Pretenţii. Sentința nr. 1046/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1046/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 448/222/2013
Dosar nr._ -obligație de a face-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. - JUDEȚUL B.
Sentința civilă nr. 1046
Ședința publică din 20 iunie 2013
Președinte – N. M. I.
Grefier – S. M.
Pe rol pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta P. V. cu domiciliul în Iași, ., ., ., . în contradictoriu cu pârâții L. I. C. cu domiciliul în D., .. 9, . și C. Anișoara cu domiciliul în . având ca obiect ”obligația de a face”.
Dezbaterile și susținerile părților, au avut loc în ședința publică din data de 13 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, a amânat pronunțarea, în temeiul art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, la data de 20 iunie 2013, pentru a se depune concluzii scrise.
JUDECATA
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr._ din 05.02.2013, reclamanta P. V. cu domiciliul în Iași, ., ., ., . a chemat în judecată pârâții L. I. C. cu domiciliul în D., .. 9, .. 1, jud. B. și C. Anișoara cu domiciliul în ., jud. B. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestora la plata sumei de 1.661 lei reprezentând contravaloarea chjeltuielilor de întreținere și utilităților neachitate, chiria pe luna martie – aprilie 2012 și restanța la abonamentul UPS.
În motivarea acțiunii reclamanta a aratăt că a închiriat apartamentul proprietate personală susnumiților însă aceștia nu și-au îndeplinit obligațiile de plată a întreținerii și utilitățiilor pe care le-a achitat ea în vederea evitării plății de penalități de întârziere.
Reclamanta mai arată că a încheiat, la data de 14.04.2012, un angajament de plată cu pârâții prin care aceștia s-au obligat la plata datoriilor restante însă nici aceste obligații nu au fost respectate de către pârâți.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1350 cod civil și a atașat în probațiune o . înscrisuri respectiv: chitanța nr._ din 18.10.2012 (f. 6), bilete de transport (f. 7), contract de închiriere încheiat la data de 13.09.2011 (f. 8), angajament de plată încheiat la 14.04.2012 (f. 9), chitanța din 10.04.2012 (f. 10), preaviz Eon (f. 11-12), chitanță nr._ din 17.09.2012 (f. 13), factura nr._ din 29.04.2012 (f. 14), factura nr._ din 30.07.2012 (f. 15), extras de cont (f. 16), preaviz de plată (f. 17), anexă la factură reîncadrare consum gaze (f. 18), chitanță impozit (f. 19), chitanță din 21.04.2012 (f. 20), factura UPC (f. 21), chitanță din 07.09.2012 (f. 23), facturi Eon (f. 22-26), invitație la mediere (f. 27-29).
La data de 07 martie 2013, în intanță s-au prezentat pârâții care au solicitat respingerea acțiunii și care au depus în probațiune o . înscrisuri respectiv: chitanțe (f. 43), ordine de încasare (f. 44, 47), chitanță depunere numerar (f. 45, 46), angajament de plată (f. 48), contract închiriere (f. 49).
La termenul din data de 11 aprilie 2013, instanța a admis pentru pârâți administrarea probei cu martorii S. C. I. și R. R. și a depus declarații olografe a acestora.
La termenul din data de 13 iunie 2013, instanța a procedat la audierea martorului S. C. I. și a constatat imposibilitatea audierii martorei R. R..
Martorul S. C. I. a arătat că părțile au locuit în imobil și la data de 31.03.2012 l-au părăsit precum și că nu are cunoștiință de existența anumitor divergențe financiare între părți.
Instanța din oficiu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și în temeiul art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă a unit excepția cu fondul.
I. Analizând actele și lucrările dosarului in solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei C. Anișoara, instanța reține următoarele:
Calitatea procesuală pasivă este traducerea procesuală a calității de subiect obligat în raportul de drept material dedus judecății, putere în virtutea căreia paratul stă în justiție. Așadar, legitimarea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana pârâtului și cel obligat în raportul juridic litigios.
Întrucât reclamantul este acela care declanșează procedura judiciară, acestuia îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului.
Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 112 pct. 3 și 4 Cod procedură civilă, care prevede că cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea reclamantului. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează aceasta, reclamantul justifică îndreptățirea de a introduce cererea împotriva unui anumit pârât.
Acțiunea în pretenții, din punct de vedere al scopului material urmărit de reclamantă, o acțiune în realizarea dreptului de creanță respectiv P. V. a chemat în judecată pe pârâta C. Anișoara pentru obligarea acesteia la plata la plata sumei de 1.661 lei reprezentând contravaloarea chjeltuielilor de întreținere și utilităților neachitate, chiria pe luna martie – aprilie 2012 și restanța la abonamentul UPS.
Din punctul de vedere al scopului urmărit de reclamantă prin promovarea prezentei cereri, respectiv obligarea la plata unor creanțe izvorâte din Contractul de închiriere FN încheiat la data de 13 septembrie 2011 încheiat între reclamantă și pârâtul L. I. C., instanța constată că persoana care s-a obligat prin acest contract de închiriere este dl L. I. C. și nu pârâta C. Anișoara.
Pentru toate aceste considerente, instanta apreciaza intemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C. Anișoara, motiv pentru care o va admite si va respinge cererea in consecinta.
II. Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma obligației de plată a sumei de 1.661 lei de către L. I. C., instanța retine următoarele:
La data de 13 septembrie 2011 între reclamantă și pârâtul L. I. C. s-a încheiat un contract de închiriere prin care imobilul situat în D., .. 9, . . închiriat pentru o perioadă de 1 an și o chirie lunară de 300 lei.
Prin Angajamentul de plată închiat la data de 14.04.2012, pârâtul a arătat că nu și-a respectat obligația de plată a contravalorii utilitățiilor precum și 300 lei reprezentând chirie pe care s-a obligat să le achite până la data de 31.04.2012.
Prin același angajament de plată, părțile au confirmat faptul că factura nr._ în valoare de 196,97 lei a fost achitată de reclamantă și au stabilit achitarea de către pârât și a contravalorii acestei facturi.
Potrivit martorului S. C. I., pârâtul împreună cu familia lui a locuit în imobilul proprietatea reclamantei până la data de 31 martie 2013.
Prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1661 lei reprezentând contravaloarea chjeltuielilor de întreținere și utilităților neachitate, chiria pe luna martie – aprilie 2012 și restanța la abonamentul UPS după cum urmează:
- 60 lei contravaloarea transport iași D. B.;
- 200 lei contravaloarea facturii nr._;
- 36 lei contravaloare apă conform chitanței_;
- 51 lei contravaloare abonament UPS;
- 428,25 lei contravaloare preaviz Eon din 30.03.2012;
- 111,46 lei factură Eon/2011;
- 75 lei contravaloare gunoi;
- 49 lei chitanță Eon din 21.04.2012;
- 90 lei chitanță Eon din 07.09.2012;
- 300 lei contravaloare chirie martie 2012;
- 130 lei contravaloare chirie aprilie 2012.
Potrivit art. 1350 Cod civil orice persoană trebuie să-ți execute obligațiile pe care le-a contractat iar atunci când, fără justificare, nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu în condițiile legii.
Potrivit art. 1270 Cod civil contractul valabil încheiat între părți are putere de lege între părți iar potrivit art. 1266 Cod civil contractele se interpretează după voința concordantă a părților iar nu după sensul literar al termenilor.
Potrivit art. 2267 alin. 1 Cod civil, tranzacția este contractul prin care părțile previn sau sting un litigiu, inclusiv în faza executării silite, prin concesii sau renunțări reciproce la drepturi ori prin transferul unor drepturi de la una la cealaltă.
În baza art. 2267 alin. 2 Cod civil, prin tranzacție se pot naște modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului între părți.
Față de aceaste dispoziții normative instanța reține că prin angajamentul de plată încheiat la data de 14.04.2012 (după părăsirea imobilului de către chiriași) părțile au stabilit soluționarea amiabilă a divergentului financiar existent între ei și în acest sens au stabilit cuantumul sumelor datorate de către pârât la momentul încheierii convenției.
În aceste sens părțile au procedat la indicarea facturilor și sumelor restante precum și la citirea contoarelor furnizorilor de utilități și au stabilit ca până la data de 31 aprilie 2012 pârâtul să achite sumele restante.
Prin acest angajament de plată, părțile au stabilit că la data de 14.04.2012, cuantumul obligațiilor de plată restante este de aprox. 2.000 lei după cum urmează:
- gaz metan- factura nr._ în valoare de 160,09 lei cu mențiune pe convenție de ”achitat”;
- gaz metan- factura nr._ în valoare de 379,62 lei;
- gaz metan- factura nr._ în valoare de 243,96 lei;
- gaz metan- factura nr._ în valoare de 280,81 lei;
- energie electrică- factura nr._ în valoare de 196,97 lei;
- energie electrică- factura nr._ în valoare de 151,78 lei;
- apă - în valoare de 84 lei;
- apă - factura nr._ în valoare de 47 lei;
- gunoi în valoare de 76 lei;
- chirie în valoare de 300 lei;
- abonamentul UPS fără valoare precizată.
Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către pârât, numitul L. I. C. a făcut dovada îndeplinirii în parte a obligațiilor asumate prin contractul de închiriere și angajamentul de plată după cum urmează:
- Prin chitanța nr._ din 24.04.2012 (f. 43) în valoare de 134 lei s-a achitat contravaloarea facturilor de furnizare apă emise în perioada ianuarie – martie 2012;
- prin chitanța nr._ din 24.04.2012 (f. 43) în valoare de 25 lei a plătit contravaloarea facturii UPS nr._ din 07.03.2012;
- prin chitanța nr._ din 24.04.2012 (f. 43) în valoare de 952,42 a achitat contravaloare gaz metan;
- prin chitanța nr._ din 24.04.2012 (f. 43) în valoare de 151,78 a achitat contravaloarea facturii fiscale nr._;
Față de prevederile angajamentului de plată susmenționat, instanța reține faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată în totalitate respectiv nu a achitat:
- energie electrică- factura nr._ în valoare de 196,97 lei;
- gunoi în valoare de 76 lei;
- chirie în valoare de 300 lei;
- abonamentul UPS pentru luna martie 2012 în valoare de 51 lei.
În consecință, în lumina art. 1350 Cod civil pârâtul datorează față de reclamantă contravaloarea utilităților neachitate precum și contravaloarea chiriei pe luna martie 2012 respectiv suma totală de 623,97 lei.
Față de mențiunile din factura fiscală nr._ din 29.04.2012 (f. 14), chitanța nr._ din 17.09.2012 (f. 13) și citirea înscrisă în angajamentul de plată, instanța reține faptul că pârâtul datorează și suma de 25,36 lei reprezentând contravaloarea apei pentru luna martie 2012.
În privința celorlalte sume solicitate de reclamantă, instanța reține că acestea nu sunt datorate nefiind înscrise în angajamentul de plată asumat de părți și fiind ulterioare perioadei în care pârâtul a locuit în imobil.
De asemenea, față de data părăsirii imobilului de către pârât și familia acestuia (31.03.2012), instanța reține faptul că nici chiria parțială aferentă lunii aprilie 2013 nu este datorată.
În consecință, instanța va urma a admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă și va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 649,33 lei reprezentând contravaloare utilități și chirie martie 2012.
III. În privința cheltuielilor de judecată instanța reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 274 cod procedură civilă rezulta ca partea care cade în pretentii va fi obligata, la cerere, sa plateasca cheltuieli de judecata. La baza obligatiei de restituire stă culpa procesuala a partii care a cazut în pretentii.
Instanța reține că reclamanta a efectuat cheltuieli în cauză în cuantum de 109 lei după cum urmează:
- 60 lei cheltuieli cu transportul Iași B. D. în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului;
- 49 lei taxă judiciară de timbru;
Obligarea unei părți la plata cheltuielilor de judecată are la bază culpa procesuală la derularea si/sau prelungirea unui cauze aflate pe rolul instanțelor judecătorești iar în cauza dedusă judecății ca urmare a admiterii în parte a cererii de chemare în garanție culpa procesuală aparține pârâtului.
În lumina celor arătate mai sus, instanța urmează a admite petitul reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuntum de 109 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și cheltuieli de transport.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calitatii procesuale pasive a paratei C. Anișoara invocată din oficiu.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta P. V. cu domiciliul în Iași, ., ., ., . în contradictoriu cu pârâta C. Anișoara cu domiciliul în . ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P. V. cu domiciliul în Iași, ., ., ., . în contradictoriu cu pârâtul L. I. C. cu domiciliul în D., .. 9, .. 1, jud. B. și în consecință:
Obligă pârâtul L. I. C. la plata către reclamanta P. V. obligarea pârâtului la plata sumei de 649,33 lei reprezentând contravaloare utilități și chirie martie 2012.
Obligă pârâtul L. I. C. la plata către reclamanta P. V. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 109 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și cheltuieli de transport.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 20 iunie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER,
N. M. I. S. M.
Red. N.M.I.
Thred. S.M.
Ex. 5/25.06.2013
← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1049/2013. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1770/2013. Judecătoria DOROHOI → |
---|