Partaj judiciar. Sentința nr. 415/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 415/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 8/222/2013
Dosar nr. 8 /222/ 2o13 - ieșire din indiviziune-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
Sentința civilă nr. 415
Ședința publică din data de 12 martie 2o13
Completul de judecată constituit din:
Președinte – C. N. C.
Grefier – P. D. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii civile pentru ieșire din indiviziune formulată de reclamanta F. S. C., domiciliată în Municipiul D., .. 72, jud. B., în contradictoriu cu pârâții Z. Gh. E., domiciliată în Municipiul Iași, ., ., ., N. E., domiciliată în comuna Corlăteni, . la Centrul Social G. Radoias, I. Gh. M., domiciliată în Municipiul Suceava, jud. Suceava și N. Gh. G., domiciliat în localitatea Mediaș, jud. Sibiu.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, s-au prezentat părțile, lipsă mandatarul Z. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care pârâții având pe rând cuvântul, arată că renunță la cota ce li se cuvine din suprafața de 4 ha. și 1.100 m.p. teren înscris în titlul de proprietate nr._/1995, în favoarea reclamantei. În acest sens s-a luat pârâților, declarație scrisă consemnată într-un proces verbal, aparte atașată la dosarul cauzei. Totodată, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Reclamanta, solicită a se lua act de declarația dată de pârâți la termenul de astăzi. Menționează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța văzând că nu mai sunt alte probe de administrat și nu se formulează alte excepții, constată cauza în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
INSTANȚA,
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._ din o4 ianuarie 2o13, reclamanta F. S. C. a chemat în judecată pârâții Z. Gh. E., N. E., I. Gh. M., și N. Gh. G., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună ieșirea din indiviziune a părților cu privire la suprafața de 4 ha. și 1.100 m.p. teren situat pe teritoriul comunei Corlăteni, jud. B., înscris în titlul de proprietate nr._ din 13 decembrie 1995.
În motivarea acțiunii arată că este în indiviziune cu pârâții cu privire la suprafața de teren menționată, ea având o cotă de ½, iar pârâții, împreună o cotă de ½.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar înscrisuri.
Prin încheierea din 11 martie 2o13, reclamanta a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 478 lei.
La termenul din 12 martie 2o13 părțile au tranzacționat cu privire la ieșirea din indiviziune.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că prin titlul de proprietate nr._ din 13.12.1995, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4 ha și 1.100 m.p. în favoarea reclamantei F. S. C. (fostă N.), pârâților Z. Gh. E., N. Gh. E., I. Gh. M., N. Gh. G. și numitei N. Gh. M., aceștia din urmă având cota de ½, iar reclamanta o cotă de ½. Numita N. Gh. M. a decedat la data de o2 decembrie 2oo2 și a fost moștenită de pârâta Z. Gh. E.-fiică (certificat de moștenitor nr. 101 din o5 iulie 2oo4-fila 7 dosar).
La termenul de judecată din 12 martie 2o13 părțile au tranzacționat, în sensul că pârâții au renunțat la cota ce li se cuvenea din suprafața de teren aflată în indiviziune în favoarea reclamantei.
În baza art. 728 Cod civil, instanța va admite acțiunea și va lua act de învoiala părților (fila 65 dosar).
Având în vedere că, reclamantei i s-a atribuit suprafața de 4 ha. și 1.100 m.p. teren, care are o valoare mai mare de 4.780 lei (ce reprezintă de 10 ori valoarea taxei judiciare de timbru de care a fost scutită), instanța, în baza art. 50 din O.U.G. nr. 51/2oo8, va obliga reclamanta să plătească statului suma de 478 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, de plata căreia a fost scutită prin încheierea din 11.o3.2o13 a acestei instanțe.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta F. S. C., domiciliată în Municipiul D., .. 72, jud. B., în contradictoriu cu pârâții Z. Gh. E., domiciliată în Municipiul Iași, ., ., ., N. Gh. E., domiciliată în . la Centrul Social G. Radoias, I. Gh. M., domiciliată în Municipiul Suceava, jud. Suceava și N. Gh. G., domiciliat în localitatea Mediaș, jud. Sibiu și în consecință:
Dispune ieșirea din indiviziune cu privire la suprafața de 4 ha și 1.100 mp teren situat pe teritoriul ., înscris în titlul de proprietate nr._ din 13.12.1995, eliberat pe numele reclamantei F. S. C. (fostă N.), numitei N. Gh. M. (în prezent decedată și moștenită de pârâta Z. Gh. E.) și a pârâților N. Gh. E., I. Gh. M., N. Gh. G. și Z. Gh. E. potrivit învoielii părților după cum urmează:
Atribuie reclamantei F. S. C. (fostă N.), în deplină proprietate, suprafața de 4 ha și 1.100 mp teren situat pe teritoriul ., înscris în titlul de proprietate nr._ din 13.12.1995.
Ia act că pârâții N. Gh. E., I. Gh. M., N. Gh. G. și Z. Gh. E. au renunțat la cotele ce li se cuveneau din suprafața de teren menționată mai sus în favoarea reclamantei.
Consfințește învoiala părților.
Obligă reclamanta F. S. C. sa plătească statului suma de 478 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, de plata căreia a fost scutită prin încheierea din 11.o3.2o13 a acestei instanțe.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2o13.
Președinte, Grefier,
Judecător C. N. C. P. D. C.
Red. CNC./ Thred. PDC
ex.7 / o8.o4.2o13
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 425/2013.... → |
---|