Obligaţie de a face. Sentința nr. 1181/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 1181/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 08-08-2013 în dosarul nr. 248/222/2013

Dosar nr._ obligația de a face

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

Sentința civilă nr. 1181

Ședința publică din 08 august 2013

Președinte – C. N. C.

Grefier – S. M.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile, formulată de reclamantul A. F., domiciliat în Cîmpulung Moldovenesc, ./B, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul A. G. V., domiciliat în Municipiul D., ./A, jud. B., având ca obiect – obligația de a face.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța văzând că nu mai sunt probe concludente de administrat constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.

INSTANȚA,

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, jud. Suceava cu nr._ în data de 22.11.2012 reclamantul A. F. a chemat în judecată pe pârâtul A. G. V., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că prin actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 26.08.2011 a vândut pârâtului autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, obligarea acestuia să facă demersuri pentru radierea autoturismului de pe numele său. A mai solicitat ca pârâtul să-i plătească c/v impozitului pentru autoturism pe care l-a achitat în anii 2011 și 2012, precum și suma de 250 lei pentru verificările efectuate la R.A.R..

În motivarea acțiunii arată că la data de 26 august 2011 a vândut pârâtului A. G. V., autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ între aceștia existând înțelegerea ca pârâtul să achite impozitul aferent anilor 2011 și 2012 plus suma de 250 lei care a fost cheltuită cu ocazia verificările efectuate la R.A.R. deoarece la momentul respectiv pârâtul nu avea banii necesari, acesta lăsându-i garanție actul său de identitate. Arată că de la data vânzării pârâtul nu a plătit pentru impozitul pe autoturism, nu a achitat suma de 250 lei pentru cheltuielile efectuate la R.A.R. și nici nu a făcut demersuri pentru radierea autoturismului.

Prin sentința civilă nr. 1568 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc, jud. Suceava pronunțată în dosarul nr._ a fost declinată competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei D., jud. B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei D. sub nr._ în data de 24.01.2013.

Prin precizările depuse la dosar reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 549 lei reprezentând impozit pentru autoturism aferentă anilor 2011, 2012 și 2013, c/v unei amenzi de circulație și diferență preț, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prezent în instanță la termenul din data de 23 aprilie 2013 pârâtul a arătat că este de acord să achite doar impozitul pentru autoturismul cumpărat de la reclamant aferent anilor 2012 și 2013, precum și suma de 150 lei reprezentând diferența reală de preț datorată acestuia. În dovedirea celor susținute a solicitat proba cu martorul B. L. E..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 26.08.2011, reclamantul a vândut cu suma de 1.800 lei pârâtului A. G. V. autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, cu nr. de identificare UU1R11711Y2907752.

Vânzarea cumpărarea unui autovehicul între persoane fizice este un contract consensual iar actul sub semnătură privată este suficient pentru transmiterea proprietății.

Martora B. L. E., propusă de către pârât, arată prin declarația dată că părțile s-au înțeles la prețul de 1.800 lei din care a rămas de achitat o diferență de 150 lei.

Din actele depuse la dosar rezultă că reclamantul figurează în continuare în evidențele Primăriei Cîmpulung Moldovenesc ca proprietar al autoturismului marca Dacia și datorează pentru perioada ulterioară încheierii contractului și până la sfârșitul anului 2013 suma de 141 lei cu titlu de impozit, din care 29 lei reprezintă impozit parțial pentru anul 2011 și câte 56 lei impozit pentru anul 2012 și 2013.

Potrivit art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale, iar potrivit art. 17 alin. 2 radierea din evidență a vehiculelor înregistrate, la trecerea acestora în proprietatea altei persoane, se face de către autoritatea care a efectuat înregistrarea, la cererea proprietarului în condițiile legii.

Având în vedere că la data încheierii actului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, dreptul de proprietate asupra autoturismului marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, cu nr. de identificare UU1R11711Y2907752 a trecut asupra pârâtului, instanța constată acțiunea întemeiată drept pentru care o va admite, va constata vânzarea intervenită între părți și transferul dreptului de proprietate și având în vedere prevederile art. 1073 din vechiul Cod civil, va obliga pârâtul ca în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei sentințe să efectueze demersurile necesare în vederea radierii autoturismului de pe numele reclamantului, obligație pe care o are în virtutea calității de proprietar al autoturismului.

Prin încheierea contractului de v./cumpărare s-a realizat transferul proprietății de la reclamant la pârât și, prin urmare acestuia îi revine și obligația legală privind plata impozitului pentru autoturism, însă, având în vedere că nu s-a efectuat operațiunea de radiere, reclamantul este cel care a achitat impozitul pentru anii 2011, 2012 și 2013.

Sustragerea pârâtului de la plata impozitului constituie o îmbogățire fără justă cauză, motiv pentru care instanța îl va obliga pe acesta să plătească reclamantului suma de 291 lei despăgubiri civile, din care 150 lei reprezintă diferență preț iar 141 lei reprezentând impozit, restul pretențiilor civile nefiind dovedite.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 35,50 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Acțiunea a fost legal timbrată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul A. F., domiciliat în Cîmpulung Moldovenesc, ./B, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâtul A. G. V., domiciliat în Municipiul D., ./A, jud. B. și în consecință:

Constată că prin actul de vânzare cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 26.08.2011, reclamantul a vândut cu suma de 1.800 lei pârâtului A. G. V. autoturismul marca DACIA 1310 cu nr. de înmatriculare_, cu nr. de identificare UU1R11711Y2907752. Transferul dreptului de proprietate al autoturismului de la reclamant la pârât a avut loc la data încheierii actului de vânzare cumpărare.

Obligă pârâtul ca în termen de 30 de zile de la data comunicării prezentei sentințe să efectueze demersurile necesare în vederea radierii autoturismului marca DACIA 1310 cu nr. de înmatriculare_, cu nr. de identificare UU1R11711Y2907752 de pe numele reclamantului.

Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 291 lei despăgubiri civile și suma de 35,50 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 august 2013.

Președinte, Grefier,

C. N. C. S. M.

red. C.N.C.

thred. O.E.

ex. 4/ 26.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1181/2013. Judecătoria DOROHOI