Pretenţii. Sentința nr. 1201/2013. Judecătoria DEVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1201/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 6623/221/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1201/2013
Ședința publica din data de: 04 martie 2013
Instanța constituita din :
PREȘEDINTE: U. G. M.
Grefier: M. G.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 47 D. în contradictoriu cu pârâtii P. I. s.a., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă președintele asociației dl. F. O., lipsind pârâții.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
S-a procedat la legitimarea si identificarea d-lui F. O. – președintele asociației, datele fiind consemnate în caietul grefierului de ședință.
Reprezentantul reclamantei a arătat că nu mai are alte cererii de formulat și probe de încuviințat și a solicitat judecarea cauzei în fond.
Instanța de judecată, având în vedere că au fost administrate înscrisurile necesare soluționării cauzei, iar părțile nu au formulat alte cereri și nu au solicitat încuviințarea sau administrarea altor probatorii, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în fond.
Reprezentantul reclamantei a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea formulată și înregistrată, astfel cum a fost precizata, la această instanță sub nr._ din data de 03 iulie 2012, ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 47 D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtii P. I., PIRVA L. S., PIRVA A. I. si PIRVA A. N., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 10.447,74 lei din care 5.942,12 lei reprezentând cota de contribuție la cheltuielile comune neachitate pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2012, 4.224,90 lei reprezentând penalități de întârziere aferente, 120,72 lei reprezentand contravaloarea usa acces scara si 160 lei cu titlu de fond de investitii. Cu cheltuieli de judecata.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul este membru al asociației și în perioada arătată nu și-a achitat taxele cuvenite.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 648-654 C.civ.
În probațiune, reclamanta a anexat cererii înscrisuri.
Pârâtul P. I. legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală față de cererea formulată, astfel încât, potrivit art. 152 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate.
Pârâtii PIRVA L. S., PIRVA A. I. si PIRVA A. N. nu au formulat întâmpinare insa prezenti personal in fata instantei la termenul de judecata din data de 04.02.2013 au aratat ca nu sunt de acord cu actiunea formulata de catre reclamanta motivat de faptul că in imobilul apartament locuieste paratul P. I..
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și de plata timbrului judiciar în temeiul art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Analizând acțiunea reclamantei prin prisma motivelor prezentate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:
Pârâtii dețin in coproprietate apartamentul situat în localitatea D., Bld. D., ., . și sunt membrii ai Asociației de P. nr. 47 D., aceasta având atribuția de a repartiza cota-parte din cheltuielile comune pentru fiecare apartament, întocmind fișe lunare de plată și încasând sumele aferente.
Potrivit situatiei financiare depuse în susținerea cererii (f.4), pârâtii nu și-au achitat în totalitate și la termenele stabilite cotele de contribuție la cheltuielile comune de întreținere, pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2012. Prin proces-verbal încheiat cu ocazia adunării generale a asociației – fila 13 dosar, aceasta a hotărât că se aplică locatarilor care au restanțe la taxele comune o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere. Din analiza inscrisurilor depuse de reclamantă, reiese că pârâtii datorează Asociației de proprietari sumele de 5.942,12 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere neachitate pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2012, 4.224,90 lei reprezentând penalități de întârziere aferente, 120,72 lei reprezentand contravaloarea usa acces scara si 160 lei cu titlu de fond de investitii.
Potrivit prevederilor art. 50 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari: - ”Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari: „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.“
Potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari: „Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.“
Legal citat și cu mențiunea de a depune întâmpinare sub sancțiunea decăderii conform art. 103 C.pr.civ., pârâtul P. I. nu s-a prezentat la solicitarea instanței, nu a făcut în cauză dovada achitării debitului și nu a contestat cuantumul creanței.
In ceea ce-i priveste pe paratii PIRVA L. S., PIRVA A. I. si PIRVA A. N., instanta este obligată să verifice calitatea părților, întrucât raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenta unei identități între persoana chemată în judecată ( pârât ) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
În speță, pârâtii au calitatea de coproprietari ai apartamentului 41 din . situat în municipiul D., . dosar) cu toate acestea, instanța retine ca, cheltuielile cu intretinerea curenta a apartamentului sunt in sarcina persoanei care il utilizeaza, in speta, a paratului P. I., cu consecința respingerii acțiunii civile formulate de reclamantă in contradictoriu cu acesti parati.
Având în vedere dispozițiile legale și considerentele prezentate, instanța constată creanța pretinsă de reclamantă ca fiind certă, lichidă și exigibilă, conform dispozițiilor art. 379 C.pr.civ.
Față de starea de fapt reținută și având în vedere prevederile legale menționate, instanța apreciază că acțiunea reclamantei este in parte întemeiată și urmează să o admită în parte.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte acțiunea civilă formulată, astfel cum a fost precizata, de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 47 D., cu sediul în localitatea D., Bld. I. M., ., parter, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtii P. I., cu domiciliul în localitatea D., Bld. I. M., ., ., PIRVA L. S., PIRVA A. I. si PIRVA A. N. toti cu domiciliul în localitatea B., Ruda-B., nr.62, jud. Hunedoara și, în consecință:
Obligă pârâtul P. I. la plata către reclamantă a sumei de 10.447,74 lei, din care 5.942,12 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere neachitate pentru perioada ianuarie 2009 – decembrie 2012, 4.224,90 lei reprezentând penalități de întârziere aferente, 120,72 lei reprezentand contravaloarea usa acces scara si 160 lei cu titlu de fond de investitii.
Respinge în rest acțiunea fata de paratii PIRVA L. S., PIRVA A. I. si PIRVA A. N., ca nefondata.
F. cheltuieli de judecata.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 04.03.2013.
Președinte,Grefier,
U. G. M. M. G.
UGM/MG
4 ex./ 16.04.2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 3216/2013. Judecătoria DEVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 733/2013. Judecătoria DEVA → |
---|