Plângere contravenţională. Sentința nr. 675/2015. Judecătoria DETA
Comentarii |
|
Sentința nr. 675/2015 pronunțată de Judecătoria DETA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 675/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D.
OP 5271
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 675
Ședința publică de la 29 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. I. H.
Grefier I. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile formulată de reclamanta S.C. N. L. IFN S.A. în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. S.A. - C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, verificându-și competența, instanța, având în vedere sediul societății reclamante, în temeiul art. 131, art.130 alin.2, art.129 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art.32 alin.2 din OG 2/2001, invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D. și reține cauza în pronunțare în ceea ce privește excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din 04 febr.2015, reclamanta S.C. N. L. IFN S.A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu C. SA – C., să dispună admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție . nr._ din 13.01.2015, și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 750 lei.
În fapt, susține că în data de 13.01.2015, societatea a fost sancționată potrivit art. 8 alin. 1 al OG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare cu amenda contravențională, în valoare de 750 lei.
Conform dispozițiilor art. 1 alin.1 din OG nr. 2/2001 „constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție", vinovăția fiind o condiție sine qua non a răspunderii contravenționale.
Potrivit art.8 alin.8 din O.G. nr.15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amenda. Prin urmare, subiectul activ al contravenției îl constituie persoana care circula pe drumurile publice fără a deține rovinietă valabilă.
Or, între S.C. N. LEASING IFN SA, în calitate de vânzător și CORPORATE MANAGEMENT SOLUTIONS SRL, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare în data de 12.09.2014 pentru autovehicul marca FORD New Transit Connect Tourneo LWB 1.8TOI, identificat cu . șasiu WFOUXXTTPU8L06301, și număr de înmatriculare_, prin care s-a transmis calitatea de proprietar asupra autoturismului către Cumpărător.
Prin urmare, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, folosință și posesia bunului au revenit CORPORATE MANAGEMENT SOLUTIONS SRL, presupunând utilizarea acestuia potrivit destinației materiale a bunului, și anume de a circula pe drumurile publice cu autoturismul.
Consideră că nu se poate reține în sarcina societății vinovăția pentru fapta descrisă în procesul verbal de contravenție, având în vedere că N. LEASING IFN SA nu mai era proprietarul autovehiculului la data săvârșirii contravenției.
Învederează instanței că, în data de 14.10.2013 autovehiculul New Transit Connect Tourneo LWB 1.8TDI cu număr de înmatriculare_ și . șasiu WFOUXXTIPU8L06301, a fost vândut de N. LEASING IFN SA către S.C CORPORATE MANAGEMENT SOLUTIONS SRL, cu sediul în jud. T., loc. Timișoara, Spl. N. T., nr. 8, așa cum rezultă din factura nr. 2014 – S_/22.09.2014, atașată prezentei plângeri.
La cerere au fost atașate: copia procesului verbal, contractul de vânzare-cumpărare din data de 12.09.2014, factura de vânzare – cumpărare nr. 2014- S_/22.09.2014 și documentul de plată al taxei judiciare de timbru.
Solicită judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 411 alineatul 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Deși legal citată, pârâta C.N.A.D.N.R. S.A. – C. nu a formulat întâmpinare sau alte apărări scrise.
Examinând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea stare de fapt:
Având în vedere prevederile art. 248 alin. 1 C., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe sau, după caz cercetarea în fond a cauzei, dar și prevederile art. 131 C., potrivit cărora la primul termen de judecată judecătorul este obligat să verifice și să stabilească dacă instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, instanța va analiza cauza sub aspectul excepției de necompetență teritorială invocată din oficiu.
Astfel, potrivit art. 10 ind. 1 din OG 15/2002, prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Textul de lege de mai sus stabilește o competență teritorială exclusivă, definită de art.129 alin. 2 pct. 3 NCPC ca fiind competența unei instanțe de același grad pe care părțile nu o pot înlătura.
Întrucât din documentele de la dosar rezultă că reclamanta . SA are sediul în municipiul București, .. 3, ., instanța apreciază că în ce privește prezenta cauză competența de soluționare aparține Judecătoriei Sector 2 București.
D. urmare, în temeiul art. 248 alin. 1 C., art. 129 alin. 2 pct 3 C., 132 C. și art. 10 ind. 1 din OG 15/2002, instanța va admite excepția de necompetență teritorială și va declina soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D..
Declină competenta de soluționare a plângerii contravenționale formulată de reclamanta . SA cu sediul municipiul București, .. 3, ., în contradictoriu cu pârâta C. SA cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2015.
Președinte, D. I. H. | ||
Grefier, I. S. |
Red DIH – 28 mai 2015
Tehnored: I.S. - 22 Mai 2015/4 ex./emis 2 .>
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Validare poprire. Sentința nr. 473/2015. Judecătoria DETA → |
---|