Plângere contravenţională. Sentința nr. 1398/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 1398/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 2654/222/2013

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

Sentința civilă nr. 1398

Ședința publică din 19 septembrie 2013

Președinte – N. M. I.

Grefier – C. A.

La ordine soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul B. D. I. (fost D.) cu domiciliul în D., .. 4, ., jud. B., CNP_, în contradictoriu cu intimata I. Județean de Jandarmi B. cu sediul în B., ., nr. 110, jud. B., având ca obiect „plângere contravențională”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.

Proceura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată: obiectul „plângere contravențională”, dosarul se află la primul termen de judecată după care se arată că, în temeiul art 43 Cod procedură civilă, s-a procedat la verificarea existenței vreunui caz de incompatibilitate întocmindu-se în acest sens referatul corespunzător.

Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale și, în baza cu art. 94 alin. 1 pct. 1 lit) a Cod procedură civilă raportat la art. 32 OG 2/2001, constată că este deplin competentă pentru soluționarea prezentei cauze.

Instanța, în baza art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă și având în vedere împrejurările cauzei, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună de zile.

Instanța, în temeiul art. 247 alin. 2, pune în discuția părților excepția tardivității invocată de intimata I. Județean de Jandarmi B..

Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, se socotește lămurită asupra procesului și declară închisă faza cercetării judecătorești.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise, conform art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele :

Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță cu nr._ din 10.07.2013, petentul B. D. I. (fost D.) cu domiciliul în D., ., ., CNP_ a chemat în judecată pe intimata I. Județean de Jandarmi B. cu sediul în B., ., nr. 110, jud. B. solicitând instanței anularea procesului verbal . nr._ din data de 25.09.2011 întocmit de către agentul constatator A. R. din cadrul I.J.J. B..

În motivarea acțiunii se arată de către petent că a fost sancționat cu suma de 300 lei amendă reținându-se în sarcina lui că a proferat cuvinte și expresii jignitoare însă a luat la cunoștiință de existența procesului verbal la data de 12.06.2013.

Petentul a invocat excepția prescipției executării sancțiunii amenzii contravenționale și anularea procesului verbal de constatare a contravenției întrucât între data aplicării sancțiunii contravenționale și data la care a luat la cunoștiință de procesul verbal a trecut peste 30 zile.

În dovedirea acțiunii, petentul a depus la dosarul cauzei, în xerocopie, procesul verbal . nr._ din data de 25.09.2011 (f. 4).

Prin întâmpinarea depusă în cadrul procedurii reglementate de art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 205 Cod procedură civilă, intimata I. Județean de Jandarmi B. a solicitat respingerea plângerii invocând în acest sens excepția tardivității plângerii iar pe fondul cauzei faptul că aceasta este nefondată.

În probațiune, intimata a depus: raportul agentului constatator din data de 26.07.2013 (f. 14), procesul verbal . nr._ din data de 25.09.2011 (f. 15), procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare (f. 16).

Verificând procesul-verbal . nr._ din data de 25.09.2011 în baza întregului material probator administrat în cauză, prin prisma excepțiilor invocate instanța reține următoarele:

Conform art. 248 alin. 1 cod procedura civila, instanța se va pronunța mai întâi asupra exceptiilor de procedura precum si asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Cum în raport de fondul cauzei excepția de tardivității plângerii contravenționale primează față de celelalte excepții și aspecte ale cauzei, urmează ca instanța sa o analizeze cu prioritate.

La data de 25 septembrie 2011 petentul a fost sancționat contravențional pentru încălcarea dispozițiilor art. 4 din Legea 61/1991.

La data de 10 iulie 2013, petentul B. D. I. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal invocând prescripția sancțiunii precum și faptul că a luat la cunoștiință de existența procesului verbal la data de 12 iunie 2013.

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției si de aplicare a sancțiunii se poate face plângere in termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”

În lumina faptului că procesul verbal . nr._ din data de 25.09.2011 a fost comunicat la data de 26 septembrie 2011 respectiv la data la care s-a procedat la afișarea procesului verbal (f. 16), termenul în care contravenientul putea formula plângere s-a împlinit la data de 12 octombrie 2013.

Mai mult, și în ipoteza în care petentul a luat la cunoștiință de existența procesului verbal abia la data de 12 iunie 2013, contravenientul B. Draoș I. a formulat plângerea contravențională tardiv întrucât termenul în care acesta putea formula plângerea s-a împlinit la data de 27 iunie 2013.

Având în vedere faptul că petentul a introdus prezenta acțiune la data de 08 iulie 2013, instanța va constata că cererea având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din data de 25.09.2011 a fost introdusă pe rolul acesteia instanțe tardiv, nefiind respectat termenul stabilit de dispozițiile legale mai sus enunțate, de 15 zile de la data la care a luat cunoștință de procesul verbal menționat.

Pentru toate aceste considerente, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. 2/2001, va respinge plângerea formulată de petent.

În privința cheltuielilor judiciare, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 2 OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „în cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat”.

Față de respingerea constatării nulității procesului verbal, instanța reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile obligării petentului la plata cheltuielilor judiciare.

Prin urmare, instanța va obliga petentul B. D. I. la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cuantumul cheltuielilor judiciare este stabilit de instanță în lumina cheltuielilor impuse de derularea procedurii prevăzute de art. 201 Cod procedură civilă precum și ședințele de judecată ținute în cauză.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității invocată de către intimata I. Județean de Jandarmi B..

Respinge plângerea formulată de petentul B. D. I. (fost D.) cu domiciliul în D., .. 4, ., jud. B., CNP_ în contradictoriu cu intimata I. Județean de Jandarmi B. cu sediul în B., ., nr. 110, jud. B., ca fiind tardiv introdusă.

În temeiul art. 36 alin. 2 OG 2/2001, obligă petentul B. D. I. la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Numai cu apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Serviciul Registratură al Judecătoriei D..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. M. I. C. A.

Red. N.M.I.

Thred. Ch.A.

Ex. 4 / 01.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1398/2013. Judecătoria DOROHOI