Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 777/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 777/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 777/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL T.

Sediul în D., . A, jud. T.

Nr. tel:_, fax:_

email:_

.

operator de date cu caracter personal nr. 5271

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2007

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.777

Ședința publică din data de 14 mai 2015

PREȘEDINTE: A. P. M.

GREFIER: F. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile de față având ca obiect ordonanță președințială, privind pe reclamanții N. C., T. C. S., T. M. C., T. P. C. și I. M. C. ,T. P. în contradictoriu cu pârâții Ș. L. N. și Ș. V. .

La apelul nominal făcut in ședința publica lipsesc reclamanții, se prezintă pârâtul Ș. L. asistat de av. M. G. care se prezintă și în reprezentarea pârâtei Ș. V..

Procedura de citare este legal îndeplinita

Fiind prima zi de înfățișare, instanța, din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 131, alineat (1) din Noul cod de procedură civilă, își verifică competența generală conform art. 1-3 din Legea 304/2004, materială conform art. 94 aliniat 1 punctul 4 din Noul cod de procedură civilă și teritorială conform art. 107 cpc și constată că este competentă să judece pricina.

Încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Av. M. G. pentru pârâți soliciotă respingerea cererii întrucât înn cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii prevăzute de art. 996 NCPC, respectiv urgența și neprejudicierea fondului . Ori, pentru a fi admisibilă cererea trebuie ca toate condițiile să fie îndeplinite cumulativ. Mai mult, în cartea funciară în prezent proprietarii terenului în suprafață de 2890 mp sunt pârâții.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 419 /_, reclamanții N. C., T. C. S., T. M. C., T. P. C. și I. M. C. ,T. P. în contradictoriu cu pârâții Ș. L. N. și Ș. V. au solicitat instanței ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună instanței obligarea pârâților să e permită accesul pe terenul aferent situat în Pădureni nr. 400, aflat în proprietatea pârâților dar aferent și casei de locuit a reclamanților cu nr. 538 în vederea efectuări măsurătorilor cadastrale pentru întocmirea de către CLFF pădureni a documentației prevăzute în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 1135/23.09.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ s-a constatat nulitatea absolută parțială a ordinului prefectului nr. 1180 din 31.10.2007 cu privire la atribuirea în proprietatea pârâților Ș. L. N. și Ș. V. a suprafeței de 2890 mp teren din 3140 mp, aferent casei de locuit, situat în Pădureni, având număr topografic 72/a, înscris, la data emiterii ordinului în CF 2195 Pădureni, în consecință reduce suprafața de 2890 mp din 3140 mp teren atribuită în favoarea pârâților la suprafața de 1570 mp, reprezentând suprafața aferentă construcției acestora.

Având în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 1135/23.09.2013 s-au adresat Primăriei Pădureni cu o cerere de constituire în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 a dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1570mp aferentă casei de locuit . În vederea emiterii ordinului prefectului trebuie întocmită documentația cadastrală, iar pârâții nu le permit accesul pe teren .

Cererea este motivată în drept pe dispozițiile art. 996 cod proc civ.

În susținerea cererii reclamanții au anexat copie act de identitate, extrase CF, sentința nr.1135/23.09.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ .

Pârâții au formulat întâmpinare ( fila 26) prin care arată că au dobândit terenul în discuție prin ieșirea din indiviziune dispusă prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Iar în Cf dumnealor figurează ca și proprietari asupra suprafeței de 2890 mp dobândită prin ordinul prefectului care a fost anulat parțial prin hotărârea pronunțată în dosarul nr._ .

Mai învederează că nu au fost sesizați de către OCPI să permită efectuarea de măsurători .

În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți .

Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 1135/23.09.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ definitivă prin Decizia nr. 229/A/27.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. s-a constatat nulitatea absolută parțială a ordinului prefectului nr. 1180 din 31.10.2007 cu privire la atribuirea în proprietatea pârâților Ș. L. N. și Ș. V. a suprafeței de 2890 mp teren din 3140 mp, aferent casei de locuit, situat în Pădureni, având număr topografic 72/a, înscris, la data emiterii ordinului în CF 2195 Pădureni, în consecință reduce suprafața de 2890 mp din 3140 mp teren atribuită în favoarea pârâților la suprafața de 1570 mp, reprezentând suprafața aferentă construcției acestora.

În considerentele sentinței s-a reținut că în baza Ordinului Prefectului Județului T. cu nr. 1180/31.10.2007( fila 85 dosar nr._ ) pârâților Ș. L. N., Ș. V. li s-a constituit în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 2890 mp din Cf nr. 2195 cu nr. top 72/a Pădureni.

Anterior emiterii Ordinului nr.1180/31.10.2007 ,conform CF nr.2195 cu nr. top 72/a Pădureni fila 24-26, imobilul cu număr topografic 72/a compus din 3140 mp teren intravilan și casa cu numărul vechi 400 și cea de-a doua casă a fost cumpărat în anul 1932 de Babescu G. și C. P..

În 1935 C. P. vinde dreptul său de proprietate asupra cotei de ½ din imobilul de mai sus, implicit terenul în suprafață de 1570 mp lui I. G. zis M., care la rândul său, în anul 1950 vinde aceeași cotă lui C. I., care, ulterior este moștenit de fiul acestuia, C. I.. Acesta din urmă, în anul 1979, la 28 iunie, vinde imobilul, prin contract de vânzare-cumpărare autentic, pârâților Ș. L. și soția acestuia V.. Din contractul de vânzare-cumpărare (f.18) rezultă că obiectul vânzării îl reprezintă casa cu numărul 400 iar terenul în suprafață de 1570 mp, în baza Legii 58/1974, trece în favoarea statului, atribuindu-li-se cumpărătorilor în folosință suprafața de 250 mp teren.

În anul 1989, N. Lena dobândește dreptul de proprietate asupra casei celeilalte, prin moștenire după defunctul Babescu G. iar terenul, în suprafață de 1570 mp, aferent acelei case trece de asemenea în proprietatea statului, moștenitoarea dobândind, la rândul ei, 250 mp teren în folosință.

Prin sentința civile nr. 721 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă s-a dispus în mod irevocabil partajul imobilului cu număr top 72/a înscris inițial în CF 2195 Pădureni prin dezmembrarea acestuia în două subparcele și înființarea unei cărți funciare noi, astfel: CF nr._ Pădureni nr. top. 72/a/1, casa cu număr 538 și curte în suprafață de 250 mp, în proprietatea numitului N. N. ,moștenitor al lui N. Lena ( soțul lui N. Lena decedată la data de 7.04.1997 ) și autorul reclamanților și CF nr._ număr top 72/a/2, casa cu număr 539, curte și grădină în suprafață de 2890 mp, în proprietatea pârâților Ș. L. N., Ș. V..

Instanța constată că pe rolul Judecătoriei D. e înregistrată o cerere de chemare în judecată cu nr.420 /220/2015 cu termen în data de 14.05.2015 având ca obiect obligație de a face între aceleași părți.

Prin cererea pendinte reclamanții în calitate de succesori ai proprietarului tabular N. N. solicită instanței obligarea pârâților să e permită accesul pe terenul aferent situat în Pădureni nr. 400, aflat în proprietatea pârâților dar aferent și casei de locuit a reclamanților cu nr. 538 în vederea efectuări măsurătorilor cadastrale pentru întocmirea de către CLFF pădureni a documentației prevăzute în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Învederează faptul că, având în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 1135/23.09.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, s-au adresat Primăriei Pădureni cu o cerere de constituire în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 a dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1570mp aferentă casei de locuit . În vederea emiterii ordinului prefectului trebuie întocmită documentația cadastrală, iar pârâții nu le permit accesul pe teren .

Referitor la condițiile de admisibilitate a acțiunii reclamantei, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 996 NCPC, instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Astfel, art. 996 NCPC prevede pentru admisibilitatea ordonanței președințiale îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: afirmarea de către reclamant a unei aparențe de drept, caracterul provizoriu al măsurilor, existența unor cazuri grabnice, neprejudecarea fondului. Din aceste dispoziții legale rezultă ca admisibilitatea ordonantei presedintiale presupune îndeplinirea cumulativa a condițiilor referitoare la urgenta, caracter vremelnic si neprejudecarea fondului. Îndeplinirea unei singure cerințe impuse de lege nu este suficienta pentru a deduce existenta ori pentru a complini absenta celorlalte condiții.

Chiar dacă în cauză aparența dreptului reclamanților ar rezulta din conținutul sentinței civile nr. 1135/23.09.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._ definitivă prin Decizia nr. 229/A/27.03.2014 pronunțată de Tribunalul T. ,deasemenea, având în vedere că, condiția caracterului provizoriu al măsurilor ce se solicită a fi luate precum și neprejudicierea fondului rezultă tocmai din faptul că obligația de a face în cazul pendinte tinde la încetarea unor acte care pot fi calificate drept abuzive din partea pârâților care, și în întâmpinarea depusă au arătat faptul că nu au permis accesul expertului pe teren în vederea efectuării de măsurători,

În cauză ,instanța constată că nu este îndeplinită condiția care justifică folosirea ordonanței președințiale - urgența, care trebuie apreciată în concret, în raport de circumstanțele obiective ale cauzei. Faptul că reclamanții susțin că ,având în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 1135/23.09.2013 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, s-au adresat Primăriei Pădureni cu o cerere de constituire în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 a dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 1570mp aferentă casei de locuit, iar pârâții nu permit accesul pe acest teren în vederea efectuării măsurătorilor pentru întocmirea documentației cadastrale ,nu justifică producerea unui prejudiciu sau păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.

Constatând că în cauză nu este îndeplinită condiția urgenței- prevăzută de art. 966 C.pr.civ. care să justifice folosirea ordonanței președințiale, instanța va respinge cererea reclamanților .

Fără cheltuieli de judecată nedovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea formulat de către reclamanții N. C., T. C. S., T. M. C., T. P. C. și I. M. C. ,T. P., toți cu domiciliul procedural ales în Timișoara, . Timișoara, nr. 3, . la avocat Vasii-Kolla C. în contradictoriu cu pârâții Ș. L. N. și Ș. V. ,ambii domiciliați în Pădureni, nr. 400, județul T., având ca obiect ordonanță președințială.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs in 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată in ședință publică, azi 14 mai 2015

P. GREFIER

A. P. MOISAFLORIN V.

RED APM 10 ex/8com

Red 15.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 777/2015. Judecătoria DETA