Uzucapiune. Sentința nr. 3805/2013. Judecătoria DEVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3805/2013 pronunțată de Judecătoria DEVA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 10988/221/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D., JUDEȚUL HUNEDOARA
D., .. 35
Tel:0254_/ Fax: 0254_ / e-mail_
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.3805/2013
Ședința publică din data de 19.09.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ș. D. M. – judecător
GREFIER: B. M. M.
Astăzi, fiind fixat din oficiu termen în cauza de față, pentru constatarea perimării acțiunii civile formulată de reclamantul S. I., în contradictoriu cu pârâții A. M., A. V., A. I., A. CATIȚA, B. N., A. C., I. M., I. A., C. L., A. P. L. D., A. S. NĂSCUTĂ D., PÎS P., având ca obiect – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar din partea Consiliului județean s-a depus răspunsul la adresa instanței.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Asupra cererii introduse de reclamantul S. I., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.09.2011, având ca obiect –uzucapiune.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 19.04.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art .242 alin.1 pct.2 cod proc. civ.;
Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 al. 1 cod proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 cod proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantului S. I., nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art. 248 și urm. cod proc. civ., urmează a admite excepția perimării și a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul S. I., cu ultimul domiciliul cunoscut în comuna Băița, ., jud. Hunedoara, citat prin afișare la ușa instanței, în contradictoriu cu pârâții A. M., A. V., A. I., A. CATIȚA, B. N., A. C., I. M., I. A., C. L., A. P. L. D., A. S. NĂSCUTĂ D., PÎS P., toți cu domiciliul necunoscut, citați prin afișare la ușa instanței.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.09.2013.
Președinte, Grefier,
Ș. D. M. B. M. M.
4ex, Red ȘDM/BMM,
19.09.2013
← Evacuare. Sentința nr. 1225/2013. Judecătoria DEVA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1210/2013. Judecătoria... → |
---|