Pretenţii. Hotărâre din 18-06-2013, Judecătoria DEVA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 18-06-2013 în dosarul nr. 1151/221/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA

D., .. 35

Tel:0254_/ Fax: 0254_ / e-mail judecatoria.deva@just.ro

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR._

Sentința civilă nr. 3108/2013

Ședința publică din data de 18.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. – judecător

GREFIER: L. B.

Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul P. R. G. în contradictoriu cu pârâții K. E. I. ș.a., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat reclamantul, pârâții K. E. I., D. R., L. N. E. asistată de av.D. G. și L. G. asistat de av.D. G..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reclamantul depune la dosar copia contractului de credit pentru nevoi personale încheiat la data de 19.08.2008.

Reprezentantul pârâților L. N. E. și L. G. – av.D. G. depune la dosar întâmpinare și comunică câte 1 ex. reclamantului și pârâților K. E. I. și D. R..

Reclamantul solicită suspendarea cauzei, motivând că sentința pronunțată de Judecătoria D. nu corespunde cu decizia pronunțată de Tribunalul Hunedoara și ar trebui refăcut calculul.

Instanța respinge cererea ca nefiind motivată de nici o împrejurare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru perioada indicată, pentru suma de 5000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâților L. N. E. și L. G. – av.D. G. solicită respingerea acțiunii, apreciind că există autoritate de lucru judecat, iar în ce privește cheltuielile de judecată arată că le va solicita pe cale separată.

Reclamantul solicită respingerea excepției autorității de lucru judecat, întrucât la data promovării acțiunii nu era pronunțată hotărârea.

INSTANȚA

Deliberând constată:

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ din data de 13 februarie 2013, reclamantul P. R. G., cu domiciliul în D., ..3, ., județul Hunedoara, a solicitat în contradictoriu cu pârâții L. N. E., cu domiciliul în comuna I., ., județul Hunedoara, L. G., cu domiciliul în comuna I., ., județul Hunedoara, K. E.-I., cu domiciliul în comuna I., ., județul Hunedoara și D. R., cu domiciliul în ., județul Hunedoara, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 6251,98 lei reprezentând dobândă contractuală conform contractului de împrumut semnat între părți la data de 19 august 2008, calculată pentru perioada 19 noiembrie 2011 – 18 februarie 2013. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, în esență, reclamantul a arătat că la data de 19 august 2008 a încheiat un contract de creditare cu rambursarea în rate prin care a acordat pârâtului L. N. E. un credit, dobânda stabilită fiind de 2% la sold pe lună; prin sentința civilă nr._/13 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._/221/2011, pârâții au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 8200 lei cu titlul de rest împrumut scadent și neachitat, a sumei de 5210,88 lei cu titlul de dobândă contractuală calculată pentru perioada 19 august 2008 – 18 august 2010 și a sumei de 4645,81 lei cu titlul de dobândă contractuală calculată pentru perioada 19 august 2010 – 18 noiembrie 2011; ulterior pronunțării sentinței, pârâta nu a mai făcut nicio plată, motiv pentru care se solicită obligarea în continuare la plata dobânzii contractuale.

Cererea nu a fost motivată în drept.

S-a achitat taxă judiciară d timbru în cuantum de 486,12 lei și timbru judiciar în cuantum de 3,00 lei, anulate la dosar (fila 13).

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri, conform prevederilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.

Pârâții L. N. E. și L. G. au depus întâmpinare (fila 24 dosar), prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că dobânda calculată de reclamant este nelegală și abuzivă, iar în ce privește sentința civilă invocată, împotriva acesteia s-a formulat recurs, admis de Tribunalul Hunedoara în ce privește cuantumul dobânzii solicitate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1088-1089 Cod civil, Legea nr. 313/1879, Legea nr. 216/2011, art. 9 din OG nr. 9/2000.

La termenul de judecată din data de 18 iunie 2013 pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri și a a fost atașată în copie certificată decizia civilă nr. 470/R/22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara Secția I Civilă în dosar nr._/221/2011 (fila 24 dosar).

Analizând acțiunea de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

La data de 19 august 2008 între reclamant în calitate de creditor, pârâta L. N. E. în calitate de beneficiar și pârâții L. G., K. E.-I. și D. R. în calitate de giranți s-a încheiat un contract de microcredit prin care s-a acordat beneficiarului un împrumut în sumă de 10.000,00 lei, la care s-a prevăzut plata unei dobânzi contractuale de 2%/lună calculat la sold.

Prin sentința civilă nr._/13 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._/221/2011, pârâții au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 8200 lei cu titlul de rest împrumut scadent și neachitat, a sumei de 5210,88 lei cu titlul de dobândă contractuală calculată pentru perioada 19 august 2008 – 18 august 2010 și a sumei de 4645,81 lei cu titlul de dobândă contractuală calculată pentru perioada 19 august 2010 – 18 noiembrie 2011.

Împotriva acestei hotărâri pârâții au formulat recurs, soluționat prin decizia civilă nr. 470/R/22 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara Secția I Civilă în dosar nr._/221/2011 (fila 24 dosar), prin care recursul a fost admis ca fondat și în consecință pârâții au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 5000 lei cu titlul de împrumut nerestituit și la dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu iunie 2009 și până la achitarea umei.

În pronunțarea acestei soluții s-a avut în vedere că dobânda stipulată în contract este nelegală, fiind fraudate dispozițiile art. 1088-1089 Cod civil, Legea nr. 313/1879, Legea nr. 216/2011, art. 9 din OG nr. 9/2000, ce interzic perceperea unei dobânzi mai mari decât nivelul celei legale.

Potrivit art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.”

Puterea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile Codului civil, cât și ale Codului de procedură civilă.

Codul civil (1864) tratează puterea lucrului judecat ca pe o prezumție legală irefragabilă, împotriva căreia nu poate fi primită nici o dovadă contrară. Potrivit art. 1200 pct. 4 cod civil sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat, iar în condițiile art. 1202 alin. 1, prezumția legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.

Elementele lucrului judecat sunt menționate în dispozițiile art. 1201 Cod civil, respectiv: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.”, iar potrivit art. 166 din codul de procedură civilă „Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.”

Acest text este în deplin acord cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere faptul că, daca s-ar admite să se rediscute hotărârile judecătorești definitive, ar însemna să se încalce principiul securității raporturilor juridice definitiv constituite ca urmare a dobândirii de către hotărârea judecătorească a puterii lucrului judecat (potrivit art. 1200 Cod civil, puterea lucrului judecat este o prezumție legală absolută).

In acest sens, în Hotărârea dată în cauza S. și alții împotriva României (publicată în Monitorul Oficial nr. 600 din 30 august 2007), Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a reținut următoarele:

“(...) trebuie reamintit faptul că preeminența dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăți democratice, este inerentă tuturor articolelor din Convenție (Broniowski împotriva Poloniei [MC], nr. 31.443/96, § 147, CEDO 2004-V). Ea presupune respectarea principiului siguranței raporturilor juridice și în special a hotărârilor judecătorești care se bucură de autoritate de lucru judecat. Niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite supervizarea unei hotărâri definitive și executorii în unicul scop de a obține o reexaminare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa (vezi, de exemplu, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, § 72, CEDO 2002-VII, și Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, § 52, CEDO 2003-IX). Dacă nu ar fi fost așa, readucerea în discuție a hotărârilor definitive ar fi creat un climat general de nesiguranță juridică, diminuând încrederea publicului în sistemul judiciar și, prin urmare, în statul de drept.” (paragr. 53).

Concluzionând, autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă – în speță fiind vorba de soluționarea irevocabilă a capătului de cerere privind plata dobânzii, formulat de reclamant împotriva aceluiași debitor, întemeiată pe aceleași raporturi juridice și susținută de aceleași acte justificative – nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a realiza o administrare uniformă a justiției.

Se va mai reține în soluționarea excepției invocate că, prin dispozitivul hotărârii pronunțate în recurs s-a dispus plata dobânzii legale aferente debitului principal neachitat, începând cu luna iunie 2009 și până la achitarea sumei, astfel încât asupra pretențiilor formulate de reclamant s-a statuat cu caracter definitiv și irevocabil, inclusiv pentru plata dobânzilor viitoare, până la momentul final al plății integrale.

În plus, se remarcă și faptul că în cadrul celui de-al doilea litigiu, reclamantul nu a supus judecății niciun aspect nou, care să nu fi făcut obiectul dezbaterii judiciare în primul proces, pentru a se putea pretinde că nu se încalcă ceea ce s-a statuat deja jurisdicțional.

Fatã de argumentele expuse mai sus, instanța, constatând ca în speta exista tripla identitate avuta în vedere de art. 1201 Cod civil si de art. 163 alin. 1 Cod procedură civila, va admite excepția autorității lucrului judecat și, pe cale de consecință, va respinge ca fiind inadmisibilă cererea formulată de reclamant.

Urmează, de asemenea, ca instanța să ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâți.

Respinge ca fiind inadmisibilă acțiunea civilă formulată de reclamantul P. R. G., cu domiciliul în D., ..3, ., județul Hunedoara, în contradictoriu cu pârâții L. N. E., cu domiciliul în comuna I., ., județul Hunedoara, L. G., cu domiciliul în comuna I., ., județul Hunedoara, K. E.-I., cu domiciliul în comuna I., ., județul Hunedoara și D. R., cu domiciliul în ., ., județul Hunedoara.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 18.06.2013.

Președinte,Grefier,

A. C. L. B.

Red CA/.> 7 ex. – 11.07.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 18-06-2013, Judecătoria DEVA