Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 937/2013. Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 937/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 1720/219/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 937/2013
Ședința publică de la 18.09.2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C. D. R.
GREFIER: C. E. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ, în contradictoriu cu intimata V. A. M., având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2007, cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și nefiind alte probe de administrat, în baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2013 sub nr._, petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ, în contradictoriu cu intimata V. A. M., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatei prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2007, cu muncă în folosul comunității.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr.2/2001.
În susținerea cererii, petentul a depus la dosar următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2007, adresa nr. 741/30.11.2009, a Primăriei Municipiului D., jud. Cluj.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art.15 lit. i din Legea nr.146/1997 modificată, coroborat cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din O.G. nr.32/1995.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/11.01.2007, s-a dispus sancționarea intimatei V. A. M., cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei.
Prin adresa nr. 741/30.11.2009, a Primăriei Municipiului D., jud. Cluj, s-a comunicat faptul că intimata nu are venituri sau bunuri urmăribile.
Potrivit prev. art. 9 alin 1 din OG nr.2/2001, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege, alternativ cu sancțiunea amenzii, însă – apreciază instanța – acest articol își va găsi aplicarea doar în acele situații în care sancțiunea muncii în folosul comunității s-ar aplica direct de către instanța de judecată, atunci când aceasta apreciază că aplicarea unei alte sancțiuni nu este suficientă pentru îndreptarea conduitei contravenientului. De altfel, instanța constată că procedura înlocuirii sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității este prevăzută în mod expres de art. 39 ind. 1 din OG nr.2/2001 ca și procedură specială în capitolul privind executarea sancțiunilor contravenționale. Instanța apreciază că art. 39 ind. 1 reglementează o procedură prin care se dorește a se da eficiență unei sancțiuni contravenționale neexecutate benevol de către contravenient, în acele situații în care nu există posibilitatea executării silite, întrucât contravenientul nu are venituri sau bunuri urmăribile, soluția contrară având ca efect exonerarea acestuia de orice sancțiune.
Instanța apreciază admisibile cererile de înlocuire a sancțiunii amenzii cu munca în folosul comunității, indiferent de prevederea expresă sau nu în actul normativ care reglementează contravenția a muncii în folosul comunității ca și sancțiune principală, urmând a analiza cererea dedusă judecății prin prisma condițiilor impuse de art. 39 ind.1 din OG nr. 2/2001.
Raportat la dispozițiile legale invocate, instanța constată că amenda contravențională aplicată prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/11.01.2007, nu a fost achitată în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, așa cum rezultă și din adresa Primăriei Municipiului D., jud. Cluj, intimata nu are bunuri urmăribile. În conformitate cu prev.art. 37 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de contravenție constituie titlu executoriu, astfel încât, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru a se dispune înlocuirea amenzii aplicate cu munca în folosul comunității.
În ceea ce privește numărul de ore de muncă, având în vedere cuantumul amenzii și maximul de ore care pot fi dispuse raportat la natura faptei săvârșite, gradul de pericol social, valorile sociale ocrotite și împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, instanța apreciază că un număr de 10 ore este suficient pentru a se realiza scopul sancțiunii contravenționale.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite cererea petentului și va dispune înlocuirea amenzii contravenționale stabilită prin procesul-verbal . nr._/11.01.2007, cu sancțiunea muncii în folosul comunității, dispunând obligarea intimatei să efectueze 10 ore de activitate la Primăria Municipiului D., jud. Cluj .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu muncă în folosul comunității formulată de petentul I. DE J. JUDEȚEAN CLUJ, cu sediul în Cluj-N., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata V. A. M., CNP-_, cu domiciliul în mun. D., ., ., jud. Cluj,
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei, aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2007, cu muncă în folosul comunității timp de 10 ore, la Primăria Municipiului D., jud. Cluj.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul și motivele de apel se depun la Judecătoria D..
Pronunțată în ședința publică din 18.09.2013.
JUDECĂTOR, GREFIER,
C. D. R. C. E. M.
Red./Dact.CD/4ex./07.10.2013
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 313/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 301/2013.... → |
|---|








