Plângere contravenţională. Sentința nr. 1578/2015. Judecătoria DETA

Sentința nr. 1578/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 1578/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D.

OP 5271

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1578

Ședința publică de la 25 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. I. H.

Grefier I. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamantul I. V. în contradictoriu cu pârâtul I. T. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ TIMIȘOARA, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că acțiunea se află în stare de judecată.

Fiind primul termen de judecată, instanța, din oficiu, verifică competența generală, conform art. 1-3 din Legea 304/2004, materială, conform art. 94 aliniat 1 punctul 4 din Noul cod de procedură civilă, și teritorială, în baza art. 32 alin. 1 din O.G.2/2001, apreciind că Judecătoria D. este competentă în soluționarea prezentei cauze.

Nemaifiind alte probe de administrat în cauză, instanța declară terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței sub nr._ reclamantul I. V. a solicitat anularea procesului verbal . nr._ din data de 25.08.2015, arătând în motivare că în data de 25.08.2015, în timp ce se afla parcat pe raza comunei Denta cu o camionetă în care se aflau 3 mc de deșeuri material lemnos a fost controlat de poliția de frontieră și dus la Ocolul Silvic D. unde i-a fost confiscat materialul lemnos, fiind amendat cu 2000 lei amendă contravențională.

Reclamantul arată că bonul era în regulă, fapt pentru care solicită anularea amenzii și restituirea deșeurilor lemnoase.

La cerere reclamantul a atașat copia procesului verbal de contravenție, a cărții de identitate și dovada achitării taxei de timbru.

Cererea nu este motivată în drept.

Pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale.

În motivare arată că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, acesta bucurându-se de prezumțiile de legalitate și de temeinicie.

Se mai arată că agentul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea aplicată.

Cu privire la starea de fapt pârâtul arată că reclamantul, în momentul controlului a prezentat un aviz folosit și neconform ce justifica transportul de „rumeguș”.

Pârâtul solicită administrarea probelor cu înscrisuri depuse la dosar și judecarea cauzei în lipsă.

La întâmpinare au fost atașate nota raport a agentului constatator, proces-verbal de luare în custodie și procesul verbal de contravenție.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând documentele din dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit la data de 25.08.2015, reclamantul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei și confiscarea materialului lemnos, conform art.19 lit. b din Legea 171/2010.

În sarcina reclamantului s-a reținut că în data de 25.08.2015, la ora 14:30, în localitatea Denta, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, transportând 3 mc deșeuri lemnoase fără a prezenta aviz de însoțire corespunzător.

Procesul verbal contestat a fost încheiat în prezența reclamantului, cuprinzând datele personale și semnătura acestuia. Împotriva procesului verbal de contravenție reclamantul a formulat, în termen legal, prezenta plângere.

Verificând potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel, instanța reține că în procesul verbal de contravenție sunt consemnate datele prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia iar actul sancționator este semnat de către agentul constatator. De asemenea, instanța reține că agentul constatator a indicat în procesul verbal actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, respectiv OUG 171/2010 rep.

De asemenea, instanța reține că pentru fapta reținută în cuprinsul procesului verbal, respectiv transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoțire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare, reclamantul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2000 de lei, sancțiunea aplicată încadrându-se în limitele prevăzute de lege.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt reținute și a încadrării în drept până la proba contrară, probă ce revine contestatorului.

Instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 19 lit. b din Legea 171/2010, constituie contravenție și se sancționează cu amenda cuprinsă între 2000 de lei și 5000 de lei precum și confiscarea materialelor lemnoase transportul materialelor lemnoase fără avizele de însoțire ori fără documentele comunitare echivalente acestora, prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase în vigoare.

Din cuprinsul procesului verbal precum și din nota raport rezultă că reclamantul a transportat cantitatea de 3 mc deșeuri lemnoase fără a avea documente de însoțire sau de proveniență.

Astfel s-a consemnat că în momentul controlului reclamantul a prezentat un aviz de însoțire care nu avea cod operațional, data și ora emiterii, perioadă de valabilitate.

Cu toate că reclamantul a recurs la prezentul demers judiciar, nu a solicitat instanței spre administrarea alte probe decât procesul verbal de contravenție.

Având în vedere că reclamantul nu a dovedit o situație contrară celei expuse în cuprinsul procesului verbal, instanța constată că prezumțiile de legalitate și temeinicie ale acestuia nu au fost răsturnate, iar din probele administrate (procesul verbal de contravenție, nota raport a agentului constatator), instanța reține ca stare de fapt că în data de 25.08.2015, la ora 14:30, în localitatea Denta, reclamantul a transportat cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, 3 mc deșeuri lemnoase fără a prezenta aviz de însoțire corespunzător.

În ceea ce privește măsura confiscării, având în vedere prevederile art. 19 alin. 1 din Legea 171/2010, instanța o va menține.

Față de aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de către reclamant și va menține procesul verbal ca legal și temeinic întocmit.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de reclamantul I. V., cu domiciliul în localitatea B., ., ., . cu I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, ca neîntemeiată.

Menține măsura confiscării.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2015.

Președinte,

D. I. H.

Grefier,

I. S.

Red. DIH/I.S. - 22 Decembrie 2015/4 ex./emis 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1578/2015. Judecătoria DETA