Pretenţii. Sentința nr. 475/2013. Judecătoria DEVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 475/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 28-01-2013 în dosarul nr. 7391/221/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., . nr. 35
Tel: 0254_/ Fax: 0254_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 475/2013
Ședința publică din 28 ianuarie 2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: R. C. R. -judecător
GREFIER: D. M.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 96 D., în contradictoriu cu pârâtul A. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru reclamantă, dl. avocat M. N., lipsind pârâtul.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța de judecată, în temeiul art. 1591 al.4 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, a constatat că este competentă general, material si teritorial să soluționeze cauza.
Apărătorul reclamantei, arătând că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat, a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, obligarea pârâtului la plata sumei de 2868,93 lei. Cu cheltuieli de judecată, sens în care a depus la dosar factura reprezentând onorariul avocațial.
În conformitate cu disp. art. 150 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța de judecată a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ din data de 30.07.2012, reclamanta Asociația de Proprietari nr.96 a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A. C., obligarea acestuia la plata sumei de 1.854,39 lei, reprezentând cheltuieli comune și la 1.817,20 lei penalități de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta arată că pârâtul nu a achitat taxele lunare începând cu luna mai 2009.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii 114/1997.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare, însă s-a prezentat în instanță și a precizat că a achitat parțial debitul.
În administrarea probei cu înscrisuri reclamanta a depus la dosar următoarele: borderou taxe comune(f.4-5), proces verbal din 08.10.2007(f.6), proces verbal din 06.01.2009(f.10), proces verbal din 26.10.2010(f.11), proces verbal din 27.09.2012(f.12-13), borderouri lunare(f.14-82).
Pârâtul a depus la dosar chitanța nr. 5235/03.07.2012(f.83).
Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 46 din Legea 230/2007: “Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.” și, conform art. 49 alin.1 din același act normativ “ (1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.”
Pârâtul A. C. are, prin urmare, obligația de plată a cheltuielilor asociației, inclusiv cele aferente fondurilor din asociație.
Fiind în prezența unei oblgații de a face – a pălti o sumă de bani – și făcându-se dovada raportului juridic obligațional, prin depunerea de către reclamantă a listelor de plată a cotelor de contribuție pe perioada mai 2009 – mai 2012 – filele 4-5 și 14-82, se naște în sarcina debitorului, a pârâtului, conform art.1082 C.civ., dubla prezumție a neexecutării obligației și a culpei sale în neexecutare.
Pârâtul a făcut dovada că a achitat suma de 854,39 lei la data de 03.07.2012, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, iar reclamanta a fost cea care a făcut imputația asupra taxelor comune restante, astfel cum rezultă din mențiunea înscrisă în chitanța nr. 5235/03.07.2012(f.83), astfel că din totalul pretins de reclamantă, de 1.854,39 lei, pârâtul mai are de achitat suma de 1.000 lei.
La sumele ce reprezintă taxele lunare curente, reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum de 1.817,20 lei.
Dreptul asociației de proprietari de a stabili penalități de întârziere este conferit prin art. 49 alin.1 din Legea 230/2007 și tot în acest act normativ se stabilește în art. 30 alin.1 lit. j că sistemul de penalități este în sarcina comitetului executiv, care în cazul de față a stabilit dreptul asociației de a pretinde penalități de întârziere de 0,2% pe zi, în ședința din data de 06.01.2009, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat cu această ocazie(f.10).
Prin urmare, există temei legal și pentru acordarea penalităților de întârziere aferente lunilor mai 2009 – mai 2012.
Din toate aceste considerente, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.817,2 lei taxe restante și penalități.
Întrucât a căzut în pretenții, în baza art. 247 C.pr.civ., instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cheltuilei de judecată, reprezentând onorariu apărător(f.86).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.96 D., cu sediul în D., ., jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul A. C., cu domiciliul în D., ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.817,2 lei taxe restante și penalități.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 300 lei, cheltuilei de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2013.
Președinte Grefier
R. C. R. D. M.
Promovat Tribunalul Hunedoara
Semnează Președintele
Judecătoriei D.
C. F.
RCR/DM
4 ex./21.06.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 4486/2013. Judecătoria DEVA | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3314/2013. Judecătoria DEVA → |
---|