Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1049/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1049/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 2175/222/2013
Dosar nr. _ pretenții - cerere cu valoare redusă
ROMANIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1049
Ședința Camerei de Consiliu din 20.06.2013
Președinte - judecător B. N.-E. Grefier - B. G.
La ordine soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A., cod unic de înregistrare CUI_, înmatriculată în registrul comerțului sub nr.J_, cont bancar IBAN RO46BRDE270SV_, cu sediul in Târgu M., ., jud. M. și cu sediul procesual ales în municipiul Suceava, . nr.24, județul Suceava în contradictoriu cu pârâta N. M., CNP_, cu ultimul domiciliul în municipiul D., ..18, județul B., având ca obiect ”pretenții – cerere cu valoare redusă”.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, nu se prezintă părțile, cauza soluționându-se fără citarea acestora.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța își verifică din oficiu competența generală, materială și teritorială și se declară competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu art. 94 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 121 Cod procedură civilă.
Având în vedere mențiunile cuprinse în fișa de evidență pentru pârâta N. M. instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosintă a pârâtei N. M. și rămână în pronunțare pe excepție.
JUDECATA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 03.06.2013, sub nr._ reclamanta S.C. E.ON E. România S.A. Tg. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta N. M., pronunțarea unei sentințe prin care aceasta să fie obligat la plata sumei de 862,71 lei, reprezintând contravaloare energie, iar suma de 123,31 lei reprezintă majorări de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat energie electrică pârâtului, pentru care s-a emis facturi în perioada 31.07._12, neonorate în termen de către aceasta. Mai arată reclamanta că în conformitate cu dispozițiile art.11 pct. 2 din contract au fost calculate penalități de întârziere. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.1270 cod civil și art.1025-1032 Cod Procedura Civila. În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie înscrisuri. Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 50 lei și timbru judiciar de 3 lei . La acest termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei.
Asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului instanța reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art.248 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului este o excepție de fond întrucât se referă la condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, peremptorie deoarece admiterea excepției are drept rezultat respingerea acțiunii formulate împotriva debitorului și absolută pentru că poate fi invocată de către instanță din oficiu, de oricare dintre părți sau de procuror, în orice stare a procesului, conform art.56 alin.3 Cod Procedura Civilă.
Capacitatea procesuală de folosință reprezintă, prin raportare la art.56 alin.1 Cod Procedura Civila, aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații în plan procesual. Această aptitudine se dobândește în conformitate cu 35 Cod Civil de la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.
În prezenta cauză, instanța reține că astfel cum rezultă din mențiunile cuprinse în Fișa de evidență a pârâtei N. M., emisă de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din data de 20.06.2013, pârâta cu ultimul domiciliu în municipiul D., ..18, județul B., a decedat la data de 10.04.2010 conform certificatului de deces . nr._/12.04.2011, respectiv înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, având în vedere că una dintre condițiile necesare pentru exercitarea acțiunii civile este capacitatea procesuală atât a reclamantului cât și a pârâtului și că pârâta a pierdut capacitatea procesuală de folosință prin deces, anterior formulării cererii, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va respinge acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Conform art.453 alin. 1 Cod Procedura Civilă, instanța constată că reclamanta a pierdut procesul, fapt pentru care va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Pentru aceste motive În numele legii Hotărăște: Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei, invocată din oficiu de către instanță. Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta E.ON E. ROMÂNIA S.A., cod unic de înregistrare CUI_, înmatriculată în registrul comerțului sub nr.J_, cont bancar IBAN RO46BRDE270SV_, cu sediul in Târgu M., ., jud. M. și cu sediul procesual ales în municipiul Suceava, . nr.24, județul Suceava în contradictoriu cu pârâta N. M., CNP_, cu ultimul domiciliul în municipiul D., ..18, județul B., ca fiind introdusă impotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință. Respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. executorie de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria D.. Pronunțată în sedință publică, azi 20.06.2013.
Președinte Grefier B. N.-E. B. G.
Red/thred. BNE 4ex/20.06.2013
← Grăniţuire. Sentința nr. 1756/2013. Judecătoria DOROHOI | Pretenţii. Sentința nr. 1046/2013. Judecătoria DOROHOI → |
---|