Grăniţuire. Sentința nr. 1756/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 1756/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 2388/222/2013

Dosar nr._ -grănițuire-

RO M Â N I A

JUDECĂTORIA D. - JUDEȚUL B.

Sentința civilă nr. 1756

Ședința publică din 24 octombrie 2013

Președinte – N. M. I.

Grefier – S. M.

La ordine soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. C. I. cu domiciliul în D., .. 4, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul S. G. cu domiciliul în ., jud. B., având ca obiect grănițuire.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul și pârâtul asistat de avocat F. V..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată obiectul cauzei ”grănițuire”, cauza se află la primul termen de judecată, se arată că, în temeiul art 43 Cod procedură civilă, s-a procedat la verificarea existenței vreunui caz de incompatibilitate întocmindu-se în acest sens referatul corespunzător.

Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale și, în baza cu art. 94 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă constată că este deplin competentă pentru soluționarea prezentei cauze.

Instanța, în baza art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă și având în vedere împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 30 zile.

Instanța, în temeiul art. 247 alin. 2 raportat la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, pune în discuția existența unor excepții de invocat precum și dacă se solicită a fi administrate probe.

Apărătorul pârâtului solicită instanței să întrebe reclamantul dacă este vorba de aceeași suprafață de teren care a făcut obiectul dosarului nr._ .

Reclamantul arată că obiectul acțiunii îl reprezintă același imobil care a făcut obiectul dosarului nr._ precum și că în cauză nu este vorba de un litigiu nou ci de un litigiu anterior introducerii cauzei_ .

S-a luat declarație reclamantului consemnată în proces verbal aparte atașat la dosar.

Avocat F. V. pentru pârât, invocată excepția autorității de lucru judecat.

Instanța în temeiul art. 246 acordă cuvântul părților pe excepția invocată.

Reclamantul solicită respingerea excepției invocată.

Avocat F. V. pentru pârât solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat.

Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, se socotește lămurit asupra procesului și declară închisă faza cercetării judecătorești.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise, conform art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și deschide dezbaterile asupra excepției cauzei acordând cuvântul părților.

Reclamantul având cuvântul solicită elucidarea cazului, pune concluzii scrise la dosar.

Avocat F. V. pentru pârât, având cuvântul, solicită respingerea acțiunii pentru existența autorității de lucru judecat și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în sumă de 500 lei conform chitanței pe care o depune la dosar.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra excepției și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 13.06.2013, sub nr._, reclamantul M. C. I. cu domiciliul în D., .. 4, jud. B. a chemat în judecată pârâtul S. G. cu domiciliul în ., jud. B., solicitând instanței grănițuirea imobilelor precum și revendicarea unei suprafețe de teren.

Prin întâmpinare depusă în cadrul procedurii reglementate de art. 201 C. raportat la art. 205 C., pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulate de către reclamant arătând că nu au existat modificări în arhitectura imobilelor de la precedenta sentință judecătorească.

La data de 24 octombrie 2013, reclamantul a precizat că obiectul acțiunii îl reprezintă același imobil care a făcut obiectul dosarului nr._ precum și că în cauză nu este vorba de un litigiu nou ci de un litigiu anterior introducerii cauzei_, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată aparte la dosarul cauzei.

La data de 24 octombrie 2013, pârâtul, prin avocat, a invocat excepția autorității de lucru judecat arătând că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admitere a acestei excepții.

Potrivit art. 248 alin 1 C.p.c., instanta se pronunța mai intâi asupra excepțiilor de procedura si a celor de fond care fac de prisos analizarea in tot sau in parte a pricinii.

Analizând actele si lucrările dosarului, in raport de excepția invocată de pârât din oficiu, excepție de fond și absolută instanța retine următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. la data de 13.06.2013, sub nr._, reclamantul M. C. I. cu domiciliul în D., .. 4 jud. B. a chemat în judecată pârâtul S. G. cu domiciliul în . jud. B. solicitând instanței grănițuirea imobilelor precum și revendicarea unei suprafețe de teren.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._, reclamantul M. I. a chemat în judecată O. C., C. G. și S. G. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să stabilească linia de hotar dintre proprietatea sa și a pârâților și să oblige pârâții să îi lase în liniștită posesie și mp respectiv 340 mp.

Prin Sentința civilă nr. 1582/09.10.2009, Judecătoria D. a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I. ca fiind neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 468R din 15 mai 2008 pronunțată în dosarul_, Tribunalul B. a admis recursul formulat de recurentul M. I. împotriva Sentinței civile nr. 1558/2007 și a casat cauza cu rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ iar prin Sentința civilă nr. 1582/2009, Judecătoria D. a respins acțiunea formulată de reclamantul M. I. ca fiind neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 25A/22.02.2010 pronunțată în dosarul_, Tribunalul B. a respins apelul declarat de M. I. împotriva Sentinței civile nr. 1582/2009.

Prin Decizia civilă nr. 210/14.09.2010 pronunțată în dosarul_, Curtea de Apel Suceava a respins recursul formulat de către recurentul M. I. împotriva Deciziei civile nr. 25A din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul B..

Prin declarația dată în fața instanței la data de 24 octombrie 2013, reclamantul a precizat că obiectul prezentului dosar îl reprezintă tocmai chestiunea dedusă judecății în dosarul nr._ .

Potrivit art. 430 C. hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată..

Lucru judecat are un efect exclusiv, în sensul că un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și aceiași cauză nu mai este cu putință și un efect obligatoriu care face ca părțile litigiului să se supună hotărârii judecătorești.

Excepția autorității de lucru judecat are în vedere respectarea efectului exclusiv al unei hotărâri judecătorești, pentru a evita judecarea de mai multe ori a unui litigiu între aceleași părți .

Analizând cauza dedusă judecății și cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ prin raportare la condițiile mai sus amintite, instanța constată că sunt îndeplinite cerințele art. 430 C..

Având în vedere Decizia civilă nr. 210/14.09.2010 pronunțată în dosarul_, prin care Curtea de Apel Suceava a respins recursul formulat de către recurentul M. I. împotriva Deciziei civile nr. 25A din 22 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul B., instanța constată că a fost soluționată pe fond acțiunea reclamantului în sensul respingerii și această soluție nu mai poate fi răsturnată prin introducerea unei noi cererii în fond.

În consecință, instanța va urma a admite excepția invocată de către pârât și va respinge acțiunea pentru existența autrorității de lucru judecat.

Având în vedere dispozițiile art. 453 alin. 1 C. și culpa procesuală a reclamantului, instabnța va urma a obliga reclamantul M. C. I. să achite pârâtului S. G. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂREȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată din pârât.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul M. C. I. cu domiciliul în D., .. 4, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul S. G. cu domiciliul în ., jud. B., pentru existenta autorității de lucru judecat.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, obligă reclamantul M. C. I. să achite pârâtului S. G. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Arhiva Judecătoriei D..

Pronunțată în ședință publică azi 24 octombrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. M. I. S. M.

Red. N.M.I.

Thred. S.M.

Ex. 4

13.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Grăniţuire. Sentința nr. 1756/2013. Judecătoria DOROHOI