Actiune in regres. Sentința nr. 4109/2013. Judecătoria DEVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4109/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 10-10-2013 în dosarul nr. 2525/221/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_, e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4109/2013
Ședința publică din data de 10 octombrie 2013
Instanța constituita din:
Președinte: R. M.
Grefier: M. G. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulate de reclamanta . SALZBURG – SUCURSALA ROMÂNIA, în contradictoriu cu pârâtul B. G. A., având ca obiect – acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus, prin serviciul Registratură, dosarul de urmărire penală nr. 3613/P/2011, din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria D..
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii de față constată:
Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 29 martie 2013, reclamanta S.C. PORCHE V. AG SALZBURG SUCURSALA ROMÂNIA, cu sediul loc. Voluntari, .. 2, Clădirea PORCHE, .&323, județul Ilfov, și sediul procesual ales la cabinet avocat R. C., .-189, ., București, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. G. A., cu domiciliul în loc. Vețel, judetul Hunedoara, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 48.890,46 lei, despăgubiri achitate, precum și la plata dobânzii legale ce va fi calculată asupra debitului principal și va fi acordată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că în calitate de asigurător a suportat costurile de reparații a autoturismului marca VW, înmatriculat sub nr._, beneficiar al poliței de asigurare CASCO nr._, costuri care s-au ridicat la suma de 48.890,46 lei.
A mai arătat că în urma accidentului de circulație produs la data de 04.12.2011, autoturismul asigurat a fost avariat de către pârâtul B. G. A., care se afla la volanul autoturismului marca Opel cu nr. de înmatriculare_ . Prin Anexa 2 nr._/28.02.2012 emisă de I.P.J. Hunedoara s-a stabilit culpa exclusivă a pârâtului în producerea accidentului.
În final, a mai precizat că prin adresa din data de 12 octombrie 2012 l-a informat pe pârât despre pretențiile sale, însă demersul efectuat a rămas fără nici un rezultat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357 și 1381 Cod civil, art. 22 din Legea 136/1995.
În probațiune, reclamanta a anexat cererii, în fotocopii, polița de asigurare nr._/11.06.2010, Anexa 2 nr._/28.02.2012 emisă de I.P.J. Hunedoara, adeverința nr._/20.03.2012, factura proformă din data de 08.12.2011, factura proformă din 30.12.2011, autorizația de reparații . nr._/05.12.2011, nota de constatare a avariilor POR4880ECII/05.12.2011, convocarea la conciliere și dovada de comunicare.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 2566,62 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar anulate la dosar.
În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri și a fost atașat dosarul penal nr. 3613/P/2011.
Analizând acțiunea de față, prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
La data de 04 decembrie 2011 pârâtul, în timp ce se deplasa cu autoturismul înmatriculat sub nr._ pe DN7 la km 494, din direcția A. spre Sibiu, pe banda a II-a, nu a adaptat viteza de deplasare, pe carosabil umed, a pierdut controlul asupra volanului, astfel că autoturismul condus de el a derapat și a pătruns pe contrasens unde a acroșat autoturismul VW Jetta înmatriculat sub nr._ care circula pe sensul opus de circulație și care era condus regulamentar de numita D. L. S.. În urma acroșării cu autoturismul marca VW, autoturismul pârâtului a izbit parapetul din beton de pe marginea drumului fiind apoi proiectat peste rigola din beton care desparte sensurile de mers tamponând autoturismul marca Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ care circula regulamentar pe banda I de circulație a DN7 din Direcția Sibiu spre A.. În urma impactului s-a desprins capota autoturismului pârâtului care a fost proiectată în partea laterală stânga a autoturismului marca VW Golf cu nr. de înmatriculare_ care circula regulamentar pe banda I de circulație a DN7 din Direcția A. spre Sibiu (fila 4 din dosar).
Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria D. din data de 11 iulie 2012 dată în dosarul penal nr. 3613/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârât pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 1 și 3 Cod penal.
Întrucât pentru autoturismul VW Jetta înmatriculat sub nr._ exista poliță de asigurare facultativă pentru riscurile de avarii și furt nr._/11.06.2010 eliberată de reclamantă (fila 11 din dosar), s-a procedat la deschiderea și instrumentarea dosarului de daună nr. POR4880ECII în care s-a achitat păgubitului la data de 05 iunie 2009 suma de 48.890,46 lei cu titlu de despăgubiri (fila 6 din dosar).
La data de 12 octombrie 2012 (filele 17-18 din dosar) reclamanta l-a încunoștințat pe pârât că, prin plata despăgubirii, s-a subrogat în drepturile asiguratului său și i-a solicitat acestuia să achite suma de 48.890,46 lei.
Potrivit art. 1357 din Noul cod civil – „(1)Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. (2)Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.”.
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și, respectiv, existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.
În ceea ce privește existența faptei culpabile, a autorului care a comis-o și a vinovăției acestuia, chiar dacă în raport de dispozițiile art. 22 alin. 2 Cod procedură penală, rezoluție de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi invocată în fața instanței civile, cu autoritate de lucru judecat, din materialul probator administrat (declarații date de părți în cursul urmăririi penale, proces-verbal de cercetare la fața locului), rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta prejudiciabilă a fost comisă cu vinovăție, în modalitatea culpei, de către pârât.
Referitor la prejudiciul reclamat, pentru ca acesta să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite unele condiții: prejudiciul să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare.
Din probele administrate rezultă că reclamanta a achitat păgubitului în total suma de 48.890,46 lei, astfel că instanța va aprecia caracterul cert al acestui prejudiciu în cuantumul precizat.
Prin urmare, având în vedere că, din dosarul de urmărire penală rezultă modul concret de producere al evenimentului și raportat la soluția adoptată în dosarul de daună deschis de reclamantă, instanța apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtului, precum și existența dreptul de regres al reclamantei, în calitate de asigurator, împotriva acestuia.
În ce privește dobânda solicitată, instanța reține dispozițiile art. 1535 Noul Cod civil potrivit cu care – „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu”, Având în vedere dispozițiile legale citate, instanța constată că pretenția reclamantei de a pretinde de la pârât dobânda legală de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a despăgubirilor este, de asemenea, întemeiată.
În temeiul art. 453 Noul Cod procedură civilă, având în vedere culpa pârâtului în declanșarea litigiului, se va dispune și obligarea acestuia la plata sumei de 3886,73 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată justificate de plata onorariului de avocat în sumă de 1315,11 lei, a taxei judiciare de timbru în sumă de 2566,62 lei și a timbrului judiciar în sumă de 5 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. PORCHE V. AG SALZBURG SUCURSALA ROMÂNIA, cu sediul loc. Voluntari, .. 2, Clădirea PORCHE, .&323, județul Ilfov, și sediul procesual ales la cabinet avocat R. C., .-189, ., ., București, în contradictoriu cu pârâtul B. G. A., cu domiciliul în loc. Vețel, judetul Hunedoara.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 48.890,46 lei, precum și la plata dobânzii legale ce va fi calculată asupra debitului principal și va fi acordată de la data pronunțării prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a despăgubirilor.
Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3886,73 lei.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se depune la judecătoria D..
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. M. G. M.
RM/MGM
4 ex./18.10.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 1505/2013. Judecătoria DEVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3704/2013. Judecătoria... → |
---|