Ordin de protecţie. Sentința nr. 1149/2015. Judecătoria DETA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1149/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 18-08-2015 în dosarul nr. 1149/2015
Document finalizat
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL T.
Sediul în D., . A, jud. T.
Nr. tel:_, fax:_
email:_
.
operator de date cu caracter personal nr. 5271
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2007
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1149
Ședința camerei de consiliu de la 18 august 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier G. R.
Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanții B. V. și B. E. în contradictoriu cu pârâta B. M., pentru emiterea ordinului de protecție în condițiile Legii nr.217/2003.
Din partea Ministerului Public participă dl. procuror T. D. D., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria D..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, prezentă reclamanta B. V. și asistată de avocat T. M., lipsește reclamantul B. E. pentru care se prezintă avocat T. M., lipsește pârâta B. M. pentru care se prezintă av. of. O. S..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
În conformitate cu prevederile din art. 131 Cod procedură civilă, care obligă instanța ca la primul termen de judecată, din oficiu, să-și verifice competența, instanța reține că este competentă să soluționeze prezenta cauză: din punct de vedere al competenței generale, în baza art. 1-3 din L. 304/2004 rep. astfel cum a fost completată și modificată ulterior, material - prin raportare la disp. din art. 25 alin. 1 din L. 217/2003, teritorial , în baza aceluiași articol, prin raportare la faptul că victimele locziesc în loc. Jebel, care este arondată din punct de vedere teritorial Judecătoriei D., conf. H.G. nr. 337/1993.
Instanța întreabă avocata reclamanților dacă asupra ambilor reclamanți se susține că ar fi fost exercitate acte de violență din partea pârâtei, deoarece din cuprinsul cererii nu reiese ce anume acte de violență au fost exercitate față de numitul B. Eugena.
Avocat T. M. învederează că pârâta a exercitat violențe verbale asupra ambilor reclamanți. În prezent pârâta locuiește efectiv în Timișoara, iar minora nu se mai află în grija reclamanților, ci a bunicilor materni, părinții pârâtei.
Instanța întreabă reprezentanta reclamantei ce distanță este considerată ca fiind rezonabilă, dat fiind că au solicitat obligarea pârâtei la a păstra o anumită distanță față de reclamanți și de locuința acestora.
Avocat T. M. învederează că o distanță de 200 m. este suficientă .Mai arată că pârâta are domiciliul în cartea de identitate la locuința reclamanților, dar nu au posibilitatea, din punct de vedere legal, de a schimba acest aspect .
Instanța solicită reprezentantei reclamanților să precizeze dacă aceștia au formulat vreo plângere penală referitoare la faptele pe care susțin că le exercită pârâta.
Avocat T. M. învederează că până în prezent nu s-a formulat nicio plângere penală împotriva acesteia.
Instanța pune în discuție probele.
Avocat T. M., pentru reclamanți solicită proba cu înscrisuri și audierea martorului B. D. C., fiul reclamanților și soțul pârâtei, pe care l-a propus și prin cerere și care poate fi audiat la acest termen . Mai arată că acest martor a asistat la toate evenimentele dintre părți.
O. S., pentru pârâtă, nu se opune probei cu înscrisui și nici audierii martorului propus de reclamanți.
Reprezentantul parchetului arată că nu se opune administrării probelor solicitate de reclamanți.
Instanța admite probele, după care se procedează la chemarea în sală a martorului B. D. C., căruia după ce i-a fost verificată identitatea, pe baza cărții de identitate prezentate, s-a procedat la ascultarea sa, declarația dată de martor, sub prestare de jurământ, fiind consemnată pe filă separată și atașată la dosar.
Constatând că alte cereri nu mai sunt de formulat și nici alte probe de administrat, instanța declară cercetarea judecătorească încheiată, acordând cuvântul pentru concluzii pe fond.
Avocat T. M., pentru reclamanți, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.26 din Legea nr.217/2003 modificată prin Legea nr.25/2012.
În pledoarie arată că din probele admninistrate rezultă că pârâta a avut un comportament violent față de reclamanți care le-a indus o stare de teamă și de teroare. Astfel solicită să se limiteze accesul pârâtei la o distanță de 200 de metri față de locuința reclamanților pentru un termen de șase luni. De asemenea solicită ca pârâtei să-i fie interzis să ia legătura cu reclamanții telefonic și în orice mod.
Av. O. S., pentru pârâtă solicită respingerea cererii întrucât nu sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de Legea nr.217/2003. Este evient că există o stare conflictuală între soacră și noră însă nu se impune emiterea unui ordin de protecție astfel cum s-a solicitat întrucât nu rezultă că reclamanții sunt victime, că le-a fost afectată integritatea fizică și psihică, ci a existat doar un incident, în urmă cu un an, în care pârâta i-a dat o palmă reclamantei B. V., dar acest incident nu ste de natură a fu luat în seamă, deoarece chiar martorul l-a descris ca fiind unul minor, iar pe de altă parte, tot martorul a afirmat că mama sa a iertat-o pe pârâtă, iar între ele apoi au fost relații bune, care s-au desfășurat în condiții de normalitate. Menționează că o altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru emiterea ordinului de protecție este înlăturarea stării de pericol, ori această stare de pericol a fost înlăturată deja, după cum a declarat martorul audiat în cauză, prin mutarea pârâtei la Timișoara.
În replică, avocat tatu M., pentru reclamanți arată că incidentele care au avut loc în trecut și care au fost menționate în cerere și relatate și de martor vin în susținerea acțiunii promovate, demonstrând atnetecdenta pârâtei și predilecția sa pentru astfel de manifestări.
Dl. procuror T. D. D. solicită respingerea cererii întrucât nu consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.217/2003.
INSTANȚA
Deliberând cauzei civile de față constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la data de 28.07.2015, reclamanții B. V. și B. E. au solicitat emiterea unui ordin de protecție împotriva pârâtei B. M..
În motivare, reclamanții au arătat pârâta B. M. este nora lor, fiind căsătorita din toamna anului 2013 cu fiul lor B. D. și au împreună o fiica în vârstă de 1 an și 8 luni.
Menționează că proprietarul tabular al imobilului în care locuiesc în Jebel la nr.869 este B. I., tatăl și respectiv socrul lor. În curte exista două case, una în care locuiește B. I. și una în care locuiesc ei . Întrucât fiul și nora nu aveau în proprietate o altă locuință au locuit cu ei în casă începând cu luna aprilie 2014.
Susține că deși ei au făcut tot posibilul pentru a se înțelege cu nora lor aceasta a avut încă de la început o atitudine necorespunzătoare față de ei și în special față de B. V., în sensul că pârâta i-a adresat injurii, amenințări culminând cu un incident nefericit în care pârâta a lovit-o peste față, în luna iunie-iulie 2014 când a fost necesară intervenția fiului lor pentru a o împiedica să o lovească după ce a fost trântită la pământ de aceasta.
Menționează că după acest incident, în luna octombrie 2014 fiul și nora împreună cu fetița s-au mutat în Timișoara, în chirie, pentru a evita alte situații conflictuale între ei. Întrucât ei au dorit să se împace cu nora au comunicat fiului lor că a iertat-o și că doresc să aibă în continuare o relație de familie normală și că aceasta poate să vină în Jebel în vizită la ei.
Arată că la începutul lunii iulie 2015 când fiul, fetița, nora și sora acesteia din Danemarca erau la Jebel, pârâta a iscat un nou scandal în urma căruia i-a amenințat, le-a adresat numeroase insulte și injurii și a distrus lucruri din casa inducându-le astfel o stare de teroare ș frică. După acest episod fiul lor încercat să discute cu pârâta, să-i explice că nu are o atitudine corectă față de ei însă aceasta a izbucnit un nou conflict, aruncând cu telefonul mobil în fiul lor, care ferindu-se, a făcut ca telefonul să o lovească pe fetiță, în dreptul ochiului stâng.
Consideră că actele pârâtei de violență fizică și verbală duc la punerea în pericol vieții, integrității fizice și psihice a lor.
Ca măsuri de protecție au fost solicitate cele prev. la art.26 lit. d, e și f din Legea 217/2013 modificată prin Legea nr.25/2012 pentru un termen de 6 luni si să se dispună următoarele obligații/interdicții:- obligația pârâtei la păstrarea unei distanțe minime de 200m. de ei și față de locuința lor din Jebel nr.869; interdicția pentru pârâta de a se deplasa în loc. Jebel; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic sau în orice mod cu B. V..
În drept invocă dispozițiile Legii nr. 217/2003 și a Legii nr.25/2012.
Pârâtei i s-a asigurat asistență juridică, fiind desemnat un avocat din oficiu (f. 18), care a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii. (f.16)
În motivarea întâmpinării s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru emiterea unui ordin de protecție potrivit art.23 alin.1 din Legea nr.217/22 mai 2003. Se mai arată că există o contradicție vădită între starea de fapt expusă de reclamanți și solicitarea adresată instanței. Actele de violență s-au produs fie cu prea mult timp în urmă pentru a putea constitui o stare de pericol în prezent ori sunt simple agresiuni verbale pretinse care nu sunt suficiente pentru admiterea cererii. Consideră că părțile nu pot fi definite drept victime și agresor astfel cum cere expres legiuitorul. Mai mult nu există vreun certificat medico-legal eliberat reclamanților din care să rezulte că le-a fost pusă în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea.
Pe de altă parte părțile în litigiu (afini) nu sunt considerate membrii de familie, părțile nu locuiesc în fapt în același imobil astfel încât consideră că nu există o stare de pericol ce ar putea fi înlăturată prin emiterea unui ordin de protecție.
În fine, referitor la modalitățile în care se solicită emiterea ordinului de protecție consideră că prin interzicerea de a se deplasa într-o localitate din România situată pe un drum european ce leagă două state vecine ar constitui o gravă încălcare a dreptului constituțional la liberă circulație.
În drept, întâmpinarea se întemeiază pe disp. art. 205-208 Cod procedură civilă.
În pobațiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar și audierea martorului B. D. C., probe care au fost încuviințate, declarația martorului fiind depusă la dosar (f.18-19) .
Examinând cererea, pe baza susținerilor părților și a probelor administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Din susținerile necontestate ale reclamanților și din declarația martorului B. D., instanța reține că în cursul lunii iulie 2015, între reclamanta B. V. și pârâta B. M. a avut loc un incident, determinat de faptul că deși pârâta i-a cerut reclamantei să o supravegheze pentru scurt timp pe fiica sa minoră, când a revenit a observat că minora plecase și a ajuns în bucătărie, fără ca reclamanta să o fi împiedicat .Supărată din această cauză, pârâta s-a manifestat agresiv, din punct de verbal, adresându-i reclamantei cuvinte precum „nesimțită, fățarnică, proastă, curvă” respectiv a spus că sunt „o familie de țigani” după cum a descris situația martorul. O altă manifestare a pârâtei cu acea ocazie a fost că „s-a dus și a tras de perdele” care s-au rupt. Pârâta a motivat acest gest martorului prin aceea că sunt perdelele sale și poate face ce vrea cu ele.
După acest incident, pârâta a plecat la Timișoara, unde locuiește împreună cu soțul său. În perioada în care s-au aflat la Timișoara, martorul a mai avut discuții cu pârâta pe tema incidentului care a avut loc, acesta spunându-i că „a făcut demersurile” pentru a solicita un ordin de protecție împotriva sa pentru părinții săi. Martorul a mai susținut că pârâta a fost supărată din această cauză, astfel că în data de 21 iulie a revenit la locuința reclamanților și a început din nou să facă scandal, respectiv să țipe și să lovească în poartă, atrăgând astfel atenția vecinilor. Martorul a mai susținut că pentru aplanarea acestui „scandal” a fost solicitată intervenția polițiștilor, care au fost însă chemați nu de către reclamanți ci de către pârâtă, care a reclamat faptul că a fost lovită de către soțul său și de către reclamantul B. E.. La fața locului a sosit și un echipaj al Ambulanței, care a examinat-o pe pârâtă, aceasta din urmă întorcându-se la Timișoara cu ambulanța.
Martorul a mai susținut că din data de 21.07.2015 până la data de 18.08.2015, pârâta nu a mai mers la locuința reclamanților .
Analizând ceea ce rezultă din starea de fapt descrisă mai sus instanța reține că între reclamanta B. V. și pârâta B. M. există în anumite momente o stare ce devine uneori tensionată, care însă nu durează lung timp și care este cauzată de incidente minore, care ar putea fi lămurite dacă între aceste persoane ar exiata o comunicare efectivă. În lipsa unei comunicări adecvate și a compromisurilor, conflictul dintre generații a degenerat . Cearta cauzată din astfel de motive, modul în care s-a manifestat și faptul că au avut loc astfe de incidente la interval de un an, nu pot fi însă apreciate ca determinând o stare de “teamă” sau de “teroare” reclamantei B. V. și cu atât mai puțin reclamantului B. E., față de care nici nu s-a descris vreo manifestare agresivă și nici nu s-a dovedit, ba dimpotrivă, martorul a declarat chiar că tatăl său nu se teme de pârâtă, ci doar de faptul că dacă el nu se află acasă, aceasta ar putea să distrugă ceva din casă .
Conform art.1 din Legea nr. 217/2003, republicată, prevenirea și combaterea violenței în familie fac parte din politica integrată de ocrotire și sprijinire a familiei și reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.
Potrivit art. 3 alin.1 din legea menționată mai sus, în sensul legii, violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Art. 4 din Legea nr. 217/2003, republicată, prevede că violența în familie se manifestă sub următoarele forme: a) violența verbală b) violența psihologică - c) violența fizică - d) violența sexuală;e) violența economică f) violența socială g) violența spirituală .
În conformitate cu art. 5 din Legea nr. 217/2003, republicată, prin membru de familie se înțelege: a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc; d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului; e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.
În cazul de față calitatea de „membru de familie” a pârâtei B. M. nu se circumscrie cercului de persoane prevăzut de textul citat mai sus, deoarece deși are stabilit domiciliul scriptic la locuința reclamanților, pârâta împreună cu familia sa locuiește efectiv în altă localitate ( la Timișoara), iar la locuința reclamanților s-a aflat doar ocazional, în vizită consimțită de către reclamanți, astfel că nu se poate susține că această situație determină o „conviețuire” .
Pe de altă parte, potrivit art. 23 al. 1 din Legea nr. 217/2003, republicată, doar persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsurile prevăzute de această lege. În cauza de față, pe lângă faptul că nu este îndeplinită cerința ca pârâta să aibă calitatea de „membru de familie”, nu s-a dovedit că reclamanților le-a fost pusă în pericol viața sau integritatea fizică sau psihică prin actele de violență exercitate de către pârâtă .
Față de argumentele ce preced, instanța va respinge cererea reclamanților, în temeiul art. 27 din Legea nr. 217/2003 rep.
Cheltuielile judiciare ocazionate în acest proces de asistența din oficiu a pârâtei vor fi lăsate în sarcina Statului și se va dispune plata onorariului de 260 lei din fondurile Ministerului Justiției având în vedere că nu există parte căzută în pretenții .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 27 din Legea nr. 217/2003, respinge cererea formulată de reclamanții B. V. (CNP_, cu domiciliul procesual ales în Timișoara. . nr.4B, .) și B. E. (CNP_, cu domiciliul procesual ales în Timișoara, . nr. 4B, .) în contradictoriu cu pârâta B. M. (CNP_, cu domiciliul în Timișoara, . nr.2, . la fam Gogosanu S.), pentru emitere ordin de protecție.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului .
Dispune plata sumei de 260 de lei din fondul Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariul avocatului din oficiu desemnat pârâtei.
Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunțare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria D..
Pronunțată în ședință publică din data de 18 august 2015.
Președinte Grefier
C. M. G. R.
C.M./G.R.
20.08.2015
6 ex./ 4 . comunică părților, la adresele indicate în dispozitiv și la parchet
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 1611/2015. Judecătoria DETA | Ordin de protecţie. Sentința nr. 1302/2015. Judecătoria DETA → |
|---|
