Cereri. Sentința nr. 42/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 42/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 15-01-2013 în dosarul nr. 3656/222/2012

Dosar nr. 3656 /222/ 2o12

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

Sentința civilă nr. 42

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2o13

Completul de judecată constituit din:

Președinte - C. N. C.

Grefier - P. D. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria D., este reprezentat de:

Procuror - I. I. A.

Pe rol fiind judecarea cererii de înlocuire a amenzii cu muncă în folosul comunității formulată de către P. M. D., cu sediul în . nr. 41, jud. B., în contradictoriu cu intimatul A. A. C., domiciliată în Municipiul D., . nr. 51, jud. B..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța verificând competența generală, materială și teritorială, se declară competentă să judece prezenta cauză în conformitate cu art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2oo1 privind regimul juridic al contravențiilor. Totodată, văzând că nu sunt alte probe de administrat, iar unitatea petentă a solicitat, în conformitate cu art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități de muncă în folosul comunității.

INSTANȚA,

Asupra cererii de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._ din 14 noiembrie 2o12, P. M. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună înlocuirea sancțiunii de 42 ore muncă în folosul comunității, aplicată intimatului A. A. C., prin sentința civilă nr. 1543 din 2o iunie 2o12 a Judecătoriei D., jud. B. cu sancțiunea amenzii contravenționale.

În motivare, petenta arată că, dând dovadă de rea voință, intimatul nu s-a prezentat în vederea executării sancțiunii de 42 ore de muncă în folosul comunității

In dovedire a depus la dosar înscrisuri.

Legal citat, intimatul A. A. C., nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin procesul verbal . nr._ din 11.o6.2o1o contravenientul A. A. C. a fost sancționat cu amendă în sumă de 1.000 lei, prin procesul verbal . nr._ din o4.2oo6 a fost sancționat cu amendă în sumă de 50 lei, iar prin procesul verbal . nr._ din 1o.o2.2oo4 a fost sancționat cu suma de 70 lei.

Prin sentința civilă nr. 1543 din 2o iunie 2o12 a Judecătoriei D., a fost admisă cererea formulată de I.P.J. B. și s-a dispus înlocuirea sancțiunilor pecuniare descrise mai sus, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității în număr de 42 ore.

Potrivit art. 21 din O.G. nr. 55/2oo2, în cazul în care contravenientul, cu rea voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu-și îndeplinește îndatoririle ce-i revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție, sau a conducerii unități la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Având în vedere că atât sentința menționată mai sus, cât și mandatul de executare a sancțiunii contravenționale nu au fost comunicate efectiv intimatului, ci afișate la ușa instanței, întrucât nu era cunoscut domiciliul actual al acestuia, instanța constată că nu există nici o dovadă că intimatul a luat cunoștință de sancțiunea aplicată și de data executării acesteia, astfel încât nu se poate reține reaua credință.

Față de celea arătate, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile art. 21 din actul normativ menționat, urmând să respingă sesizarea, ca neîntemeiată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge sesizarea formulată de către petenta P. M. D., cu sediul în . nr. 41, jud. B., în contradictoriu cu intimatul A. A. C., domiciliată în Municipiul D., . nr. 51, jud. B., ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2o13.

Președinte, Grefier,

Judecător C. N. C. P. D. C.

red. CNC / thred. PDC

ex. 5 / o8.o2.2o2o13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 42/2013. Judecătoria DOROHOI