Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1389/2013. Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1389/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 19-12-2013 în dosarul nr. 2513/219/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3187
JUDECĂTORIA D.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1389/2013
Ședința publică din data de 19.12.2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: M. Ș. G.
GREFIER: M. L. I.
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de către petentul M.A.I. - Jandarmeria Română – G. de J. Mobilă Cluj-N. împotriva intimatului M. F., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care: instanța constată că este competentă material și teritorial să soluționeze cauza, potrivit art. 131 din C.p.c. rap. la art. 9 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța invocă, din oficiu, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, iar în raport cu lipsa părților legal citate și cu solicitarea petentului de judecare în lipsă, reține cauza în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 17.10.2013 sub nr._ formulată de petentul M.A.I. - Jandarmeria Română – G. de J. Mobilă Cluj-N. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimatul M. F., prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 100 lei (1.000.000 lei vechi) aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._/21.01.2003 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin procesul-verbal de contravenție intimatul a fost sancționată cu amendă. Intimatul nu a achitat amenda aplicată, astfel că procesul-verbal de contravenție a fost trimis pentru executare silită către Primăria D.. Prin adresa nr. 1340/21.01.2010, s-a comunicat faptul că intimatul nu poate fi executat silit.
În drept, au fost invocate prevederile art. 9 din O.G. nr. 2/2001. În probațiune, au fost depuse la dosar: procesul-verbal de contravenție, adresa Primăriei Mun. D. nr. 1340/21.01.2010, somația989/26.03.2008 și titlul executoriu, adeverința de primire a somației.
Cererea de chemare în judecată este scutită de taxă de timbru. A fost urmată procedura scrisă, iar intimatul legal citată nu a depus la dosar întâmpinare.
Analizând cu prioritate excepția invocată de către instanța, potrivit art. 248 din C.p.c., reține următoarele:
Deoarece excepția invocată în cauză vizează o prescripție începută anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 rap. la art. 18 din Decretul nr. 167/1958, instanța are obligația de a invoca din oficiu excepția prescripției dreptului la executare silită.
Potrivit art. 39 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, executarea amenzii cuprinse în procesul-verbal de contravenție se face în condițiile prevăzute de dispozițiile legale privind executarea silită a creanțelor fiscale, anume de Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 131 alin. (1) din C. proc. fisc., dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Conform alineatului al doilea, termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale
Întrucât dreptul de a cere executarea silită a luat naștere în anul 2003, o dată cu rămânerea definitivă a procesului verbal de contravenție (art. 37 din O.G. nr. 2/2001), termenul de prescripție de 5 ani a început să curgă începând cu 01.01.2004.
Potrivit art. 133 lit. c) din C. proc. fisc., la data de 26.03.2008 a fost întreruptă prescripția executării silite prin emiterea titlului executoriu și a somației aferente. În consecință, a început să curgă un nou termen de 5 ani de prescripție, în conformitate cu art. 17 din Decretul nr. 167/1958.
De la data de 26.03.2008 până la data de 17.10.2013 nu au fost efectuate acte de executare a amenzii contravenționale. Se observă că termenul de 5 ani s-a împlinit la data de 26.03.2013 (art. 68 din C. proc. fisc.), astfel că nu se poate solicita înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 100 lei (1.000.000 lei vechi) aplicate prin procesul-verbal de contravenție . nr._/21.01.2003 cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Odată ce s-a prescris dreptul la executarea silită a amenzii contravenționale, se prescrie și dreptul de a solicita înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Mai mult, potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Se poate susține că dreptul de a solicita înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la muncă în folosul comunității (ca formă de executare silită) a luat naștere la data 12.05.2003 (30 de zile de la data de 12.04.2003 – data rămânerii definitive a sancțiunii amenzii care este data rămânerii definitive a procesului-verbal de contravenție).
Și în această ipoteză dreptul de a cere executarea silită sub forma înlocuirii amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității s-a prescris.
În consecință, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va respinge, ca prescrisă, cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită invocată, din oficiu, de către instanță.
Respinge, ca prescrisă, cererea având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la muncă în folosul comunității formulată de către petentul M.A.I. – Jandarmeria Română – G. de J. Mobilă Cluj-N., cu sediul în Mun. Cluj-N., ., jud. Cluj, reprezentat prin consilier juridic maior F. C. D., în contradictoriu cu intimatul M. F., CNP_, cu domiciliul în Mun. D., ., jud. Cluj.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la judecătoria D..
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 19.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER, M. Ș. G. M. L. I.
Red. și tehnored. M.Ș.G.
Nr. ex. 4/13.01.2014.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 894/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 765/2013. Judecătoria DEJ → |
|---|








