Plângere contravenţională. Sentința nr. 674/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 674/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 940/222/2013
Dosar nr._ plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 674
Ședința publică din 08 mai 2013
Președinte - B. N. E.
Grefier - N. M.
Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta B. P. BETEL, cu sediul în .. Mihăileni, jud. B., în contradictoriu cu intimatul I. de S. În Construcții, cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Regională în Construcții Nord-Est- C. de Control și Inspecție pentru Calitatea Lucrărilor în Construcții B., cu sediul ales pentru comunicare în municipiul Iași, ., jud. Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat avocat F. V. pentru petentă și consilier juridic M. L. pentru sunitatea intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierzul de ședință după care, instanța pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimat.
Consilier juridic M. L. pentru unitatea intimată depune la dosar delegație și având cuvântul solicită admiterea excepției invocată.
Avocat F. V. având cuvântul precizează că numitul B. G. S. nu este proprietarul bisericii ci doar are calitatea de administrator. Solicită respingerea excepției invocată de intimată și introducerea în cauză a persoanei respective. Mai precizează că există plângerea unei persoane care s-a mai judecat și care este proprietarul terenului pe care este construcția.
Consilier juridic pentru unitatea intimată având din nou cuvântul precizează faptul că apărătorul petentei trebuia să cunoască în prezent cine are calitatea de petent în această cauză.
Instanța văzând că nu mai sunt alte probe concludente de administrat constată pricina în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
I N S T AN ȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2013 sub numărul_, petenta B. P. Betel în contradictoriu cu I. de S. în Construcții, I. Județean în Construcții B. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.02.2013 iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment. În motivare petenta arată că s-a reținut în sarcina sa, faptul că nu a respectat autorizația de construire nr.18 din data de 26.09.2012, anume extinderea holului de acces și realizarea la fațada posterioară a unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Mai arată petenta că, în fapt, înainte de anul 1989, a cumpărat o casă printr-un înscris sub semnătură privată, fiind folosită ca lăcaș de cult, însă ca urmare a creșterii numărului de participanți s-a construit un alt lăcaș pe un alt amplasament. Se mai precizează că s-a stabilit ca în vechiul lăcaș de cult să se organizeze manifestări religioase, constând în discuții pe teme biblice, impunându-se renovarea acesteia, sens în care a fost solicitată eliberarea unei autorizații de renovare, însă s-a constata ulterior o omisiune în proiectul inițial, întrucât nu era prevăzută o rampă de acces, plan înclinat pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001. În dovedire a depus copie procesul-verbal de contravenție (f.3) și împuternicire avocațială (f.4). Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru în temeiul dispozițiilor art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active iar pe fond a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată. În motivare, referitor la excepția lipsei calității procesuale active a petentei, intimata arată că în conformitate cu art.3 lit. a din procesul-verbal, calitatea de contravenient o are persoana fizică B. G. S., iar B. P. Betel nu are calitate procesuală activă. Pe fond, intimata arată că lucrările de construire realizate de către numitul B. G. S. sunt finalizate în proporție de 95% și nu respectă prevederile autorizației de construire nr.18 din data de 26.09.2012, respectiv a fost realizată o extindere a holului de acces din bolțari cu dimensiunile de 3,80 m X 4,50 m, acoperit cu tablă și la fațada posterioară a fost realizată o platformă din beton cu rampa de acces cu dimensiunile de 10,95 m X 2,90 m și cu înălțimea de 0,90 m pentru persoane cu dizabilități locomotorii, faptele constituind contravenții conform art.26 alin.1 lit. b din Legea nr.50/1991. În drept au fost invocate prevederile art.50/1991, O.G. 2/2001. În dovedire intimata a depus în copie: autorizație (f.11-12), proces-verbal (f.13-14), proces-verbal (f.15-16), reclamație (f.17-18). Petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției invocate de către intimată, precizându-se că plângerea a fost formulată prin reprezentant B. G. S., în numele său personal. Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesule active invocată de intimat prin întâmpinare, instanța reține următoarele:
În conformitate cu art.248 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei. Conform art.36 Cod procedură civilă excepția lipsei calității procesule active este o excepție de fond pentru că vizează dreptul subiectiv dedus judecății, absolută întrucât poate fi invocată de oricare dintre părți, de către instanță din oficiu sau de către procuror, în orice stare a pricinii și peremptorie deoarece admiterea acesteia duce la respingerea acțiunii ca fiind introdusă de către o persoană fără calitate procesuală activă. Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 13.02.2013 a fost sancționată persoana fizică B. G. S. cu amendă în cuantum de 3000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.26 alin.1 lit.b din Legea nr.50/1991, însă prezenta plângere contravențională a fost formulată de petenta B. P. Betel prin reprezentant B. G. S., astfel instanța reține că nu există identitate între persoana sancționată contravențional prin procesul-verbal . nr._ din data de 13.02.2013 și persoana care a formulat plângerea contravențională.
Instanța va respinge susținerea petentei, care afirmă că plângerea este formulată și de către persoana îndreptățită, reținând ca nu există identitate între formularea unei plângeri contravențională în nume propriu ca persoană fizică si formularea plângerii în calitate de reprezentant al unei persoane juridice, întrucât în acest ultim caz persoana juridică este parte în litigiul dedus judecătii. Instanța constată că cererea de chemare în judecată nu este semnată de către persoana fizică B. G. S. iar prin împuternicirea avocațială ./_/2012 calitatea de client o are B. P. Betel. Pentru considerentele expuse, instanța, în temeiul prevederilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, va respinge plângerea petentului ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
În temeiul art.36 alin.2 din O.G. nr.2/2001, întrucât plângerea contravențională a fost respinsă, instanța va obliga petenta la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat. Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către părți.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a petentei, invocată de intimat.
Respinge cererea având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta B. P. Betel, cu sediul în . Mihăileni, județul B. în contradictoriu cu intimatul I. de S. În Construcții, cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Regională în Construcții Nord-Est- C. de Control și Inspecție pentru Calitatea Lucrărilor în Construcții B., cu sediul ales pentru comunicare în municipiul Iași, ., jud. Iași, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 30 lei, către stat.
Numai cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria D..
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 mai 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Judecător B. N. E. N. M.
← Succesiune. Sentința nr. 355/2013. Judecătoria DOROHOI | Cereri. Sentința nr. 451/2013. Judecătoria DOROHOI → |
---|