere de 150 m lungime cu lățimea de 2,50 m. Pentru că acest teren căruia Ianoșec vânzătoarea către reclamanți – îi dăduse afectațiunea de drum de trecere, așa cum se află și în prezent, vânzătorul către pârâtă a fost nevoit să o dea în judecată și prin sentința civilă definitivă și irevocabilă pronunțată într-un dosar aflat pe condica Judecătoriei Curtea de Argeș, sentința civilă 1362/1973 pusă în executare în 1974 ianuarie 12, s-a admis acțiunea în revendicare a vânzătorului către pârâtă care avea un capăt de cerere privind și grănițuirea proprietăților T. și Ianosec și vânzătoarea către reclamanți a fost obligată să-i lase în deplină proprietate și posesie vânzătorului către pârâtă, acest teren ce pretindea că face parte din proprietatea sa și îl folosea ca drum de trecere. De fapt aceasta este . grădină și pe care și-o revendica prin această acțiune confesorie reclamanții ca fiind drum de trecere constituit convențional de foarte mult timp. Pârâta a arătat că în 1974 autorul vânzătorului către ea cu acte sub semnătura privată cheamă în judecată pe vânzătorul către reclamanții pentru acest teren, se stabilește că acest teren face parte din proprietatea T. și nu Ianosec, proprietatea acestuia, întinzându-se până la vecinătatea cu Ianosec dar cuprinzând și aceasta porțiune ce reprezintă . porțiune intrând înlăuntrul celor 1000 mp proprietatea lui T. I.. Această sentință ca și procesul-verbal de executare demonstrează că între vânzătoarea către reclamanți și vânzătorul către pârâtă nu a fost niciodată o convenție pe acest aspect, ca aceasta . exclusivă a proprietății T. iar între pârâtă și autorul său după dobândirea acestui teren prin înscris sub semnătură privată ca și până la momentul acestei dobândiri între T. I. și reclamanții nu s-a mai pus vreodată problema folosirii de către aceștia a acestei căi de acces în favoarea lotului lor. Conflictul a pornit de la faptul că înainte proprietatea Ioansec era separată de proprietatea T. printr-un gard, acesta ca urmare a trecerii timpului sau profitându-se de faptul că din 1989 nu s-a locuit în permanență acolo, s-a demolat cu ajutorul părții adverse, pârâta a vrut să-l reconstruiască pe traseul vechiului gard și care reprezenta limita până a care se întindea proprietatea T. I. față de proprietatea reclamanților și ca urmare acestei împrejurări reclamanții s-au dovedit agresiv, au amenințat că vor săvârși agresiuni fizice și verbale și chiar au făcut acest lucru de natura a o intimida pe pârâtă. Pentru toate aceste considerente, pârâta considerând că nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului fond aservit pentru argumentele de mai sus, pe de o parte, pe de altă parte pentru că nu exista titlu constitutiv al acestei pretinse servituți asupra unui teren ce face parte din proprietatea lui T. I. I., a solicitat respingerea acțiunii. În dovedirea a invocat proba cu acte, interogatoriu, martori.
Pârâta a depus la dosar și înscrisuri (încheiere de ședință din 4 ianuarie 1973 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. 2234/1972, sentința civilă nr. 21 din 9 ianuarie 1973 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. 2234/1972, proces-verbal nr. 640 din 12 ianuarie 1974, „chitanță” din 16 iulie 1989, certificat de deces B. C.).
La data de 13 noiembrie 2012 pârâta a mai depus la dosar înscrisuri (acte medicale, fotografii).
La data de 11 decembrie 2012 pârâta a mai depus la dosar înscrisuri (copie acțiune din dosarul nr._, copie întâmpinare).
S-a efectuat o cercetare la fața locului (proces-verbal din 11 februarie 2013), s-au audiat martorii R. R., S. V. și s-a atașat dosarul nr. 1100/1973 al Judecătoriei Curtea de Argeș.
La data de 16 septembrie 2013 s-a înregistrat la dosar cererea formulată de numiții B. C. V. și B. C. I., moștenitorii pârâtei B. M., decedată la data de 8 mai 2013, prin care au solicitat continuarea procesului. Au depus și înscrisuri (certificat de moștenitor nr. 191/22 octombrie 2012 eliberat de BNP G. A., certificat de deces B. M., dovadă comunicare, sentința civilă nr. 398/8 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, CI).
Prin încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2013 s-a dispus conceptarea și citarea în calitate de pârâți, a numiților B. C. I. și B. C. V., moștenitorii defunctei B. M..
S-a efectuat o expertiză în specialitatea cadastru topografie de către expertul M. G. (raportul de expertiză în original fiind înregistrat la dosar la data de 16 mai 2014; completarea la raportul de expertiză în original fiind înregistrată la dosar la data de 11 septembrie 2014).
Părțile au depus la dosar și concluzii scrise.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..
Față de data înregistrării dosarului, în cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865, în forma în vigoare anterior datei de 15 februarie 2013, astfel că motivarea soluției în fapt și în drept se va raporta la aceste dispoziții.
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 4092/28 iulie 1998 de BNPA Curtea de Argeș,vânzătoarea R. A. C.-D. i-a vândut cumpărătoarei Pandurașu D. F. un imobil compus din teren în suprafață de 706,96 mp și o locuință în suprafață de 84,81 mp, terenul fiind situat în intravilanul orașului Curtea de Argeș, ., cu vecinii: E – B. G., V – . G. și N – rest proprietate cumpărătoare și Z. Jean. În cuprinsul contractului s-a menționat că imobilele înstrăinate au fost dobândite de vânzătoare prin partaj succesoral privind pe defunctul P. A., conform sentinței civile nr. 4921/3 iunie 1993 a Judecătoriei B. în dosarul nr. 2860/1991, definitivă prin nerecurare, precum și că imobilul se vinde liber de orice sarcini sau servituți.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2296/22 noiembrie 1974 de NSL Curtea de Argeș, vânzătoarea Janosek L. i-a vândut cumpărătorilor P. A. și Pandurașu D. F. în părți egale și în indiviziune un imobil teren în suprafață de 400 mp și o construcție, terenul fiind situat în intravilanul orașului Curtea de Argeș, ., cu vecinii: R – T. I., … – . I. și … – Z. …. În cuprinsul contractului s-a menționat că imobilele înstrăinate au fost dobândite de vânzătoare prin moștenire de la mama sa decedată în anul 1970, care la rândul ei l-a avut de la părinți, precum și că imobilul se vinde liber de sarcini.
Cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanții Pandurasu D. F. și Pandurasu D. I. împotriva pârâților B. C. V. și B. C. I. (pârâții fiind moștenitorii pârâtei B. M., decedată în timpul procesului, la data de 8 mai 2013) are ca obiect o acțiune confesorie de apărare a unei servituți de trecere, despre care reclamanții au susținut că a fost constituită în favoarea terenului proprietatea lor, ca fond dominant, și asupra terenului proprietatea pârâților, ca fond aservit.
Reclamanta a susținut că a existat permanent a cale de acces folosită ca drum de trecere între proprietatea reclamanților și proprietatea pârâților, fără să menționeze nici momentul și nici modul prin care s-a constituit acest drum de trecere și dreptul de a-l folosi, respectiv servitutea de trecere pe care a înțeles să o apere prin acțiunea confesorie dedusă judecății. De asemenea, reclamanții nu au precizat când pârâta B. M. nu le-a mai permis accesul pe acest drum, susținând doar că „în ultima vreme”.
Referitor la pârâți, prin sentința civilă nr. 398/8 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții B. M., B. I. și B. V. în contradictoriu cu pârâtul T. I., s-a constatat intervenită vânzarea-cumpărarea cu privire la suprafața de 1.006 mp teren categoria fânețe situat în intravilanul mun. Curtea de Argeș, ., jud. Argeș ,cu următoarele vecinătăți: N-Pandurașu F. și Unitatea Militară_; E-Cătoiu G.; S-P. C.;V-. de amplasament și delimitare a corpului de proprietate întocmit de ing. G. M., această hotărâre ținând loc de act autentic. În acel dosar s-a analizat vânzarea-cumpărarea între vânzătorul T. I. și cumpărătorul B. C. cu privire la suprafața de 1.006 mp teren categoria fânețe situat în intravilanul mun. Curtea de Argeș, ., jud. Argeș ,cu următoarele vecinătăți: N-Pandurașu F. și Unitatea Militară_; E-Cătoiu G.; S-P. C.;V-. de amplasament și delimitare a corpului de proprietate întocmit de ing. G. M.., conform înscrisului sub semnătură privată intitulat chitanță ”încheiat în data de 16.07.1989, contra sumei de 10.000 lei, preț, pe care pârâtul l-a primit de la autorul reclamanților la data încheierii înscrisului sub semnătură privată susmenționat.
Astfel, se reține că reclamanții și pârâții au în Curtea de Argeș, ., județul Argeș, proprietăți învecinate.
Pârâta B. M. invocase excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, cu motivarea că este o persoană imobilizată fizic și care nu exercită niciun fel de acte de negare a servituții în litigiu, iar prin încheierea de ședință din 23 octombrie 2012, în baza art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, excepție invocată de către pârâta B. M..
Ca urmare a decesului pârâtei B. M., intervenit în cursul judecății, moștenitorii acesteia, pârâții B. C. V. și B. C. I., nu au mai susținut această excepție, astfel că nu va mai fi analizată.
Raportat la motivarea în fapt a cererii, se apreciază că obiectul acesteia îl reprezintă apărarea unei servituți de trecere, constituită anterior, terenului proprietatea reclamanților fiind fondul dominant, iar terenul proprietatea pârâților fiind fondul aservit.
Conform dispozițiilor art. 129 Cod procedură civilă din 1865, părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 Cod procedură civilă din 1865 (drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege), precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
În baza rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă din 1865, acesta poate califica juridic situația de fapt prezentată de părți, mai ales în situația în care părțile nu au precizat temeiul de drept pe care și-au întemeiat cererile sau acesta este evident contradictoriu față de situația de fapt prezentată.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor. Art. 59 din aceeași lege prevede că dispozițiile referitoare la dreptul de trecere din Codul civil nu se aplică situațiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia.
Astfel, se reține că reclamanții au precizat temeiul de drept al acțiunii ca fiind art. 757 Cod civil (acțiunea confesorie de servitute) rap. la art. 696 Cod civil (acțiunea confesorie de superficie), dar situația juridică invocată de reclamanți este născută anterior intrării în vigoare a Codul civil actual, respectiv în anii 1974 și 1998, atunci când reclamanții au devenit proprietarii terenului invocat ca având calitatea de fond dominant. Astfel, aplicabil situației în litigiu este Codul civil din 1864, care prevedea în art. 620 referitor la servituțile stabilite prin faptul omului, că uzul și întinderea servituților stabilite astfel se regulează prin titlul ce le constituie, și în lipsă de titlu, după regulile cuprinse în art. 621 - 643.
Potrivit textelor din Cod civil din 1864 aplicabile în cauză, servituțile necontinue și neaparente, cum este dreptul de trecere, nu se pot stabili decât prin titluri (art. 624 rap. la art. 622), iar titlul constitutiv al servituții, în privința servituților ce nu se pot dobândi prin prescripție, cum este dreptul de trecere, nu poate fi înlocuit decât prin titlu de recunoaștere a servituții și dat din partea proprietarului locului aservit (art. 628).
Astfel, potrivit principiului disponibilității părților, care guvernează procesul civil și limitelor rolului activ al judecătorului, în cauza de față va fi analizată, potrivit precizărilor reclamanților și textelor de lege aplicabile raportat la situația de fapt descrisă, numai apărarea unei servituți de trecere creată prin convenția proprietarilor și nu vreo servitute de trecere născută prin lege ca efect al situației de loc înfundat (la care fac referire reclamanții în concluziile scrise).
Reclamantul are obligația să justifice atât calitatea procesuală activă, respectiv că există o identitate între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecații cât și calitatea procesuală pasivă, respectiv că există o identitate între persoana pârâtului și persoana care este obligată în același raport juridic.
Acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanții Pandurașu D. F. și Pandurașu D. I., este o acțiune confesorie apărând o servitute de trecere creată prin convenția proprietarilor, printre fondurile dominante fiind și proprietatea reclamanților (aceștia susținând că și alte persoane folosesc drumul de trecere în litigiu), iar fondul aservit fiind proprietatea pârâților B. C. V. și B. C. I. (moștenitorii pârâtei B. M.). Reclamanții au invocat o servitute de trecere convențională, susținând inițial că aceasta a fost constituită între proprietățile părților, fără să indice nici actul/convenția și nici data când s-a încheiat respectiva convenție. În niciunul dintre titlurile de proprietate invocate de părți (contracte de vânzare-cumpărare pentru reclamanți și hotărâre judecătorească care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru pârâți), nu se menționează vreo servitute și nici măcar vreun drum de acces ca vecinătate a terenurilor părților, dimpotrivă, în actele menționate se precizează că terenurile au fost dobândite libere de orice sarcini sau servituți.
Actele constitutive ale servituților sunt supuse regulilor generale de interpretare a convențiilor. Este necesar să se stabilească fără echivoc că s-a constituit o servitute de trecere, că aceasta este rezultatul voinței părților, a proprietarului fondului dominant și a proprietarului fondului aservit, precum și care este întinderea servituții, respectiv suprafața de teren destinată trecerii, lungimea și lățimea acesteia (conform disp. art. 620 Cod civil din 1864).
Așa cum a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză, depoziții de martori, înscrisuri, interogatorii și constatările realizate prin cercetarea la fața locului, traseul invocat de reclamanți ca fiind drum de trecere, respectiv teren cu destinația de servitute de trecere constituită în favoarea proprietății reclamanților dar și a altor proprietari, nu prezintă aspectul unui teren cu această categorie de folosință, fiind teren fără urme vizibile de trecere, fără a fi îngrădit în mod distinct, fiind înglobat în proprietatea pârâților.
Cu ocazia cercetării la fața locului, în prezența reclamantei și a pârâtei, (potrivit procesului-verbal încheiat la data de 11 februarie 2013), s-a constat că la stradă, terenul în litigiu este prevăzut cu o poartă din plasă de fier, care se poate deschide, fiind prevăzută cu lacăt, cheia fiind ținută în permanență de către pârâtă; în partea stângă, privind de la drumul public, terenul în litigiu se învecinează cu terenul proprietatea reclamanților, iar în partea dreaptă se învecinează cu terenul cumpărat, de curând, de numitul „B.”; terenul în litigiu care se prezintă ca un drum bătătorit, acoperit cu iarbă, are, pornind de la drumul public, o lățime de cca. 2,30 m – 2,50 m și pare că se îngustează la cca. 50 m de poarta de la drumul public; casa reclamantei, construită în anul 1978, terenul fiind cumpărat în anul 1974, are temelia făcută pe hotar, spre terenul în litigiu, iar în partea opusă, are strașina pe hotar; reclamanta arătând că din momentul construcției, casa nu a mai fost modificată; de la casa reclamantei spre răsărit, de pe treptele casei, există o alee cimentată, de cca. 1 m lățime, prevăzută cu o poartă, prin care se ajunge în grădina proprietatea reclamanților; în grădina reclamanților sunt pomi spre laturile de hotar, reclamanta arătând că ar vrea să are grădina; gospodăriile de la drumul public, vecine cu cele ale părților în litigiu, se prezintă la fel, respectiv casă cu curtea în față, iar grădina este situată în spate, fără acces de la drumul public la grădină.
Martora R. R. a relatat că prin anii 1991 a trecut pe lângă terenul în litigiu și B. C. vroia să facă un gard să delimiteze un teren pe care îl avea acolo, deoarece exista un gard mic, și i-a explicat că, cumpărau un teren ca o fâșiuță cu lățimea de cca. 2,5 m pentru a ajunge la o bucată de teren pe care o avea în spate. A mai precizat că pe o parte a fâșiei era deja gard și făcea gardul pe partea cealaltă, unde exista o casă cu etaj a familiei P., văzându-se și azi urmele acelui gard. A mai arătat că B. C. trecea pe acest drum cu căruțul cu care transporta diverse obiecte, niciodată cu tractor sau căruță. Martora a menționat că această fâșiuță era cu iarbă și nu bătătorită, iar spre stradă exista o poartă, făcută de B.. A mai precizat că nu a văzut alte persoane trecând pe acel drum.
Martorul S. V. a relatat că între anii 2001-2004 el a avut grijă de casa și grădina reclamantei, cât aceasta era plecată la București, în acea perioadă, el lucrând grădina, iar soțul pârâtei venea cu vaca să-și pască grădina din spate. A precizat că soțul pârâtei trecea pe drumul în litigiu, care era drum public, drumul fiind folosit și de martor când trecea cu calul și lua produsele din grădină, și de B. C. și de celălalt vecin, P. C.. A mai arătat că în acea perioadă nu exista gard între proprietatea reclamantei și acel drum, el pusese un rând de flori, iar în 2007 încă nu exista nici un gard. A mai menționat că reclamanta în primăvara lui 2013, trecea cu calul peste treptele casei, pentru a ajunge în grădină să are, iar în perioada cât martorul lucra terenul, pentru că nu exista nici un gard, trecea cu tractorul să are grădina reclamantei. A mai arătat că niciodată nu au fost discuții cu privire la trecerea pe terenul în litigiu, apreciind că reclamanții nu mai au altă cale de trecere spre grădina lor. A mai menționat că acest drum de trecere avea aspect de pământ bătătorit, cu iarbă doar pe margine spre gardul vecinului, spre drumul public exista o poartă, iar P. trecerea pe acest drum spre grădina lui din spate, iar între acest drum și P. exista gard.
În raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic judiciar specialitatea cadastru topografie M. G. (filele 136 – 165 dosar), ca urmare a analizării înscrisurilor depuse la dosar, a susținerilor părților și a situației din teren, expertul a identificat terenul pretins a fi drumul de trecere în litigiu, arătând că are suprafața de 331 mp, lungimea de 139 m, lățimea medie de 2,38 m și vecinătățile: N – Pandurașu F., E – rest teren pârâți, S – B. de la P. C. și V – . cartea funciară a fost înregistrat ca fâneață (planșa 1, plan de situație – fila 142). Expertul a mai menționat că terenul este împrejmuit în totalitate, este liber și poate fi folosit ca drum de trecere, dar poarta metalică dinspre stradă este încuiată cu lacăt de către pârâți. De asemenea, a expertul a precizat că terenul în litigiu a făcut obiectul făcut obiectul sentinței civile nr. 21/9 ianuarie 1973 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. 2234/1972, deciziei civile nr. 1362/28 septembrie 1973 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. 1100/1973, avându-se în vedere raportul de expertiză întocmit în acest dosar de expertul P. I., și sentinței civile nr. pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr._, avându-se în vedere raportul de expertiză întocmit în acest dosar de expertul G. M.. Expertul a concluzionat că acest drum face parte din suprafața totală de 1.000 mp ce i-a revenit lui T. ion care ulterior a vândut-o autorilor pârâților B.. De asemenea, a mai precizat că drumul de trecere pretins pe ternul în litigiu este singura cale de acces de la .) la grădina reclamanților. Expertul analizând dacă terenul proprietatea reclamanților avea aceeași configurație, respectiv dimensiunile laturilor, înainte de edificarea construcției casă și a scării dinspre terenul în litigiu, a precizat că potrivit schiței anexate la actul de vânzare-cumpărare, terenul proprietatea reclamanților nu are aceleași dimensiuni ca cele inițiale, observându-se că de la limita proprietății reclamanților la casă era o distanță de 1,00 m iar actualmente scările casei sunt pe limita proprietății.
În completarea raportului de expertiză, s-a analizat calea de trecere identificată în expertiza P., expertul arătând că aceasta nu mai există.
Din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că între proprietarii vecini, autorii părților și apoi părțile, niciodată nu s-a convenit crearea vreunui drum de trecere, că nu au existat discuții între ei cu privire la un eventual drum de trecere, precum și că nu există nici o mențiune în vreun act cu privire la vreun drum de trecere. Terenul proprietatea reclamanților are deschidere directă la drumul public, învecinându-se cu . latura de Vest, pe o distanță de 7,89 m. În continuarea construcției casă, pe terenul proprietatea reclamanților se află grădina acestora, fiind vorba despre un trup compact de teren, la care reclamanții au acces direct chiar de la casa lor. Față de momentul dobândirii terenului, reclamanții au modificat limita proprietății lor spre Sud (terenul proprietatea pârâților – în litigiu), deoarece inițial de la casă la hotar era o distanță de 1,00 m iar actualmente scările casei sunt pe limita proprietății.
În acțiunea confesorie de apărare a servituții de trecere, esențial în cauză, față de natura acțiunii, era ca reclamanții să prezinte un titlu de constituire a servituții de trecere, titlu definit, potrivit art. 623 Cod civil din 1864 (în forma în vigoare la data nașterii servituții în litigiu), deoarece servitutea de trecere, care este o servitute neaparentă și necontinuă, nu se poate stabili decât prin titlu, așa cum prevede art. 624 Cod civil din 1864 (în forma în vigoare la data nașterii servituții în litigiu).
În concluziile scrise, pentru prima dată, reclamanții au invocat aspecte de fapt referitoare la proveniența terenurilor proprietatea părților, susținând că provin de la un autor comun. Pe de o parte, o astfel de susținere nu poate fi analizată de către instanță, deoarece reprezintă o veritabilă modificare a acțiunii reclamanților, modificare realizată după momentul procedural al acordării cuvântului pe fondul cauzei, deci după închiderea dezbaterilor în acest dosar, potrivit disp. art. 256 Cod procedură civilă din 1865. Susținerile din concluziile scrise depuse după amânarea pronunțării în cauză nu pot avea nici o relevanță, instanța fiind deja în faza deliberării în momentul primirii acestor concluzii scrise. Schimbarea titlului invocat ca temei al acțiunii confesorii, din servitute stabilită prin convenție în servitute izvorâtă prin destinația proprietarului, reprezintă o modificare esențială a acțiunii care nu poate fi realizată decât în condițiile prevăzute expres de art. 132 Cod procedură civilă din 1865. Nici prin exercitarea rolului activ al instanței nu se pot analiza în nici un fel noile pretenții ale reclamanților, după închiderea dezbaterilor în cauză și după acordarea cuvântului asupra fondului, în caz contrar s-ar ajunge la situația încălcării grave a normelor de procedură și a dreptului pârâților la apărare. Nu este aplicabil nici textul prevăzut de art. 151 Cod procedură civilă din 1865 referitor la repunerea pe rol a cauzei, deoarece nu este vorba despre noi lămuriri pe care instanța să le găsească necesare, ci reclamanții au înțeles să-și modifice complet și esențial susținerile referitoare la titlul de constituire al servituții de trecere apărată prin acțiunea confesorie. Pe de altă parte, prin destinația proprietarului se înțelege actul prin care o persoană stabilește între două fonduri care îi aparțin o stare de fapt, care ar putea constitui o servitute, dacă ar fi vorba de fonduri aparținând unor persoane diferite. Potrivit art. 625 Cod civil din 1864, se pot dobândi prin destinația proprietarului servituțile continue și aparente, or, servituțile neaparente nu se pot dobândi în acest mod întrucât eventuala stare de fapt, care s-ar stabili și s-ar perpetua după despărțirea fondurilor, ar corespunde unor acte de toleranță. Deoarece servitutea de trecere este, potrivit art. 622 Cod civil din 1864, o servitute neaparentă și necontinuă, nu poate fi stabilită prin destinațiunea proprietarului, fiind întotdeauna necesar un titlu potrivit art. 623 și art. 624 Cod civil din 1864. Împrejurarea că reclamanții sau autorii lor ar fi folosit această cale de trecere, respectiv că ar fi trecut peste proprietatea pârâților sau autorilor lor, nu are relevanță în cauză, deoarece servitutea de trecere nu poate fi dobândită prin uzucapiune (art. 624 Cod civil din 1864).
În acest caz, reclamanții nu au dovedit existența titlului prin care s-a stabilit servitutea de trecere, convenția invocată (despre care însă nu s-a arătat nici între cine și nici când s-a încheiat), fiind infirmată de proprietarii vecini, respectiv pârâții, iar alte persoane, despre care reclamanta a susținut că sunt și ei beneficiari ai servituții de trecere, nu au fost identificate.
Pe de altă parte, reclamanta a susținut că nu are acces la drumul public de la terenul proprietatea sa, care este loc înfundat, astfel că i-ar fi necesar terenul în litigiu pentru cale de trecere, însă, așa cum rezultă din probele administrate, terenul reclamantei are ieșire directă la drumul public, . au învestit însă instanța cu o acțiune pentru constituirea unei servituți legale de trecere în condițiile prev. de art. 616 Cod civil din 1864 (în forma în vigoare la data nașterii servituții în litigiu).
Pârâții exercită posesia asupra terenului în litigiu în virtutea unei hotărâri judecătorești care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare și a moștenirii legale, pentru imobil au îndeplinit și formalitățile de intabulare în cartea funciară, fiind astfel îndreptățit să-i interzică accesul reclamantei pe acest teren, deoarece în sarcina proprietății pârâților nu s-a stabilit nici o servitute de trecere în favoarea proprietății reclamanților, nici prin titlu și nici prin lege. Nici în această hotărâre judecătorească care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare și nici în actele vânzătorilor către pârâți nu se menționează vreo servitute de trecere și nici ca vecinătate vreun drum de trecere.
Referitor la apărările pârâților cu privire la lipsei calității de proprietar a fondului pretins aservit la momentul introducerii acțiunii, se apreciază că în acțiunea confesorie de apărare a servituții de trecere, se analizează aspecte referitoare la proprietarii fondului dominant în favoarea căruia s-a constituit servitutea respectivă, analizându-se titlul convențional de constituire a servituții și nu dreptul de proprietate al pârâților. Deci pârâții fiind posesorii terenului despre care reclamanții susțin că este fond aservit, analiza dreptului de proprietate sau modalitatea de dobândirea a acestuia nu sunt prioritare în cauză, ci abia după dovedirea existenței convenției de constituire a servituții de trecere s-ar pune problema analizării dreptului de proprietate al pârâților.
Împrejurarea că reclamanta ar avea acces mai facil de la drumul public la grădina sa, deoarece la terenul ei are acces direct, trecând astfel pe proprietatea pârâților, nu justifică știrbirea dreptului de proprietate al pârâților asupra terenului în litigiu prin obligarea acestora să-i permită reclamantei folosirea așa-zisei „căi de acces”. Nici folosința acestui drum de trecere din anul 2001 și până în anul 2004, invocată de reclamantă și susținută doar de martorul S. V., raportat la textele legale aplicabile nu ar produce oricum nici un efect juridic.
Deci, din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultă că reclamanții nu au dovedit existen,ța servituții de trecere pe care încearcă să o apere prin prezenta acțiune, nu au dovedit titlul de constituire a servituții de trecere în niciuna dintre modalitățile de constituire invocate, astfel că, acțiunea, așa cum a fost precizată este neîntemeiată, urmând ca în baza art. 624 Cod civil din 1864 (în forma în vigoare la data nașterii servituții în litigiu) rap. la art. 622 Cod civil din 1864 (în forma în vigoare la data nașterii servituții în litigiu), să fie respinsă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă din 1865 și art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă din 1865, reclamanții, fiind în culpă procesuală, vor fi obligați la cheltuieli de judecată către pârâți, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea, așa cum a fost precizată, formulată de reclamanții Pandurașu D. F. și Pandurașu D. I., ambii domiciliați în municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș, împotriva pârâților B. C. V., CNP_, domiciliat în municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș, și B. C. I., CNP_, domiciliată în municipiul Curtea de Argeș, ., județul Argeș.
Obligă pe reclamanți la 532 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 octombrie 2014.
Președinte, M. U. | ||
Grefier, E. P. |
Red. Jud. M.U./Tehn.A.D./5 ex./4.07.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 555/2014.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1181/2014. Judecătoria... → |
|---|
