Plângere contravenţională. Sentința nr. 1154/2013. Judecătoria DEJ

Sentința nr. 1154/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 1378/219/2013

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187

JUDECĂTORIA D.

JUDEȚUL CLUJ

DOSAR NR. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1154/2013

Ședința publică din data 28.10.2013

Instanța compusă din:

Președinte: C. C. L.

Grefier: C. M. L.

Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petena S.C. E. E. S.R.L., prin av.A. I., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.04.2013 încheiat de reprezentanții intimatei A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR -DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR CLUJ.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru petenta lipsă reprezentantul acesteia av. H. A. în substituirea av.A. I. cu delegație la dosar, martorul V. C. A., lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se constată că la fila 54 s-a comunicat răspunsul din partea Instituției Prefectului Cluj-serviciul de înmatriculări auto.

Instanța procedează la identificarea și audierea martorului V. Cr5ăciunaș A. a cărei depoziție luată sub prestare de jurământ este consemnată în proces verbal separat la fila 55.

Reprezentantul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, nefiind excepții de invocat și alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art.292 NCPC încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar și declară închisă faza probatorie.

Reprezentantul petenei solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, respingerea excepțiilor invocate de intimată și în subsidiar aplicarea unui avertisment.

INSTANȚA

Deliberând reține că prinplângerea contravențională formulată de petena S.C. E. E. S.R.L., prin av.A. I., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 18.04.2013 încheiat de reprezentanții intimatei A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR -DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR CLUJ se solicită în principal admiterea plângerii și pe cale de consecință anularea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 18.04.2013 ca fiind netemeinic și nelegal, exonerarea petentei de la plata amenzii de 6000 lei, iar în subsidiar înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea administrativă a avertismentului.

În motivarea plângerii se învederează instanței că la data de 18.04.2013, petenta a fost sancționată de către agentul constatator prin procesul verbal menționat pe motiv că a transportat produse de origine animală cu autovehiculul_ aflat în proprietatea petentei, fără ca autovehiculul să fie înregistrat-autorizat sanitar veterinar iar în baza art.3 lit.b pct.3 din HG 984/2005 petenta a fost sancționată contravențional cu o amendă de 6000 lei.

Prin întâmpinare (f.21), intimata A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR -DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR CLUJ solicită respingerea plângerii formulată de petentă iar pe cale de excepție invocă excepția tardivității introducerii plângerii.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de petenta . cu privire la excepția tardivității se solicită respingerea acesteia, cu motivul că plângerea a fost depusă în termen.

Analizând probele dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 18.04.2013 s-a aplicat petentei sancțiunea contravențională de 6000 lei amendă ce constă în aceea că la data de 18.04.2013 a transportat produse de origine animală cărnuri și sare cu autovehiculul_ fără ca autovehiculul să fie înmatriculat- autorizat sanitar veterinar în acest sens.

Procesul verbal atacat a fost întocmit cu ocazia unui filtru rutier organizat împreună cu organele de poliție, în localitatea Cuzdrioara, la data de 18.04.2013, moment în care un exemplar din procesul verbal a fost înmânat conducătorului auto. La data de 30.04.2013 prin intermediul serviciului Poștei Române a fost înaintată plângere Judecătoriei D. pentru înregistrare, prin urmare plângerea aflându-se în termenul legal de introducere al acesteia prev.de O.G.2/2001.

Petenta învederează instanței că la data de 18.04.2013 data reținută în procesul verbal ca și dată de săvârșire a contravenției nu corespunde cu realitatea, arată că conducătorul auto nu a condus autovehiculul în data de 18.04.2013 cu nr. de înmatriculare_ .

Din adresa de la fila 54, emisă de SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUVCERE, ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR rezultă că numărul de înmatriculare_ nu a fost atribuit niciodată unui autovehicul.

Din declarația martorului(f.55) rezultă că la data și ora respectivă a fost oprită în trafic mașina cu nr. de înmatriculare_, cei de la poliție i-au cerut actele mașinii iar cei de DSV i-au cerut autorizația sanitar veterinară pe care nu a găsit-o, spunându-i că dacă găsește autorizația poate contesta procesul verbal, apoi i-a solicitat să-i urmeze la Postul de Poliție Cuzdrioara unde i-au întocmit proces verbal de contravenție, nefiindu-i citat, nu a putut face obiecțiuni la procesul verbal, să arate faptul că există autorizație sanitară veterinară. Arată că nu a avut autorizația la el, deoarece era nou angajat și nu a știut ce acte îi sunt necesare.

Așa cum rezultă din probele existente la dosar, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face dovada până la proba contrară. Petentul a făcut dovada contrară stării de fapt reținută prin actul de constatarea și sancționare a contravenției doar în parte, instanța apreciind că sancțiunea aplicată este prea mare proporțional cu gradul de pericol social al contravenției.

Raportat la aceste considerente, instanța va respinge excepția tardivității formulată de intimată.

Va admite în parte plângerea formulată de către petenta S.C. E. E. S.R.L. împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor la normele sanitare- veterinare și pentru siguranta alimentelor . nr._ din 18.04.2013 emis de intimata A. N. SANITARA VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR –DIRECTIA SANITARA VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR CLUJ și prin urmare va înlocui sancțiunea contravențională cu avertisment.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția tardivității formulata de intimata.

Admite în parte plângerea formulată de către petenta S.C. E. E. S.R.L.cu sediul în Cluj-N. . . ., cu sediul procesual ales în Cluj-N. ..5A județ Cluj la av.A. I., împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor la normele sanitare- veterinare și pentru siguranța alimentelor . nr._ din 18.04.2013 emis de intimata A. N. SANITARA VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR –DIRECTIA SANITARA VETERINARA ȘI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR CLUJ cu sediul în mun. Cluj-N., P-ța Mărăști nr.1, județul Cluj și prin urmare înlocuiește sancțiunea contravenționala cu avertisment.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 28.10.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C. L. C. M. L.

Red.CCL/DV

Ex.4/28.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1154/2013. Judecătoria DEJ