Uzucapiune. Sentința nr. 3018/2013. Judecătoria DEVA

Sentința nr. 3018/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 12-06-2013 în dosarul nr. 8728/221/2010

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel: 0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3018/2013

Ședința publică din data de 12.06.2013

Instanța constituită din:

Președinte: M. A. H. - judecător

R. C. S. – grefier

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanta reclamanta C. I. in contradictoriu cu paratii C. L. al comunei Branisca si S. R. prin C. L. Branisca, având ca obiect – uzucapiune.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 12.06.2013.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu dispozitiilor art.256 alin.1 Cod procedură civilă, constată următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.10.2010 sub nr._, reclamanta C. I., in contradictoriu cu pârâții: S. R. prin C. L. Branisca, P. S., S. M., S. A., D. A. si P. J., a solicitat:

- a se constata ca a uzucapat imobilul inscris in CF475 Tirnava, topo(964,965/2,966,966/a)/2 si topo (964,965/2,966,966/a)/9, respectiv imobilul inscris in CF 574 Tarnava, topo (964,965/2,966,966/a)/1 prin folosinta intelungata de peste 20 de ani de la data decesului ultimului proprietar de carte funciara.

- A se dispune intabularea in cartea funciara a dreptului de proprietate al reclamantei prin efectul uzucapiunii asupra imobilului teren si constructie.

În motivarea cererii, arata reclamanta ca foloseste terenul de mai bine de 20 de ani de la data decesului ultimului proprietar de carte funciara, in mod pasnic, neviciat, public si sub nume de proprietar, figurand inscrisa in registrul agricol al satului Tarnava cu imobilul identificat in petitul actiunii compus din casa de locuit si teren.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1846, art.1847 si art.1890 cod civil .

În sustinerea cererii s-au depus in copie urmatoarele inscrisuri: CF 574 Tarnava, CF 475 Tarnava si extras in traducere, act identitate reclamnata, certificat atestare fiscala, autirizatie executie lucrari nr 2/15.06.1977,

Taxa de timbru si timbrul judiciar: cererea este legat timbrata cu taxa de timbru in suma totala de 251lei (f.45) si timbrul judiciar in suma de 3 lei.

Pentru termenul de judecata din 01.04.2011, reclamanta a solicitat a se lua act de renuntarea la judecata fata de paratii decedati P. S., S. M., S. A., D. A. si P. J., solicitand totodata introducerea in cauza in calitate de parat a C. L. Branisca.

Parata C. L. Branisca, prin intampinare (f18) si Raspuns la precizarea la actiune(f44), a aratat ca nu se upune la admiterea actiunii in masura in care se face dovada ca terenurile si constructiile declarate in registrul agricol al localitatii Tarnava sunt cele inscrise in CF 574 Tarnava si CF 475 Tarnava.

Pentru termenul din data de 17.06.2011, reclamanta a formulat o precizare la actiune prin care a solicitat a se lua act ca din eroare materiala a indicat la punctul 1 din petitul actiunii, faptul ca reclamanta a dobandit prin uzucapiune terenul cu expresia topo(964,965/2,966,966/a)/2, in mod corect in cornformitate cu datele d ecarte funciara trebuind sa indice expresia topo (964,965/2,966,966/a)/8.

Pentru termenul de judecata din 14.10.2011, reclamantul a solicitat introducerea in cauza in calitate de parat a Comunei Branisca prin Primar.

Pentru termenul de judecata din 05.06.2013 reclamantul a solicitat a se lua act de renuntarea la judecata privind paratii C. L. al comunei Branisca si S. R. prin C. L. Branisca, intelegand a se judeca pe mai departe doar in contradictoriu cu .

In cauză au fost încuviințate si administrate: proba cu inscrisuri, proba testimonială fiind audiati in calitate de martorii numitii:P. C. (f.71) si U. I. (f.89) și proba cu expertiza topografică, raportul fiind întocmit de expert topograf N. G. ( f.81-87, f.103-107 si f.112-118).

Analizând actiunea prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarele:

Prin cererea formulata si precizata reclamanta solicita să se constate că a dobandit dreptul de proprietate prin folosinta de peste 20 de ani de la data decesului ultimului proprietar de carte funciara in ceea ce priveste imobilele inscrise in CF475 Tirnava, topo(964,965/2,966,966/a)/8 si topo (964,965/2,966,966/a)/9, precum si asupra casei de locuit edificate, respectiv imobilul inscris in CF 574 Tarnava, topo (964,965/2,966,966/a)/1, solicitand a se dispune si intabularea in evidentele de carte funciara a dreptului de proprietate asupra acestora, dobandit in efectul uzucapiunii,

Cererea având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune se soluționează în contradictoriu cu proprietarul terenului, uzucapiunea fiind o sancțiune împotriva acestuia, care nu a fost diligent și a permis ca bunul proprietatea sa să se afle în posesia altei persoane un timp foarte îndelungat. O soluție contrară ar lipsi de eficiență juridică acțiunea având obiectul menționat, întrucât o persoană care nu ar putea pretinde un drept de proprietate asupra terenului nu ar putea nici să opună reclamantului ce se pretinde uzucapant apărări concrete cu privire la exercitarea de către acesta din urmă a posesiei utile timp de 30 de ani, astfel încât la stabilirea cadrului procesual subiectiv pasiv instanța este obligată să verifice calitatea de proprietar asupra terenului a persoanelor chemate în judecată.

Instanta retine ca in cazul în care se aplica prevederile Codului civil, acțiunea în constatarea dobândirii dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive trebuie soluționatã în contradictoriu cu proprietarii tabulari sau, dupã caz cu moștenitori acestora iar, în cazul în care se face dovada decesului proprietarilor tabulari și lipsei moștenitorilor, acțiunea trebuie soluționatã în contradictoriu cu toate persoanele posibil interesate în respectiva procedurã.

Raportat la cele evocate mai sus, se va retine ca potrivit inscrierilor de carte funciara in CF 475 sunt mentionati ca fiind proprietari tabulari, numitii D. A. si P. S., iar in CF 574 sunt mentionati ca fiind proprietari tabulari, numitii P. S., S. M. si S. A.. Potrivit raspunsurile nr 969/10.06.2011(f48) si nr. 212/20.09.2011, comunicate de . ca numitii D. A., P. S., S. M. si S. A., nu sunt cunoscuti pe raza comunei Branisca si nici nu detin date despre mostenitorii acestora. In acest context se va retine ca in raport de decizia nr. 2/2011 a ICCJ, calitate pasiva in asemenea gen de actiuni apartine unitatii administrativ teritoriale, in speta paratei .> Deopotriva, in acelasi context va lua act, in temeiul prevederilor art.246 cod procedura civila, de renuntarea la judecata a actiunii formulata in ceea ce ii priveste pe paratii C. L. al comunei Branisca si S. R. prin C. L. Branisca.

Potrivit Raportului de expertiza astfel cum a fost intocmit si completat in cauza de expertul topograf N. G., se retin urmatoare:

- in ceea ce priveste topo (964,965/2,966,966/a)/8, acesta este inscris sub A+2in CF 425 Tirnava, cu profilul gradina si fanat in intravilan in suprafata tabulara de 11.215 mp, iar in ceea ce priveste topo (964,965/2,966,966/a)/9, acesta este inscris sub A+3 in CF 425 Tirnava, cu profilul casa si gradina in intravilan in suprafata tabulara de 1.439 mp, avand ca proprietari tabulari pe D. A. si P. S. (J.), in parti egale fiecare.

- in ceea ce priveste topo (964,965/2,966,966/a)/1, acesta este inscris in CF 574 Tirnava, cu profilul arator la Virtop in suprafata tabulara de 6.327 mp, si suprafata real masurata de 6.328 mp avand ca proprietari tabulari pe P. S., S. M. si S. A.. Se arata de expert ca aceasta . vecinul reclamantei, numitul S. A. care este si coproprietar tabular.

Potrivit declaratiei martorului P. C., reclamanta are o casa si un grajd construite prin anul 1964 impreuna cu sotul sau, pe un teren ce are o intindere de aproximativ 80 arii. In privinta folosintei terenului, arata ca reclamanta il foloseste de peste 50 de ani, iar in trecut a fost folosit si de parintii acesteia, fara a fi fost tulburati in folosinta de vreo persoana.

Potrivit declaratiei martorului U. I., reclamanta foloseste teren situat in centrul satului in suprafata aproximativa de 1 ha, in vecini cu terenurile numitilor S. A., D. I. si P. V.. In privinta folosintei terenului, arata ca reclamanta il foloseste de peste 60 de ani, iar in trecut a fost folosit si de parintii acesteia, fara a fi fost tulburati in folosinta de vreo persoana.

Prin uzucapiune se înțelege acel mod de dobândire a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale principale, în privința unui lucru prin posedarea neîntreruptă a acelui lucru în intervalul de timp prevăzut de lege, sau, altfel spus, nașterea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra unui bun imobil prin posedarea lui de către o persoană în condițiile și în termenul prevăzut de lege.

În sistemul de publicitate al cărților funciare existent în Transilvania, Banat și Bucovina (părți ale României care s-au aflat sub stăpânirea Austro-Ungariei), problema uzucapiunii a fost reglementată în mod diferit în timp. În aceste teritorii, uzucapiunea a fost reglementată prin legile maghiare și Codul Civil Austriac care cereau o posesie de 32 de ani, respectiv una de 30 de ani în condițiile specifice de reglementare.

La data de 22 iunie 1943, prin Legea nr. 389/1943 a fost extinsă legislația română (Codul Civil Român) în Ardealul de Sud, fiind scoase din vigoare legile maghiare și Codul Civil Austriac. Legislația română a fost extinsă și în Ardealul de Nord prin Legea nr. 260/1945 ca urmare a revenirii acestuia la Patria-mamă. De la data extinderii legislației române în Ardeal (1943 și respectiv 1945), uzucapiunea a fost reglementată potrivit Codului civil Român, aplicându-se reglementările prevăzute în Cartea a III-a, titlul XX. La data de 12 iulie 1947, prin Legea nr. 241/1947, a fost pusă în aplicare Legea 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, fiind scoase din vigoare toate reglementările anterioare referitoare la uzucapiune. În materie de uzucapiune, Legea 115/1938 prevede în mod expres că dispozițiunile ei în materie se aplică numai uzucapiunilor începute sub imperiul ei, deoarece potrivit art. 6 alin 2 din Legea 241/1947 - prescripțiile împlinite sau începute înainte de data intrării în vigoare a Legii 115/1938 sunt și rămân cârmuite, în ce privește natura, durata și efectele lor, de dispozițiile legale sub care au început.

În Codul civil român nu este utilizat termenul de uzucapiune, ci acela de prescripție, în art.1837 prevăzându-se că acesta este „un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se libera de o obligație”.

Potrivit dispozițiilor legale, pot fi dobândite prin uzucapiune numai bunurile imobile care se află în proprietate privată, indiferent că titularul dreptului de proprietate este statul, o unitate administrativ-teritorială, o regie autonomă, societate comercială cu capital de stat, mixt sau particular ori persoanele fizice.

Potrivit art.1890 Cod civil, pentru ca dreptul de proprietate să poată fi dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani este necesară îndeplinirea a două condiții: posesia să fie utilă, adică o posesie propriu-zisă și neviciată; posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.

Însă, dobândirea proprietății prin efectul prescripției achizitive nu este subordonată cerinței unei posesii care să fie exercitată de aceeași persoană pe întreaga durată a termenului cerut pentru a uzucapa. Din acest motiv, art.1860 Cod civil statuează că „orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesia sa cu posesiunea autorului său”. Astfel, joncțiunea posesiilor înseamnă unirea posesiei uzucapantului, adică a posesorului actual, cu intervalul de timp cât posesia a fost exercitată de autorul său, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.

In baza ansamblului probator administrat in cauza, instanța constata urmatoare:

In ceea ce priveste topo (964,965/2,966,966/a)9 inscris sub A+3 in CF 425 Tirnava, cu profilul gradina si fanat in intravilan in suprafata tabulara de 1.439 mp, constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului astfel cum a fost identificata in anexa grafica a raportului de expertiza judiciara efectuata de expert N. G., intre punctele 37-48-44-43-1-7-8-9-22-24-25-26-27-36.

In ceea ce priveste topo (964,965/2,966,966/a)8 inscris sub A+2 in CF 425 Tirnava, cu profilul gradina in intravilan, constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafetei de teren de 6.376 mp, din totalul de 11.215 mp din topo nr.(964,965/2,966,966/a)8, inscris in C.F. nr 475 Tarnava, identificata in anexa grafica a raportului de expertiza judiciara efectuata de expert N. G., intre punctele:42-41-40-39-38-37-36-27-26-25-24-22-23-28-35 si respectiv intre punctele: 34-32-29-30-31-33, si dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilului înscris sub nr. topo .(964,965/2,966,966/a)8, inscris in C.F. nr 475 Tarnava conform raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză de expert N. G., care face parte integrantă din prezenta hotărâre, atribuind reclamantiei lotul nr.1 format din: nr. topo nou .(964,965/2,966,966/a)8/1 în suprafață de 4.363 mp - delimitat in anexa grafica a raportului de expertiza judiciara intre punctele 42-41-40-39-38-37-36-27-26-25-24-22-23-28-35, si din nr. topo nou .(964,965/2,966,966/a)8/2 în suprafață de 2.013 mp - delimitat in anexa grafica a raportului de expertiza judiciara intre punctele 34-32-29-30-31-33, dobandit cu titlu de uzucapiune, iar lotul nr.2 format din: nr. topo nou(964,965/2,966,966/a)8/3 în suprafață de 4.839 mp, va ramane în aceeași carte funciară pe numele vechilor proprietari tabulari: D. A. si P. J., cu menținerea titlurilor originale de dobândire.

In ceea ce priveste solicitarea cu privire la casa intabulata in CF 475 Tirnava sub expresia topo.(964,965/2,966,966/a)8, instanta, din probatoriul administrat in cauza nu poate retine ca reclamanta ar fi uzucapat si edificatul, ba dimpotriva din declaratia martorului P. C., reiese ca reclamanta are o casa si un grajd construite prin anul 1964 impreuna cu sotul sau, context in care atare cerere in privinta casei urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata.

In ceea ce priveste topo(964,965/2,966,966/a)/1, acesta este inscris in CF 574 Tirnava, cu profilul arator la Virtop in suprafata tabulara de 6.327 mp, si suprafata real masurata de 6.328 mp, din concluziile expertului rezulta ca aceasta suprafata de teren este folosita de vecinul reclamantei S. A., care este si coproprietar tabular, iar nicidecum de reclamanta, context in care solicitarea reclamantei de a se constata uzucapiunea acestei parcele topo urmeaza a fi respinsa ca neintemeiata nefiind indeplinite conditiile cumulativ cerute de leguitor privitoare la posesia asupra imobilului respectiv.

In temeiul prevederilor art. 20 din legea 7/1996 va dispune înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamanta în cartea funciară, cu titlu de uzucapiune.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renuntarea la judecata a actiunii formulata reclamanta C. I. cu domiciliul in ..37, judetul Hunedoara in ceea ce ii priveste pe paratii C. L. al comunei Branisca si S. R. prin C. L. Branisca.

Admite in parte acțiunea formulată si precizata de reclamanta C. I. cu domiciliul in ..37, judetul Hunedoara in contradictoriu cu paratul ., cu sediul in . in calitate de succesibil al proprietarilor tabulari P. S., S. M., S. A., D. A. si P. J., si in consecinta:

Omologhează raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de expert topograf N. G..

Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului identificat prin topo nr. (964,965/2,966,966/a)9, inscris in CF 475 Tarnava, in suprafata de 1.444 mp, identificata in anexa grafica a raportului de expertiza judiciara efectuata de expert N. G., intre punctele 37-48-44-43-1-7-8-9-22-24-25-26-27-36.

.Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra suprafetei de teren de 6.376 mp, din totalul de 11.215 mp din topo nr.(964,965/2,966,966/a)8, inscris in C.F. nr 475 Tarnava, identificata in anexa grafica a raportului de expertiza judiciara efectuata de expert N. G., intre punctele:42-41-40-39-38-37-36-27-26-25-24-22-23-28-35 si respectiv intre punctele: 34-32-29-30-31-33.

Dispune sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilului înscris sub nr. topo .(964,965/2,966,966/a)8, inscris in C.F. nr 475 Tarnava conform raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză de expert N. G., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Atribuie reclamantiei lotul nr.1 format din: nr. topo nou .(964,965/2,966,966/a)8/1 în suprafață de 4.363 mp - delimitat in anexa grafica a raportului de expertiza judiciara intre punctele 42-41-40-39-38-37-36-27-26-25-24-22-23-28-35, si din nr. topo nou .(964,965/2,966,966/a)8/2 în suprafață de 2.013 mp - delimitat in anexa grafica a raportului de expertiza judiciara intre punctele 34-32-29-30-31-33, dobandit cu titlu de uzucapiune, iar lotul nr.2 format din: nr. topo nou .(964,965/2,966,966/a)8/3 în suprafață de 4.839 mp, va ramane în aceeași carte funciară pe numele vechilor proprietari tabulari: D. A. si P. J., cu menținerea titlurilor originale de dobândire.

Dispune înscrierea dreptului de proprietate astfel dobândit de reclamanta în cartea funciară, cu titlu de uzucapiune.

Respinge in rest cererea, ca neintemeiata.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 12.06.2013.

Președinte Grefier

M. A. H. R. C. S.

Red. HMA/SRC

5 ex./23.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 3018/2013. Judecătoria DEVA