Pretenţii. Sentința nr. 3253/2013. Judecătoria DEVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3253/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 10075/221/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., .. 35
Tel:0254_/ Fax: 0254_ /e-mail_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3253/2013
Ședința publică din: 20.06.2013
Instanța constituită din:
P.: A. E. B.
GREFIER: G. O.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari nr. 275 D. în contradictoriu cu pârâtul A. V., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și susținerile în fond au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, conform prevederilor art. 146 Cod pr.civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 20.06.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 01.11.2012 înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 18.06.2013, reclamanta Asociația de Proprietari nr. 275, cu sediul în D., .. 18, ., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. V., domiciliat în D., Aleea Romanilor, ., Jud. Hunedoara, obligarea acestuia la plata sumei de 8722,84 lei, din care suma de 2783,81 lei reprezintă taxe comune restante aferente perioadei februarie 2009 – martie 2013, iar suma 6009,14 lei reprezintă penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este membru al Asociației, iar de la înființarea acesteia pârâtul s-a dovedit rău platnic. Se arată, astfel că între părți a mai existat un litigiu finalizat prin sentința civilă nr. 2113/2012 a Judecătoriei D., pronunțată în dosarul nr._, fiind admisă cererea în pretenții formulată, de obligare a pârâtului la plata debitelor restante. Se arată că această acțiune se află în recurs la Tribunalul Hunedoara, iar pârâtul nu a achitat debitele restante până la data formulării prezentei acțiuni, debit ce atrage penalități de întârziere pe toată această perioadă, penalități la care se adaugă și debitul restant. Reclamanta mai arată că pârâtul nu a contestat tabelele afișate în fiecare lună în termenul de 10 zile de la data afișării, iar pentru calculul penalităților există o hotărâre a adunării generale prin care s-a stabilit aplicarea unui procent de penalitate de 0,2%.
Cererea nu a fost motivată în drept.
In susținerea acțiunii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
A atașat cererii de chemare în judecată, în copie, listele de întreținere ce stau la baza pretențiilor.
Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește suma ce rezultă din scăderea sumelor înscrise în lista de plată a cotelor de întreținere din luna februarie 2009, din debitul total pretins, sumă ce a făcut obiectul dosarului nr._ al acestei instanțe. Prin aceeași întâmpinare, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește pretențiile aferente perioadei februarie 2009 – septembrie 2009, față de data înregistrării acțiunii – 01.11.2012. Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că nu datorează sumele pretinse de reclamantă întrucât a achitat lună de lună, în termenul legal de plată, cheltuielile aferente fiecărei luni, condiții în care nu datorează nici penalități de întârziere.
În cauză s-a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia reclamanta a depus la dosarul cauzei un tabel centralizator al debitelor pretinse, proces verbal din data de 13.03.2007 al ședinței Adunării Generale convocate la acea dată, proces verbal al Adunării Generale a Proprietarilor din data de 25.04.2013. Totodată, pârâtul a depus tabele cu listele de întreținere aferente perioadei ce face obiectul pretențiilor, însoțite de chitanțe de plată.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:
În fapt, pârâtul A. V. este proprietar al apartamentului nr. 11 din . D., ., calitate în care are obligația de a plăti cotele de întreținere si celelalte cheltuieli pe care le implică deținerea și utilizarea unui apartament dintr-un condominiu.
Prin prezenta acțiune, reclamanta tinde la obligarea pârâtului la plata taxelor comune și penalităților de întârziere aferente perioadei februarie 2009 – martie 2013. Trebuie amintit că între părțile cauzei a mai existat un litigiu, soluționat prin Sentința civilă nr. 2113/14.03.2012 a Judecătoriei D., astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 283/R/27.03.2013 a Tribunalului Hunedoara, pronunțate în dosarul nr._, prin care pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 2066,57 lei cu titlul de taxe comune restante și penalități de întârziere aferente perioadei septembrie 2005 – februarie 2009. În cauza respectivă s-a administrat ca probatoriu expertiza contabilă, expertul calculând debitul prin luarea în considerare a debitelor restante înscrise pe lista de întreținere aferentă lunii februarie în cuantum de 1416,47 lei, fără cota de contribuție stabilită pe aceeași lună, și a penalităților de întârziere de 705,41 lei curse până la acel moment, sume ce au fost însușite și de instanța care a soluționat fondul cauzei, fiind vorba în total de 2121,88 lei, în recursul pârâtului această sumă fiind redusă la valoarea de 2066,57 lei.
În drept, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietar toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele: cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; cheltuieli pe consumuri individuale; cheltuieli pe cota-parte indiviza, în funcție de suprafața utila a proprietății individuale; cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; cheltuieli pe consumatori tehnici; cheltuieli de alta natura.
Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună.
Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.
Potrivit art. 137 al. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Prin urmare, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției autorității de lucru judecat și apoi asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare, apreciind că, în funcție de efectele pe care le produc, aceasta este ordinea în care trebuie soluționate.
1. Excepția puterii de lucru judecat cu privire la debitul ce rezultă din scăderea sumelor înscrise în lista de plată a cotelor de întreținere din luna februarie 2009, din debitul total pretins, debit ce a făcut obiectul dosarului nr._ al acestei instanțe. După modul în care a fost motivată această excepție, instanța apreciază că pârâtul a avut în vedere suma înscrisă în lista de întreținere a lunii februarie 2009, în cuantum de 2293,24 lei, pornind de la faptul că prin sentința civilă nr. 2113/14.03.2012 a Judecătoriei D., astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 283/R/27.03.2013 a Tribunalului Hunedoara, pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 2066,57 lei cu titlul de taxe comune restante și penalități de întârziere aferente perioadei septembrie 2005 – februarie 2009.
Puterea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile Codului civil în vigoare la data pronunțării Sentinței civile nr. 2084/31.03.2010, cât și ale Codului de procedură civilă.
Codul civil tratează puterea lucrului judecat ca pe o prezumție legală irefragabilă, împotriva căreia nu poate fi primită nici o dovadă contrară. Potrivit art. 1200 pct. 4 cod civil sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității lucrului judecat, iar în condițiile art. 1202 alin. 1, prezumția legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută.
Elementele lucrului judecat sunt menționate în dispozițiile art. 1201 Cod civil, respectiv: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.”, iar potrivit art. 166 din codul de procedură civilă „Excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.”
Autoritatea lucrului judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a realiza o administrare uniformă a justiției.
În ce privește verificarea triplei identități impuse de art. 1201 Cod civil, cu privire la părți, în speță se constată că această identitate cerută de lege există, în ambele dosare reclamantul este Asociația de Proprietari nr. 275 iar pârâtul A. V.. Referitor la cauza cererii de chemare în judecată, respectiv fundamentul raportului litigios, temeiul juridic al cererii, acesta este dat de cotele de contribuție comună la cheltuielile asociației de proprietari, astfel cum sunt ele reflectate în listele lunare de cheltuieli.
În privința obiectului, respectiv pretenția formulată, instanța constată că în parte și această condiție este îndeplinită, în sensul că sentința pronunțată în dosarul nr._ are în vedere obligarea pârâtului la plata debitului principal restant înregistrat până în luna februarie (1416,47 lei), fără suma de 274,57 lei debit principal aferent lunii februarie, și a penalităților de întârziere acumulate până la acest moment (705,41 lei), sume ce au fost incluse în lista de întreținere aferentă lunii februarie 2009 (f. 46) și care sunt pretinse și în prezenta procedură judiciară. Concluzia este dată de faptul că, la aceste sume, în cuantum total de 2121,88 lei (nu doar suma de 2066,57 lei cum s-a dispus în decizia de casare din dosarul nr._ ) s-au adăugat taxele aferente fiecărei luni în parte, iar penalitățile de întârziere au fost calculate la debitul astfel cumulat.
De exemplu, pentru luna martie 2009, reclamanta a aplicat o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere debitului restant de 1487,84 lei, compus în cea mai mare parte din restanța aferentă lunii februarie 2009, în cuantum de 1416,47 lei, penalitate pe care a adunat-o la cele restante din luna precedentă (pentru care sa pronunțat sentința în dosarul nr._ ); iar acest mod de calcul a fost menținut pe toată perioada, ajungând în martie 2013 la sumele pretinse în petitul acțiunii.
Cum pretențiile reclamantei nu au în vedere doar cotele de cheltuieli aferente fiecărei luni în parte și penalități calculate numai la acest sume, ci debite în care sunt incluse și cele asupra cărora s-a mai pronunțat o instanță, ajungând la concluzia că ele sunt datorate, prezenta instanță apreciază că asupra pretenției ce vizează suma de 2066,57 lei, excepția puterii de lucru judecat este întemeiată, urmând a fi admisă în această proporție. De altfel, prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la termenul de judecată din 18.06.2013, prin care reclamanta și-a precizat acțiunea, se constată că însăși aceasta a scăzut suma de 2122,24 lei inclusă în lista din luna februarie 2009 (cuprinsă și în sentința anterioară) din debitul total de 8722,84 lei, ajungând la valoarea de 6600,60 lei (ce este compusă, în mod surprinzător, din 1092,77 lei debit principal și 5303,73 lei, în total 6396,50 lei), recunoscând indirect temeinicia excepției invocate de pârât.
2. Excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la momentul introducerii acțiunii, “Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.”, termenul de prescripție aplicabil fiind cel de 3 ani prevăzut de art. 3 din același act normativ, fiind vorba de o creanță.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 “Prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.”
Cum în cauză pretențiile au la bază cheltuielile cu cotele de contribuție ce-i revin pârâtului la cheltuielile asociației de proprietari înscrise în listele din perioada februarie 2009 – martie 2013, scadente la data de 10 a lunii următoare celei de afișare, iar prezenta acțiune a fost promovată la data de 01.11.2011, rezultă că excepția invocată poate viza pretențiile aferente perioadei februarie 2009 – septembrie 2009.
În analiza acestei excepții, este important a stabili mai întâi dacă au intervenit cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripției, chiar dacă prin această analiză se va atinge și fondul cauzei.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de pârât la filele 82-89, rezultă că acesta a achitat lunar, fie în totalitate, fie în parte, sumele reprezentând cotele de cheltuieli ale lunii respective, astfel:
- suma de 274,57 lei aferentă lunii februarie 2009 (lista afișată în martie) a fost achitată în parte la data de 27.03.2009 (f.83) prin chitanță în valoare de 171 lei; diferența trebuie considerată stinsă ca urmare a ajutorului de încălzire de care a beneficiat în luna respectivă – 103,20 lei;
- suma de 327,62 lei aferentă lunii martie 2009 (lista afișată în aprilie) a fost achitată în parte la data de 30.04.2009 (f.84) prin chitanță în valoare de 198 lei; diferența trebuie considerată stinsă ca urmare a ajutorului de încălzire de care a beneficiat în luna respectivă – 130,82 lei;
- suma de 76,85 lei aferentă lunii aprilie 2009 (lista afișată în mai) a fost achitată în totalitate la data de 28.05.2009 (f.85) prin chitanță în valoare de 77 lei;
- suma de 48,44 lei aferentă lunii mai 2009 (lista afișată în iunie) a fost achitată în totalitate la data de 23.06.2009 (f.86) prin chitanță în valoare de 48,5 lei;
- suma de 72,14 lei aferentă lunii iunie 2009 (lista afișată în iulie) a fost achitată în totalitate la data de 23.07.2009 (f.87) prin chitanță în valoare de 72,20 lei;
- suma de 466,91 lei aferentă lunii iulie 2009 (lista afișată în august) a fost achitată în parte la data de 27.08.2009 (f.88) prin chitanță în valoare de 46,7 lei;
- suma de 59,16 lei aferentă lunii august 2009 (lista afișată în septembrie) a fost achitată în totalitate la data de 01.10.2009 (f.89) prin chitanță în valoare de 60 lei;
- suma de 78,75 lei aferentă lunii septembrie 2009 (lista afișată în 20 octombrie) a fost achitată în totalitate la data de 22.10.2009 (f.90) prin chitanță în valoare de 79 lei.
Este adevărat că reclamanta a menționat în cuprinsul acestor chitanțe, la fel ca și în următoarele până în luna ianuarie 2011, faptul că suma achitată reprezintă „taxe comune restante”; dar, acest mod de imputare a plății făcut de reclamantă, nu poate fi acceptat pentru a considera că a intervenit întreruperea cursului prescripției, ca urmare a plăților ulterioare datei de 01.11.2009, întrucât acestea nu au valoarea recunoașterii debitelor anterioare acestui moment.
Aceasta întrucât, pe de-o parte, încă de la prima plată analizată (27.03.2009), pe rolul Judecătoriei D. exista dosarul nr._ (ulterior cu nr._ ) în care se analiza caracterul cert, lichid și exigibil al cotelor de contribuție la cheltuielile asociației aferente perioadei septembrie 2005 – februarie 2009.
Prin urmare, cum pentru această perioadă, reclamanta urma să obțină un titlu executoriu dacă pretențiile sale erau întemeiate, pe care avea posibilitatea să-l pună în executare, instanța apreciază că imputația plăților trebuia făcută asupra sumelor aferente lunii în care se efectua plata. Or, prin imputarea plăților asupra unor sume „restante”, fără să se precizeze în concret debitul cărei luni s-a stins, iar din debit cât reprezenta capitalul și cât penalitatea, s-a ajuns la situația absurdă în care pârâtul debitor a achitat în cele din urmă „restanțele”, dar, totodată, pentru aceste „restanțe” reclamanta a obținut sentința civilă nr. 2113/14.03.2012.
Mai mult, acest mod de efectuare a imputației plății a determinat curgerea unor penalități într-un cuantum de 6009,14 lei până în martie 2013, deși cotele de întreținere pentru aceeași perioadă (fără penalități) se ridică numai la suma de 5725,72 lei, constatându-se încălcarea dispozițiilor art. 49 al. 1 din Legea nr. 230/2007 („Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”).
Or, pârâtul, prin plățile lunare efectuate, a urmărit tocmai evitarea aplicării unor penalități de întârziere, intenția lui de a imputa plățile asupra debitului lunii în curs fiind evidentă. Faptul că la un moment dat, în derularea raporturilor dintre părți, pârâtul a înregistrat întârzieri în plata cotelor la cheltuielile asociației, ceea ce a determinat promovarea acțiunii ce a făcut obiectul dosarului nr._ (ulterior cu nr._ ) al acestei instanțe, nu poate justifica imputarea plăților altfel decât a intenționat debitorul. În acest sens, se constată că potrivit art. 1110 C.civ., în lipsa convenției părților, primul care decide asupra cărei obligații se impută plata efectuată este debitorul, cu condiția ca plata să fie suficientă să stingă întreaga datorie (lunară), să impute plata numai asupra obligațiilor scadente, iar când creanța (lunară) este producătoare de penalități, plata se impută cu prioritate asupra acestora din urmă, ceea ce în speță nu era cazul întrucât pârâtul a făcut plățile înainte de scadență, și pentru că oricum Asociația nu avea stabilit un sistem propriu de penalități, după cum va arăta instanța în cele ce urmează.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că nu a intervenit nici o cauză de întrerupere a cursului prescripției prin plățile efectuate de pârât, care oricum au fost efectuate înainte de data de 01.11.2009, astfel că termenul de trei ani calculat de la data recunoașterii datoriei prin plăți parțiale era împlinit la data promovării prezentei cereri de chemare în judecată.
Prin urmare, excepția prescripției dreptului material la acțiune este în parte întemeiată, pentru cota neachitată în totalitate, aferentă lunii iulie 2009, în sumă totală de 400 lei și penalitățile impuse pentru această sumă, iar în parte lipsită de obiect, pentru pretențiile aferente lunilor februarie - iunie, august - septembrie 2009, care s-au stins prin plată și nu prin prescripție, instituție ce afectează doar creanțele certe, lichide și exigibile, nu și pe cele care nu mai există.
Pe fondul cauzei, pentru obligarea pârâtului la plata sumelor pretinse cu titlul de cheltuieli de întreținere aferente perioadei octombrie 2009 – martie 2013, este necesar ca reclamanta să dețină o creanță, care să fie certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 379 alin. 3 C.proc.civ, respectiv să existe o obligație nestinsă a pârâtului, de plată a sumelor pretinse.
Potrivit art. 379 alin. 3 C.proc.civ., creanta certă este aceea a cărei existentă rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul. In plus, alin. 4 al aceluiași articol dispune ca o creanță este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dansul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin aceasta determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală. Totodată, creața este exigibilă când este ajunsă la scadență.
1. În privința pretențiilor reprezentând debit principal, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de pârât (f. 82-128) și înscrisul depus de reclamantă la termenul din 18.06.2013, reprezentând debitul locatarului A. V., se observă că acesta a achitat, cu mici excepții, toate sumele înscrise în listele lunare de plată. În privința imputației plăților, trebuie menționat că aceleași considerente, sus menționate, referitoare la modul de imputare a plăților sunt incidente și în cazul plăților efectuate după data de 01.11.2009.
În acest sens, se constată că, din toate listele lunare de întreținere, există diferențe între sumele înscrise în listele de plată și cele din chitanțe în următoarele luni:
- noiembrie 2009, când totalul cheltuielilor a fost de 173,90 lei, din care s-a achitat numai suma de 136 lei (f. 92), rămânând un rest de 37,9 lei, debit considerat stins, însă, ca urmare a ajutorului de încălzire de care a beneficiat pârâtul în acea lună, în valoare de 38,95 lei, cum rezultă din lista de plată; din calcule rezultă că pentru această lună pârâtul a achitat în plus suma de 1,05 lei.
- decembrie 2009, când totalul cheltuielilor a fost de 323,95 lei, din care s-a achitat numai suma de 237 lei (f. 93), rămânând un rest de 86,95 lei, din care trebuie scăzută valoarea ajutorului de încălzire de care a beneficiat pârâtul în acea lună, în valoare de 86,65 lei, cum rezultă din lista de plată; din calcule rezultă că pentru această lună pârâtul mai are de achitat suma de 0,3 lei.
- ianuarie 2010, când totalul cheltuielilor a fost de 185,90 lei, din care s-a achitat numai suma de 140 lei (f. 95), rămânând un rest de 45,9 lei, debit considerat stins, însă, ca urmare a ajutorului de încălzire de care a beneficiat pârâtul în acea lună, în valoare de 45,89 lei, cum rezultă din lista de plată;
- februarie 2010, când totalul cheltuielilor a fost de 671,04 lei, din care s-a achitat numai suma de 190 lei (f. 96), rămânând un rest de 481,04 lei, din care trebuie scăzută valoarea ajutorului de încălzire de care a beneficiat pârâtul în acea lună - 81,37 lei, cum rezultă din lista de plată, rămânând un rest neachitat de 399,67 lei. Imputând suma achitată numai asupra cotelor de cheltuieli la întreținere, se constată că în această lună pârâtul a achitat în plus suma de 0,33 lei. Prin urmare, trebuie considerată stinsă și restanța din luna decembrie 2009, de aceeași valoare.
- martie 2010, când totalul cheltuielilor a fost de 300,95 lei, din care s-a achitat numai suma de 223 lei (f. 97), rămânând un rest de 77,95 lei, din care trebuie scăzută valoarea ajutorului de încălzire de care a beneficiat pârâtul în acea lună – 76,90 lei, cum rezultă din lista de plată, rămânând un rest neachitat de 1,05 lei. Dar și această sumă trebuie considerată stinsă, întrucât în luna noiembrie 2009 pârâtul a achitat în plus chiar această valoare.
- ianuarie 2011, când totalul cheltuielilor a fost de 92,39 lei, din care s-a achitat numai suma de 50,06 lei (f. 108), rămânând un rest neachitat de 42,33 lei.
- iunie 2011, când totalul cheltuielilor a fost de 63,64 lei, din care s-a achitat numai suma de 63,50 lei (f. 113), rămânând un rest neachitat de 0,14 lei.
- iulie 2011, când totalul cheltuielilor a fost de 64,24 lei, din care s-a achitat numai suma de 62,40 lei (f. 114), rămânând un rest neachitat de 1,84 lei.
- decembrie 2011, când totalul cheltuielilor a fost de 77,18 lei, din care s-a achitat numai suma de 77 lei (f. 119), rămânând un rest neachitat de 0,18 lei.
- februarie 2012, când totalul cheltuielilor a fost de 72,62 lei, din care s-a achitat numai suma de 72,50 lei (f. 122), rămânând un rest neachitat de 0,12 lei.
În legătură cu luna februarie 2010, se constată că debitul pretins de la pârât se compune din suma de 271,04 lei cheltuieli utilități și alte cheltuieli administrative, precum și suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, fără să se facă dovada deținerii unui titlu de creanță pentru această sumă. Este adevărat că în perioada respectivă exista deja pe rolul instanței litigiul din dosarul_, dar cheltuielile ocazionate de acel proces nu pot fi pretinse anticipat, înainte de pronunțarea hotărârii, instanța putând aprecia caracterul lor neîntemeiat. Pentru partea adversă celei care a făcut cheltuieli de judecată, acestea nici nu-i sunt opozabile, decât dacă a fost obligată la asemenea cheltuieli de către instanță, în speță pârâtul nefiind parte a contractului de asistență juridică încheiat de reclamantă. Oricum, prin nici una din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul_ (_ ) instanțele nu l-au obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, suma rămasă neachitată din luna februarie 2010, în valoare de 400 lei, nu reprezintă o creanță certă în sensul art. 379 alin. 3 C.proc.civ., astfel că pârâtul nu poate fi obligat la plata acesteia.
În aceste condiții, pârâtul mai are față de reclamantă o datorie neachitată în valoare de 44,61 lei, reprezentând restanțe pentru lunile ianuarie, iunie, iulie și decembrie 2011 și februarie 2012, sumă ce reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, atâta timp cât pârâtul nu a făcut dovada că a contestat listele de întreținere din aceste luni, așa cum avea posibilitatea conform art. 12 pct. A, lit. d) din H.G. nr. 1588/2007, și cum a susținut la cuvântul pe fondul cauzei.
Pentru debitele principale ce rezultă din celelalte luni, înscrisurile administrate fac dovada că reclamanta nu se mai află în posesia unor creanțe, întrucât acestea s-au stins prin plată, condiții în care instanța îl va obliga pe pârât la plata sumei de 44,61 lei către reclamantă cu titlul de cheltuieli restante aferente lunilor ianuarie, iunie, iulie, decembrie 2011 și februarie 2012, respingând în rest capătul de cerere privind debitul principal ca neîntemeiat.
2. Cu privire la pretențiile constând în penalități de întârziere, se constată că reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum procentual de 0,2% pe zi de întârziere fără să existe o decizie a comitetului executiv al asociației de stabilire a procentului de penalitate, așa cum prevede art.30 lit. j) din Legea nr. 230/2007 – „stabilește sistemul propriu de penalizări ale asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației de proprietari, conform prevederilor legale”. Evident că aceste penalități nu puteau fi percepute de reclamantă doar în baza Legii nr.230/2007, cum se invocă în acțiunea formulată, căci art. 49 din lege stabilește pentru asociație doar posibilitatea de a stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Din interpretarea logică per a contrario a acestei dispoziții, coroborată și cu art. 30 lit. j), rezultă că în lipsa unui sistem propriu de penalitate stabilit la nivelul Asociației, nu se pot percepe penalități pentru întârzierile înregistrate la plata cotelor din cheltuielile asociației.
Prin urmare, întrucât nu suntem în prezența unor penalități legale cum a interpretat reclamanta, întrucât legea nu le impune, ci pot fi percepute de Asociație dacă le-a stabilit, iar procesul verbal din data de 13.03.2007 prezentat în susținerea acestui capăt de cerere nu are valoarea unei decizii a comitetului executiv, Adunarea Generală programată nefiind statutară la acea ședință, instanța apreciază că penalitățile de întârziere pretinse de reclamantă nu au suport, sens în care pretențiile constând în acest capăt de cerere urmează a fi respinse.
Referitor cheltuielile de judecată, în prealabil se va reține că art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă statornicește regula potrivit căreia cel ce cade în pretenții, la cerere, va fi obligat la cheltuieli de judecată. Or, in terminis, căderea în pretenții se bazează pe culpa procesuală a celui care, nejustificat, a nesocotit ori a încălcat vreun drept substanțial sau de procedură, adică prin conduita sa neglijentă a determinat efectuarea respectivelor cheltuieli de judecată.
În speță, deși pârâtul urmează a fi obligat la plata sumei de 44,61 lei, ceea ce echivalează cu admiterea în parte a pretențiilor reclamantei, instanța apreciază că nu i se poate reține pârâtului nici o culpă în promovarea acestui litigiu în condițiile în care, cu mici excepții, și-a îndeplinit constant obligațiile ca membru al Asociației de P.. Iar neplata sumei de 44,61 lei, se poate datora chiar conduitei reclamantei, care a ignorat constant buna credință a pârâtului, și a stabilit într-un mod total nejustificat sume de plată din al căror cuantum, un om de condiție medie cum este pârâtul, nu avea cum să mai cunoască restanțele concrete pe care le mai are de achitat.
În aceste condiții, instanța apreciază că singura căreia îi aparține culpa în ocazionarea cheltuielilor de judecată este a reclamantei, ale cărei pretenții în cea mai mare parte vor fi respinse, astfel că va fi obligată la plata către pârât a sumei de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr.2113/14.03.2012 pronunțată de Judecătoria D. în Dosarul nr._, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 283/R/27.03.2013, cu privire la pretențiile constând în suma de 2066,57 lei și respinge acțiunea cu privire la aceste pretenții ca inadmisibilă.
Admite în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu privire pretențiile în cuantum de 400 lei și penalitățile impuse pentru această sumă, aferente cotelor la cheltuielile asociației rămase neachitate în luna iulie 2009 și respinge acțiunea cu privire la aceste pretenții ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Respinge în rest excepția prescripției dreptului material la acțiune ca lipsită de obiect pentru pretențiile aferente perioadei februarie - iunie, august - septembrie 2009, stinse prin plată.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 275 D., cu sediul în D., .. 18, ., în contradictoriu cu pârâtul A. V., domiciliat în D., Aleea Romanilor, ., Jud. Hunedoara, pentru pretențiile aferente perioadei octombrie 2009 – martie 2013 și în consecință:
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 44,61 lei cu titlul de cheltuieli restante aferente lunilor ianuarie, iunie, iulie, decembrie 2011 și februarie 2012.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.06.2013.
Președinte, Grefier,
A. E. B. O. G.
Red. AEB/OG
4 ex. – 21.06.2013
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4060/2013. Judecătoria DEVA | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2903/2013. Judecătoria... → |
|---|
