Pretenţii. Sentința nr. 3734/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 3734/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 17-09-2013 în dosarul nr. 98/221/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel:0254_/ Fax: 0254_ /e-mail_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3734/2013

Sedința publică din: 17.09.2013

P.: A. E. B.

GREFIER: G. O.

Pe rol fiind soluționarea, din oficiu, a repunerii pe rol pentru constatarea perimării a cauzei civile înaintată de reclamantul Asociația de proprietari nr. 381 în contradictoriu cu pârâtul K. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu s-au prezentat părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin încheierea de ședință din data de 21.05.2012 judecarea cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă și că, în urma verificărilor periodice efectuate s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare pe excepție.

JUDECĂTORIA

Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 05.01.2012, reclamantul Asociația de Proprietari nr. 381 a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul K. A., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4752,21 lei reprezentând taxe comune, penalități și alte lucrări, precum și la plata cheltuielilor de judecată ce se vor ivi cu ocazia întocmirii formalităților de obținere a titlului executoriu și a executării silite.

Analizând acțiunea civilă de față, instanța reține următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat în vederea continuării judecății la data de 21.05.2012, când prezenta cauza a fost suspendată în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, întrucât reclamantul nu a adus la îndeplinire dispozițiile stabililite de instanță, în sensul de a indica perioada restantă și să depună listele de întreținere aferente perioadei restante și hotărârea privind penalitățile.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, în materie civilă, se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu.

Prin urmare, constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, și că actul de procedură în vederea judecării nu trebuie îndeplinit din oficiu, instanța, în baza art. 248 și urm. Cod procedură civilă, urmează a constata perimată acțiunea de față, prin admiterea excepției perimării.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării acțiunii invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea având ca obiect pretenții formulată de reclamantul Asociația de Proprietari nr. 381, cu sediul în D., Aleea Romanilor, ., ., în contradictoriu cu pârâtul K. A., domiciliat în D., Aleea Romanilor, ., ..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.09.2013.

Președinte Grefier

A. E. B. O. G.

AEB/GO

4 ex./18.09.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3734/2013. Judecătoria DEVA