Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 263/2013. Judecătoria DEJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 263/2013 pronunțată de Judecătoria DEJ la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 148/219/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3187
JUDECĂTORIA D.
JUDEȚUL C.
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILA Nr.263/2013
Ședința publică de la 27 Februarie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: C. G. I.
GREFIER: D. L. T.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul I.P.J. C.-POLIȚIA MUNICIPIULUI D. în contradictoriu cu intimatul G. A. V., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă au lipsit părtile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care: Instanta ia act ca la dosar intimatul a depus o cerere și dovada achitarii amenzii contraventionale.
In baza actelor de la dosar instanta retine cauza in pronuntare
INSTANȚA
Deliberând reține că prin sesizarea înaintată de INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C. POLITIA MUNICIPIULUI D. se solicită înlocuirea amenzii contravenționale aplicată contravenientului G. A. V. cu sancțiunea obligării la muncă în folosul comunității, cu motivarea că aceasta nu a plătit amenda, nu are bunuri materiale urmăribile astfel că, în cauză sunt incidente disp. art. 9, alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.
Din probele dosarului instanța reține următoarele:
Prin Procesul - verbal .>PCA nr._/24.11.2007 s-a aplicat contravenientei amenda de 78 lei în baza art. 191 al.1 din Legea 195/2002 Republicată .
Din probatoriul administrat rezultă că amenda nu a fost plătită iar contravenientul nu are bunuri materiale urmăribile pe raza localității în care domiciliază, astfel că, se solicită instanței înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Potrivit ART. 39^1 din O.G. 2/2001:
“ (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amenda care a fost achitată.
(2) În cazul în care contravenientul, citat de instanța, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează, dacă exista acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durata maxima de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.”
În consecință, se va constata că sunt îndeplinite condițiile art. 9 alin. 3, art. 39 ind. 1 alin. 2 din O.G. 2/2001 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 352/2006 și în consecință sesizarea va fi admisă, urmând a se înlocui sancțiunea de 78 lei amendă aplicată contravenientului la muncă în folosul comunității pe o durată de 50 ore pe raza Municipiului G..
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de petiționarul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI C. – cu sediul în C.-N. . județ C., POLITIA MUNICIPIULUI D..
În temeiul art.9 alin.3 și 39 ind.1 din OUG nr.2/2001 republicată, dispune înlocuirea sancțiunii amenzii de 78 lei, aplicată contravenientului G. A. V. domiciliat în G. ., județ C., prin procesul verbal de contravenție .>PCA nr._/24.11.2007, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe raza Municipiului G., pe o durată de 50 ore.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
I. C. GIULIANOTARȚA D. L.
Red.ICG/DV
Ex.4/13.03.2013
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 733/2013. Judecătoria DEJ | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 696/2013.... → |
|---|








