Anulare act. Sentința nr. 88/2013. Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 88/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 3040/219/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL CLUJ
DOSAR C nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.88/2013
Ședința publică din 30.01.2013
Instanța constituită din :
JUDECĂTOR: C. D. R.
GREFIER: I. M. L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile privind pe reclamanții B. A. și B. C. S. și pârâtele S.C. V. R. S.A., S.C. V. R. S.A Sucursala D., având ca obiect pretenții.
Dezbaterea cauzei și concluziile asupra fondului au avut loc în ședința din data de 23.01.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.11.2012 sub nr._, reclamanții B. A. și B. C. S. au chemat în judecată pârâtele . și .-SUCURSALA D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul abuziv si nulitatea absolută a următoarelor clauze contractuale inserate în convenția de credit nr._/24.01.2008, încheiata între S.C. V. România S.A.– prin Sucursala D., în calitate de împrumutător, și reclamanți, în calitate de împrumutați, respectiv:
-pct. 3 lit. d) referitor la data ajustării dobânzii, din condițiile speciale ale convenției, care prevede următoarele “d) Data ajustarii dobanzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand Imprumutatului noua rata a dobanzii; Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”;
-pct. 5 lit. a) referitor la comisionul de risc, din condițiile speciale ale convenției, care prevede următoarele: „a) Comision de risc: 0,22%, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit.”;
-pct. 3.5 referitor la comisionul de risc, din condițiile generale ale convenției, care prevede următoarele: “3.5. Comision de risc: Pentru punerea la dispozitia creditului, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.”
-pct. 3.6 referitor la comisionul de administrare, din condițiile generale ale convenției, care prevede următoarele:”Comision de administrare: Pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii/rambursarii creditului acordat, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de parti in baza Conventiei, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in conditiile speciale.”
-pct. 8.1 lit.c) și lit.d) referitoare la scadența anticipată, din condițiile generale ale convenției, care prevede următoarele: „8.1. In cazul in care se iveste vreuna dintre situatiile urmatoare, atunci, in orice moment, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificari transmise Imprumutatului si Garantului, sa declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat impreuna cu dobanda acumulata si toate celelalte costuri datorate Bancii conform Conventiei:
c) In cazul aparitiei unei situatii neprevazute care, in opinia Bancii, face sa devina improbabil ca Imprumutatul sa-si poata indeplini obligatiile asumate conform Conventiei;
d) In cazul aparitiei unei situatii neprevazute conform careia, in opinia Bancii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzator”;
-pct. 10 referitor la costuri suplimentare, din condițiile generale ale convenției;
-pct. 5.1 lit.a din Actul adițional fără număr, încheiat unilateral de către bancă, la Convenția de credit nr._/24.01.2008, referitor la comisionul de administrare credit.
Se mai solicită să se dispună înlăturarea obligativității impusă de către pârâte în sarcina reclamanților de a achita comisionul de risc transformat ulterior in comision de administrare, in procent de 0,22%, aplicat soldului creditului lunar, cu consecința obligării pârâtelor la restituirea acestor sume încasate de la reclamanți cu titlu de comision de risc; să oblige pârâtele să modifice convenția de împrumut cu reclamanții, în sensul eliminării clauzelor menționate la pct. 1, ca urmare a constatării nulității lor absolute; să oblige pârâtele la modificarea scadențarului de plată, în sensul eliminării sumelor aferente clauzelor anulate și comunicarea noului scadențar astfel rezultat către reclamanți, sub semnătură de primire; să oblige pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 5755,88 CHF, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, plus dobânda legală aferentă acesteia de la data plății și până la data achitării efective, reprezentând comisionul de risc, perceput și încasat de pârâtă de la reclamanți în mod abuziv, precum și a sumelor plătite cu același titlu, între momentul introducerii cererii si data pronunțării hotărârii, plus dobânda legală aferentă acestor sume, de la data plății și până la data achitării efective; să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 24.01.2008, au încheiat cu parata S.C. V. R. S.A – prin Sucursala D., convenția de credit nr._/24.01.2008, prin care au împrumutat suma de 48 000 CHF, pe o perioada de 300 de luni de la data încheierii convenției, iar clauzele convenției de credit au fost redactate unilateral de către pârâtă, fără ca reclamanții să aibă posibilitatea să negocieze vreo clauză contractuală. Datorită faptului că, convenția pe care au încheiat-o cu pârâta S.C. V. R. S.A – Sucursala D. cuprindea o . clauze abuzive, la data de 09.11.2012 au convocat pârâta la conciliere, în speranța rezolvării pe cale amiabilă a acestei chestiuni litigioase, însă fără ca reclamanții să obțină renegocierea clauzelor abuzive instituite de pârâtă în contractul de credit.
Reclamanții susțin că este admisibil capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate de către pârâtă, raportat la dispozitiile art. 1 alin. 3, art. 2, art.4, art.14 din Legea nr.193/2000, art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992, art. 7 alin. 1 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor.
Se arată astfel că, clauza de la punctul 3 d) din Condițiile Speciale ale Convenției, care prevede că “d) Data ajustarii dobanzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand Imprumutatului noua rata a dobanzii; Rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”, este abuzivă, raportat la prevederile art. 4 si ale pct. 1 lit. a) si g) din lista anexă la Legea nr.193/2000, deoarece, pe lângă faptul că nu a fost negociată direct cu reclamanta, face parte dintr-un contract standard preformulat și utilizat la marea majoritate a clienților pârâtei. Această clauză este abuzivă și raportat la faptul că permite băncii să modifice unilateral dobânda fără a avea un motiv întemeiat și specificat în mod clar în conținutul convenției. De asemenea, această clauză da dreptul băncii, ca aceasta în mod unilateral să interpreteze clauzele contractuale privind majorarea ratei dobânzii, fără negociere, fără a se fi stipulat în contract un nivel maxim al dobânzii, care să-i dea posibilitatea și celeilalte părți contractante, în speță împrumutaților, să prevadă la momentul încheierii convenției, care ar putea fi obligațiile majorate maxime care s-ar putea impune în sarcina sa. Se mai arată că deși banca în Sectiunea 1 la “Definitii” a precizat înțelesul și întinderea a mai bine de 30 de termeni utilizați în cuprinsul convenției, nu a indicat ce se înțelege prin notiunea de “schimbari semnificative pe piata monetara”. Or legea, prin dispozitiile pct.1 lit a) din anexa la Legea 193/2000, are în vedere indicarea și specificarea expresă în contract a motivului în functie de care poate avea loc modificarea unilaterală a unui contract încheiat, și nu doar indicarea sa pur generică. Astfel cum a fost formulată clauza cuprinsă la punctul 3 d) din Condițiile Speciale ale Convenției oferă pârâtei dreptul exclusiv și discreționar de a modifica dobânda, iar aceasta este ab initio abuzivă, întrucât exclude posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde. Prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor care permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii curente contractuale, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept lăsând la libera sa apreciere majorarea dobânzii, clauza prevăzută la art. 3 pct. d) încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să o prejudicieze pe reclamantă, în calitate de consumator.
În ceea ce privește clauza de la punctul 5 a) din Condițiile Speciale ale Convenției, a fost stabilit de către bancă un comision de risc de 0,22 % “aplicat soldului creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.”, iar la punctul 3.5. din Condițiile Generale ale Convenției, se prevede că “Pentru punerea la dispozitia creditului, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.” Reclamanții susțin că acest comision de risc a fost stipulat și impus în mod unilateral de către banca prin convenția de credit, fără să fi fost negociată cu reclamanții, fără să se fi specificat în mod expres ce reprezintă acest comision de risc, nefiind identificat în mod clar pentru ivirea căror riscuri se datorează acest comision. Reclamanții consideră că plata acestui comision excede obligațiilor impuse de către banca, respectiv de a plăti cuantumul sumei datorate către parata, sumă care cuprinde împrumutul acordat și dobânda stabilita.
Totodată, se arată că executarea contractului de către reclamanți a fost garantată, astfel cum rezultă din punctul 7 din Condițiile Speciale ale Convenției, cu o garanție reala imobiliară, respectiv o ipotecă de rang II, constituită asupra imobilului apartament, situat în D.. În aceleași condiții, imobilul obiect al garanției a fost asigurat cu “o polita de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor”, cesionată în favoarea băncii. Creditul a fost contractat și obținut de către reclamanți în CHF astfel neexistând risc pentru unitatea bancară în ceea ce privește deprecierea intempestivă a acestei monede în defavoarea ei, pentru a se justifica încasarea comisionului de risc, dimpotrivă această monedă s-a apreciat constant și substanțial față de leu, context în care a trebuit și trebuie în continuare să plătească în lei mult mai mult decât a împrumutat. În aceeași ordine de idei, se arată că riscul neexecutării contractului este suportat de către reclamanți, si nu de către bancă, astfel că nici din acest punct de vedere nu este justificată încasarea comisionului de risc. Ca urmare, susțin reclamanții că încasarea comisionului de risc, transformat ulterior în comision de administrare, este abuzivă si nelegală, fapt care o îndreptățește să solicite eliminarea acestui comision din cuprinsul convenției de credit și obligarea pârâtei la restituirea acestuia. Din aceleași considerente se susține că este abuzivă și clauza de la pct.3.6 din Condițiile Generale ale Convenției, referitoare la comisionul de administrare.
Reclamanții susțin că și clauzele cuprinse la punctul 8.1. c) si d) din Conditiile Generale ale Conventiei sunt abuzive, deoarece formulările cuprinse în aceste clauze, respectiv “situatii neprevazute” ,“in opinia Bancii”, “sa devina improbabil”, “garantat corespunzator”, nu oferă posibilitatea unui observator independent sau unui consumator să aprecieze temeinicia unui astfel de motiv. Aceste clauze oferă băncii o largă, neindividualizată și abuzivă posibilitate de a declara soldul creditului ca fiind scadent. Aprecierea care urmează să fie făcută de către bancă este una discreționară, nu este legată de niște criterii sau situații bine definite și stabilite în prealabil de către părțile contractante, motiv pentru care, în optica dispozițiilor Legii nr. 193/2000, constituie clauze abuzive.
Se arată că și clauzele cuprinse la punctul 10 din Conditiile Generale ale Conventiei, referitoare la “Costuri suplimentare”, reprezintă clauze abuzive, deoarece permit băncii impunerea în sarcina împrumutatului costuri ce pot apărea pentru bancă, ca urmare a unor “modificari de interpretare ale oricarei legi, prevederi sau reglementari aplicabile”. Această clauză creează în detrimentul consumatorului, și în beneficiul băncii, contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, motiv pentru care se încadrează în prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
În aceeași ordine de idei, se apreciază că și pct.5.1 lit.a din Actul adițional fără număr, referitor la comisionul de administrare se impune a fi anulat, ținând cont că a fost denumit astfel în urma intrării în vigoare a OUG nr.50/2010, deși contractul în speță este exclus de la aplicarea ordonanței, fiind deja în curs de derulare, pe o durată determinată și, mai mult, reclamanții au notificat banca în privința refuzului acestora de a semna actul adițional respectiv.
Reclamanții apreciază că, convenția de credit nr._/24.01.2008 este un contract cu clauze standard preformulate de către comerciant, respectiv de către bancă, având în vedere că acesta era gata redactat când au fost prezentate clauzele reclamanților, iar banca i-a pus la dispoziție un formular tipizat ale cărui clauze erau preformulate, reclamanții neavând posibilitatea de a le negocia, fiindu-i impus de către bancă întregul act. Susțin că, clauzele care au fost inserate de către împrumutătoare în cuprinsul contractului sunt abuzive, având in vedere ca acestea nu au fost negociate de părțile contractante, la final acestea având caracterul unor contracte de adeziune, creându-se in detrimentul reclamanților, și în favoarea băncii, un dezechilibru vădit între prestații, fapt care contravine și principiilor bunei-credinte, fiind indeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Ca urmare a admiterii capătului de cerere privind anularea clauzelor abuzive, reclamanții susțin că sunt admisibile și celelalte petite ale prezentei acțiuni, raportat la faptul că toate sunt în strânsă legătură cu acesta. Legea nr.193/2000 transpune prevederile Directivei 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Ca urmare a aderării României la Uniunea Europeana prevederile reglementărilor comunitare au caracter obligatoriu pentru toate țările membre, sens în care reclamanții invocă jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene (cauza Oceano Grupo Editorial SA vs Rocio Murciano Quintero, cauza Pannon GSM Zrt vs E. Sustikne G., cauza C-70-10 TFUE de Krajsky suv v Presove).
În drept, au fost invocate prevederile art. 112 si art 274 din Codul de procedura civila; art. 1, art. 2, art. 4, art. 14 din Legea nr.193/2000; art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992; art. 7 alin. 1 din Legea nr. 363/2007; art. 95 din O.U.G nr. 50/2010.
S-au depus la dosar, în susținerea cererii, următoarele înscrisuri în copie: conventia de credit nr._/24.01.2008; Actul adițional fără număr, planul de rambursare a creditului, initial; planul de rambursare eliberat urmare 0.U.G.50/2010; invitatie la conciliere; punct de vedere al paratei; proces verbal de conciliere, notificare nr.1849/08.10.2010.
La data de 14.01.2013, pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, invocând pe cale de excepție prescripția dreptului la acțiune în sens material în privința întregii cereri de chemare în judecată, prescripția dreptului reclamanților de a solicita restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare, excepția inadmisibilității capetelor de cerere 1,2,3,4,5 și 6.
În motivare, se arată, în privința excepției prescripției dreptului la acțiune în sens material în privința întregii cereri de chemare în judecată că cererea a fost promovată cu depășirea termenului de 3 ani de la data încheierii convenției de credit, în privința excepției prescripției dreptului reclamanților de a solicita restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare că se poate cere doar restituirea acelor sume de bani de la plata cărora nu a trecut un interval de timp mai mare de 3 ani calculat în urmă, iar dreptul la acțiune se prescrie cu fiecare dată scadentă a creditului. În privința inadmisibilității capetelor de cerere 1,2,3,4,5 și 6, se arată că instanța poate doar constata existența unor clauze abuzive într-un contract de credit, nu și nulitatea absolută a acestora, iar legea nr.193/2000 nu instituie vreun caz de nulitate absolută.
Pe fondul cauzei, se arată că nu sunt incidente în speță prev. Legii nr.193/2000, prin prisma condițiilor de la art.4 alin.1 din legea menționată, deoarece contractul a fost deschis negocierii cu clienții, care au studiat oferta băncii și au fost de acord cu prevederile contractuale.
Contractul a fost încheiat de bancă cu bună credință, banca protejându-se împotriva riscului de neplată a creditului sau a unor situații neprevăzute care apar pe perioada derulării creditului.
Se arată că nu există un dezechilibru contractual semnificativ, în condițiile în care banca și-a executat obligația de a pune la dispoziție împrumutaților o sumă importantă de bani, iar singurul risc contractual rămas este cel al neexecutării obligațiilor de către consumator.
În ceea ce privește comisionul de risc, acesta reprezintă o componentă a prețului creditului, se regăsește în graficul de rambursare, iar riscul bancar este un element de care banca trebuie să țină cont și să încerce să-l acopere. Comisionul este înregistrat ca un venit din dobânzi, din contraprestația primită pentru punerea la dispoziție a creditului. Se face astfel trimitere la art.4 par.1 al Directivei nr.93/13/CEE și art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, art.2 lit.m din Legea nr.363/2007, aceste din urmă prevederi definind „consumatorul mediu”.
În privința comisionului de administrare, se arată că, raportat la OUG nr.50/2010, a fost introdus prin act adițional, fără a reprezenta un nou comision, fiind doar o redenumire a comisionului de risc, perceput în același cuantum.
În ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv și nulității art.8 pct.1 literele c și d din condițiile generale, care permit băncii să declare scadența anticipată a împrumutului, se consideră că, clauzele enunțate nu au caracter abuziv, întrucât au avut în vedere situațiile în care debitorul, datorită unor situații de fapt evidente, se află într-o situație în care rambursarea creditului devine imposibilă. În ceea ce privește petitul de constatare a caracterului abuziv și nulității secțiunii 10 din condiții generale care pun în sarcina clienților costurile suplimentare, se arată că rațiunea introducerii acestei clauze se justifică din punct de vedere al întinderii în timp a contractelor, fiind firesc ca părțile să aibă în vedere modificările legislative și de interpretare.
În privința restituirii sumelor de bani, se arată că anularea unui contract cu executare succesivă nu poate produce efecte retroactive, în caz contrar s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată juridic prin îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, asimilarea contractelor de crdit bancare cu noțiunea de contract de adeziune sau contract standard pre formulat înseamnă că aceste contracte sunt rezultatul unui acord de voințe, iar manifestările de voință distincte nor naște contracte diferite. Nu se poate confunda comisionul de risc cu garanția reală constituită, esența contractului este acordul de voință.
Prin notele de ședință depuse la dosar de către reclamanți, se solicită respingerea excepțiilor ca neîntemeiate, iar în susținerea fondului cauzei, se invocă memoriile Comisiei Europene, Guvernului României, propuse Curții de Justiție a Uniunii Europene ca răspunsuri la întrebarea cu titlu preliminar formulată de Tribunalul Comercial Cluj într-o cauză similară.
Instanța a dispus unirea excepției prescripției dreptului la acțiune în sens material în privința întregii cereri de chemare în judecată, excepției prescripției dreptului reclamanților de a solicita restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare, precum și a excepției inadmisibilității capetelor de cerere 1,2,3,4,5 și 6, excepții invocate de pârâte prin întâmpinare, cu fondul cauzei.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, respectiv cele existente la dosarul cauzei și a dispus respingerea cererii privind încuviințarea și administrarea probei cu interogatoriul reclamanților, apreciind că nu este utilă și necesară cauzei, în condițiile în care este necesar a fi făcută dovada scrisă a caracterului negociat al clauzelor contractuale.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța va dispune respingerea excepțiilor invocate de către pârâte, ca fiind neîntemeiate, iar pe fond va admite acțiunea reclamanților, astfel cum a fost formulată, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material în privința întregii cereri de chemare în judecată, instanța urmează a dispune respingerea acesteia ca neîntemeiată. Astfel, legislația în domeniul protecției consumatorului ocrotește un interes general. Văzând natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția asigurată tuturor consumatorilor, inclusiv prin Legea nr.193/2000, care transpune în dreptul intern Directiva 93/13 CEE, privind clauzele abuzive din contractele încheiate cu consumatorii, rezultă că instanța de judecată este îndrituită ca, în baza art.5 din vechiul cod civil – aplicabil în speță potrivit art.6 alin.1-3 din Legea nr. 287/2009, privind noul Cod civil – să pronunțe nulitatea, chiar și din oficiu, a clauzelor respective, deoarece nici o prevedere contractuală nu poate deroga de la ordinea publică și bunele moravuri.
Noțiunea de clauză abuzivă fiind asociată încălcării principiului bunei-credințe, înseamnă că stipularea unor asemenea clauze în contractele de consum, atrage sancțiunea nulității lor absolute pe motiv de cauză ilicită, și cum acțiunea în declararea nulității absolute este declarată imprescriptibilă extinctiv, potrivit art.2 din Decretul nr.167/1958, act normativ în vigoarea la data nașterii raportului juridic dintre părți, teză reluată firesc prin art.2502 alin.2 pct.3) din noul Cod civil, instanța va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune privind înlăturarea clauzelor considerate nelegale, ca neîntemeiată.
Tot astfel, nu poate fi primită excepția prescripției dreptului reclamanților de a solicita restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare, motiv pentru care instanța urmează a dispune respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Aceasta deoarece, văzând caracterul accesoriu al cererii de restituire, dependentă în totalitate de acțiunea în declararea nulității absolute a respectivelor clauze, faptul că restituirea sumelor nu reprezintă altceva decât repunerea părților în situația anterioară, atunci termenul de prescripție de 3 ani în cadrul căruia se poate cere restituirea începe să curgă de la data pronunțării hotărârii judecătorești de desființare a clauzelor abuzive, rămasă cel puțin definitivă. Văzând că reclamanții au formulat un asemenea petit accesoriu în cadrul acțiunii de desființare a clauzelor abuzive, cu atât mai mult nu le poate fi opusă prescripția dreptului de a cere restituirea sumelor de bani plătite, demers bazat pe îmbogățirea fără justă cauză.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității capetelor de cerere 1,2,3,4,5 și 6, instanța urmează a dispune respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Astfel, se reține, că potrivit prev.art.14 din Legea nr.193/2000, “Consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.”, iar potrivit prev.art.12 alin.(4) din aceeași lege, “Dispozițiile alin.(1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, în condițiile legii.”. Mai mult, așa cum s-a evidențiat anterior, legislația în domeniul protecției consumatorului ocrotește un interes general, astfel că instanța de judecată este îndrituită ca, în baza art.5 din vechiul Cod civil – aplicabil în speță potrivit art.6 alin.1-3 din Legea nr. 287/2009, privind noul Cod civil – să pronunțe nulitatea, chiar și din oficiu, a clauzelor respective, deoarece nici o prevedere contractuală nu poate deroga de la ordinea publică și bunele moravuri. Ca urmare, instanța apreciază că sunt admisibile capetele de cerere invocate.
Pe fondul cauzei, instanța reține că la data de 24.01.2008, reclamanții au încheiat cu pârâta S.C. V. R. S.A – prin Sucursala D., convenția de credit nr. nr._/24.01.2008, prin care au împrumutat suma de 48 000 CHF, pe o perioada de 300 de luni de la data încheierii convenției.
Referitor la negocierea contractului, instanța apreciază că în cauză nu s-a probat existența unei negocieri în sensul Legii nr.193/2000. Astfel, simplul fapt că reclamanții au semnat contractul, fără a obiecta cu privire la aspectele pe care le-au dedus judecății, nu înseamnă că au avut posibilitatea să le influențeze în vreun fel și nu echivalează cu o negociere efectivă între părți. Reclamanții au avut doar libertatea de a accepta sau nu respectivele condiții.
Instanța reține că potrivit prev.art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000, „ Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”, iar potrivit prev.art.4 alin.1, 2 și 3 din aceeași lege, “(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
Potrivit art.78 din Legea nr.296/2004 „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”.
Potrivit art.79 din aceeași lege „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechi- libru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”
Potrivit art.80 din același act normativ „ O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consuma- torului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”, iar potrivit art.80 „ Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor legale pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
Potrivit vechiului Cod civil, art. 969 „ Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”, art.966 „ Obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.”, art.968 „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.”, art.970 alin.1 „Convențiile trebuie executate cu bună-credință.”
Din interpretarea coroborată a acestor texte de lege rezultă că principiul libertății contractuale și cel al forței obligatorii a contractului, se aplică exclusiv convențiilor “legal făcute”, întrucât doar acestea au putere de lege, iar existența cauzei licite (morale) reprezintă o cerință de valabilitate a oricărui contract, sub sancțiunea nulității absolute. Pentru a se bucura de forță juridică deplină, convențiile nu trebuie să intre în conflict cu buna-credință și bunele moravuri.
În materia protecției consumatorului, legiuitorul a exemplificat prin Anexa nr.1 din Legea nr.193/2000, clauzele considerate abuzive de la bun început în contractele de adeziune, pe motiv de cauză ilicită sau imorală, având în vedere caracterul preformulat al acestor convenții și dezechilibrul pecuniar produs consumatorilor, contrar cerințelor bunei-credințe.
Potrivit art.4 alin1 din Legea nr.193/2000, sunt abuzive clauzele care nu au fost negociate cu consumatorul și care creează între părți un dezechilibru semnificativ al prestațiilor, în detrimentul consumatorilor, contrar principiului bunei-credințe.
În consecință, instanța apreciază că în speță contractul încheiat nu a fost supus unei negocieri efective între părți, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.193/ 2000, pârâtele erau ținute să dovedească în proces faptul că au negociat cu reclamanții clauzele considerate abuzive, prin dovada scrisă a caracterului lor negociat, astfel că instanța va analiza în continuare dacă acestea creează un dezechilibru semnificativ între părți.
În ceea ce privește clauza de la art.3 lit.d) – Data ajustării dobânzii, din Condițiile speciale ale Convenției de credit, care prevede că „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unei schimbări semnificative pe piața monetară comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”, instanța apreciază că această clauză este abuzivă, în condițiile în care dă dreptul pârâtei de a modifica unilateral dobânda, fără a fi raportată la un indicator precis individualizat, nefiind circumscrisă unor ipoteze univoce, verificabile de către consumator pe baza unor elemente de ordin obiectiv. Obligația de transparență, pe care pârâtele susțin că au îndeplinit-o, presupune că reclamanții în convenția de credit încheiată ar fi trebuit să cunoască, în mod clar, neechivoc, și prin termeni ușor de înțeles, chiar și pentru cei care nu dețin cunoștințe de specialitate, care sunt elementele care permit băncii să ajusteze unilateral dobânda și nu să rămână la libera apreciere a acesteia modificarea dobânzii în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară. În lipsa oricărei circumstanțieri, noțiunea de schimbări semnificative pe piața monetară este prea largă și prea vagă, acordând practic posibilitatea modificării discreționare a dobânzii pentru bancă, aducând atingere echilibrului contractual prin dezechilibrul financiar provocat reclamanților.
În speță, instanța observă că în eventualitatea unui litigiu nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-au produs sau nu „schimbări semnificative pe piața monetară”, întrucât piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care se raportează. Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă si dacă era necesară scopului urmărit si proporțională cu acesta.
În consecință, în temeiul art. 1 și 4 din Legea nr. 193/2000 și în temeiul art. 1 lit. a din anexa la Legea nr.193/2000, instanța apreciază că această clauză este abuzivă, urmând a constata nulitatea acesteia.
În ceea ce privește clauza cuprinsă în art.5 lit.a) – Comision de risc din Condițiile speciale ale Convenției de credit, care prevede perceperea unui astfel de comision de 0,22 %, aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a Conventiei de credit, clauza cuprinsă în punctul 3.5. din Conditiile Generale ale Conventiei, conform careia „Pentru punerea la dispozitia creditului, Imprumutatul datoreaza Bancii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului; modul de calcul si scadenta/scadentele platii acestuia se stabilesc in Conditiile Speciale.”, clauza cuprinsă în punctul 5.1 lit.a din Actul adițional nr.1/25.10.2010 la Convenția de credit nr._/24.09.2008, referitor la comisionul de administrare credit, precum și clauza cuprinsă în punctul 3.6. din Conditiile Generale ale Conventiei, referitoare la comisionul de administrare, instanța apreciază că aceste clauze sunt abuzive.
Astfel, comisionul de risc a fost impus reclamanților fără a fi definit în ce constă, lipsind criteriile de apreciere, convenția stipulând plata de sume în mod netransparent, fără indicarea situațiilor considerate de risc, fără a se stipula că sumele achitate cu acest titlu sunt rambursabile, comisionul nefiind deci restituibil la finalul creditului. Consumatorul și, în final, instanța de judecată, sunt lipsiți de posibilitatea de a verifica obiectiv dacă pârâtele sunt îndrituite la perceperea unui astfel de comision, necesar și proporțional în vederea realizării unui scop legitim și moral. Banca percepe lunar sume importante de bani în considerarea unui risc nedefinit și deci inexistent, ce nu s-a produs în persoana reclamanților, care a constituit în favoarea acesteia ipoteca la valoarea cerută, pentru acordarea împrumutului cerut.
Executarea contractului de către reclamanți a fost garantată, astfel cum rezultă din punctul 7 din Condițiile Speciale ale Convenției, cu o garanție reală imobiliară, respectiv o ipotecă de rang II, constituită asupra imobilului apartament, situat în D.. În aceleași condiții, imobilul obiect al garanției a fost asigurat cu o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor, cesionată în favoarea băncii.
Dezechilibrul produs în convenție este unul semnificativ, deoarece reclamanții au fost și sunt ținuți să plătească lunar acest comision în zilele de scadență, calculat procentual din soldul creditului, pe toată perioada de derulare a convenției de credit, în detrimentului acesteia și în favoarea băncii, care a impus această clauză folosindu-se de conținutul preformulat al contractului, profitând de constrângerea economică a reclamanților, care aveau nevoie de acordarea creditului, contrar cerințelor bunei-credințe.
În considerarea celor expuse, clauzele analizate sunt abuzive raportat la dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța urmând a constata și nulitatea acestor clauze.
În ceea ce privește clauzele prevăzute de art.8.1 lit.c) și d) – Scadența anticipată, art.10 referitoare la Costuri suplimentare, inserate în cuprinsul Condițiilor generale ale Convenției de credit, clauze care nu definesc obiectul principal al contractului, văzând că reclamanții au încheiat cu banca o convenție standard de credit, preformulată, bazată pe anumite condiții generale integrate în contractul individual, condiții ce reprezintă indubitabil o formă de adeziune, întrucât ele nu au fost negociate, ci în mod necesar acceptate, ca o cerință pentru a încheia efectiv contractul de împrumut cu banca, rezultă în mod indubitabil caracterul lor abuziv în raport de dispozițiile art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.193/2000.
Analizând conținutul clauzelor menționate, se constată că în speță rămâne strict la latitudinea băncii (total imprevizibil) să declare scadența anticipată, dacă în opinia sa ar deveni improbabil ca reclamanții să-și îndeplinească obligațiile sau dacă aceasta consideră că creditul nu ar mai fi garantat corespunzător. Banca are astfel posibilitatea să declare în mod discreționar exigibil anticipat creditul.
Totodată, în privința costurilor suplimentare, instanța reține că banca impune reclamanților să suporte costurile rezultate din modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: lit. a) supun Banca la orice impozit, taxă cu privire la creditele acordate sau la obligațiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală și dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenție cu privire la creditele acordate sau la obligația sa dea acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora funcționează și este organizată banca; lit. b) impun, modifică sau consideră aplicabile orice rezerve, depozit special sau orice cerință similară (de ex. în corelație/legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor de la Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru conturile Băncii sau care impun Băncii orice altă condiție care afectează creditele acordate sau obligația sa de a acorda credite; lit. c) al căror rezultat este: I. creșterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit; II. reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanțe a Băncii, în baza Convenției“. Această obligație menționată în cuprinsul clauzei contractuale creează un dezechilibru semnificativ între părțile contractante, în condițiile în care modificarea actului normativ vizează impunerea unei obligații în sarcina băncii, nicidecum în sarcina reclamanților.
Ca urmare a constatării caracterului abuziv al acestor clauze, instanța va constata nulitatea clauzelor respective.
În considerarea celor expuse, instanța va admite acțiunea reclamanților, în sensul constatării caracterului abuziv, cu consecința constatării nulității absolute a clauzelor menționate, iar în vederea restabilirii situației anterioare dintre părți, se va dispune obligarea pârâtelor în solidar la restituirea sumei de 5755,88 CHF, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând comision de risc, perceput și încasat de către pârâte de la reclamanți (conform calculului efectuat de către aceștia și a înscrisurilor de la dosar, necontestate de către pârâte), la care se adaugă dobânda legală aferentă acesteia, calculată de la data plății și până la data achitării efective. Totodată, se va dispune obligarea pârâtelor în solidar la plata (restituirea) către reclamanți a sumelor plătite de aceștia cu titlu de comision de risc și comision de administrare de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 26.11.2012 și până la data pronunțării hotărârii, la care se adaugă dobânda legală aferentă acesteia calculată de la data plății și până la data achitării efective.
Instanța va dispune obligarea pârâtelor de a înlătura din convenția de credit clauzele constatate ca fiind abuzive, cu consecința modificării convenției de credit și a scadențarului de plată, care va fi comunicat sub semnătură de primire reclamanților.
Potrivit dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., față de solicitarea reclamanților, constatând că în cauză au fost dovedite cheltuielile avansate pentru susținerea prezentului litigiu, față de căderea în pretenții a pârâtelor, în raport de soluția pronunțată, instanța le va obliga în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu pentru avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material în privința întregii cereri de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului reclamanților de a solicita restituirea integrală a comisionului de risc și de administrare, excepția inadmisibilității capetelor de cerere 1,2,3,4,5 și 6, invocate de pârâta S.C. V. R. S.A. prin întâmpinare.
Admite acțiunea formulată de reclamanții B. A. și B. C. S., ambii cu domiciliul în D., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. S.A., cu sediul în București, Șoseaua P., nr.42, ., sector 2 și S.C. V. R. S.A Sucursala D., cu sediul în D., ..1, jud.Cluj.
Constată caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze din cadrul Convenției de credit nr._/24.01.2008, încheiată între reclamanți și pârâte, respectiv:
-pct. 3 lit. d) referitor la data ajustării dobânzii, din condițiile speciale ale convenției;
-pct. 5 lit. a) referitor la comisionul de risc, din condițiile speciale ale convenției;
-pct. 3.5 referitor la comisionul de risc, din condițiile generale ale convenției;
-pct. 3.6 referitor la comisionul de administrare, din condițiile generale ale convenției;
-pct. 8.1 lit.c) și lit.d) referitoare la scadența anticipată, din condițiile generale ale convenției;
-pct. 10 referitor la costuri suplimentare, din condițiile generale ale convenției;
-pct. 5.1 lit.a din Actul adițional fără număr, încheiat unilateral de către bancă, la Convenția de credit nr._/24.01.2008, referitor la comisionul de administrare credit.
Dispune obligarea pârâtelor de a înlătura din convenția de credit clauzele constatate ca fiind abuzive, cu consecința modificării convenției de credit și a scadențarului de plată, care va fi comunicat sub semnătură de primire reclamanților.
Dispune obligarea pârâtelor la plata către reclamanți a sumei de 5755,88 CHF, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând comision de risc, perceput și încasat de către pârâte de la reclamanți, la care se adaugă dobânda legală aferentă acesteia calculată de la data plății și până la data achitării efective.
Dispune obligarea pârâtelor la plata (restituirea) către reclamanți a sumelor plătite de aceștia cu titlu de comision de risc și comision de administrare de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 26.11.2012 și până la data pronunțării hotărârii, la care se adaugă dobânda legală aferentă acesteia calculată de la data plății și până la data achitării efective.
Obligă pârâtele în solidar la plata către reclamanți a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C. D. R. I. M. L.
Red./Dact.C.D../6 ex./28.02.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 853/2013. Judecătoria DEJ | Pretenţii. Sentința nr. 494/2013. Judecătoria DEJ → |
|---|
