Contestaţie la executare. Sentința nr. 1418/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 1418/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 2335/222/2013

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMANIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1418

Ședința publică din 27 februarie 2012

Președinte - A. E. C.

Grefier - B. F.

La ordine, judecarea contestației la executare, formulată de către contestatorul Șmocot G., domiciliat în Municipiul D., .. 36, jud. B., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a municipiului D., cu sediul în Municipiul D., .. 28, jud. B., prin reprezentanții săi legali.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă contestatorul și reprezentantul legal al intimatei.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând că nu se formulează excepții și cereri noi, instanța constată pricina în stare de judecată și o reține pentru soluționare.

J U D E C A T A

Asupra prezentei contestații:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ din 07.06.2013, contestatorul Șmocot G., în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a municipiului D., prin reprezentanții săi legali, a solicitat anularea parțială a tuturor formelor de executare întocmite și comunicate de intimată, respectiv Titlul executoriu nr._ și Somația nr. 7/_ /_ din 16.05.2013, ca fiind prescrise.

În motivare, a arătat contestatorul că două dintre titlurile executorii, respectiv Doc. Nr._ cu termen de plată la data de 29.02.2008 și Doc. Nr._ cu termen de plată la data de 17.03.2008 sunt prescrise.

În dovedire, a depus la dosar înscrisuri.

Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea contestației formulată împotriva actelor de executare.

În susținerea întâmpinării, intimata arată că, urmarea modificărilor și completărilor prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin Legea 125/2011 au fost predate spre urmărire și încasare obligațiile către bugetul de stat, cu care contribuabilii figurau în evidența Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, printre care se numără și contestatorul Șmocot G.. Mai arată intimata că are doar calitatea de organ de executare în ce privește debitele transmise de către CAS B., neavând posibilitatea de a anula sau modifica obligațiile stabilite în sarcina contribuabilului de către această instituție .

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține că, Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține că, urmare a modificărilor și completărilor prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin Legea 125/2011, au fost predate spre urmărire și încasare obligațiile către bugetul de stat, cu care contribuabilii figurau în evidența Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, printre care se număra și contestatorul Șmocot G..

Sumele cu care debitorul figurează în evidențele fiscale au fost stabilite urmare Raportului de inspecție fiscală nr. 5676/29.02.2008, comunicat prin poștă cu confirmare de primire în data de 21.03.2008, precum și prin Decizia de impunere nr._/29.03.2008, comunicată prin poștă cu confirmare de primire în data de 12.04._.

Ambele titluri de creanță nu au fost contestate, modificate, anulate ori suspendată plata lor.

Intimata a avut în speță doar calitatea de organ de executare în ce privește debitele transmise de către CAS B., neavând posibilitatea de a anula sau modifica obligațiile stabilite în sarcina contribuabilului de către această instituție.

Contestatorul a invocat prescripția titlurilor executorii. Potrivit Codului de procedură fiscală, cap. VII denumit „Prescripția dreptului de a cere executarea silită a dreptului de a cere compensarea sau restituirea”: (1)„Dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.”

În speță, pentru obligațiile aferente anului 2008, termenul de prescripție începe de la data de 01.01.2009, iar împlinirea acestuia are loc la data de 31.12.2013, așa încât, nu sunt îndeplinite condițiile prescripției executării.

Cum motivele invocate de contestator nu au fost dovedite în instanță și nu sunt întemeiate, formele de executare fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, instanța va respinge, ca neîntemeiată, această contestație.

Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Contestația a fost legal timbrată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescripției, invocată de contestator.

Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de către contestatorul ȘMOCOT G., domiciliat în Municipiul D., .. 36, jud. B., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI D. cu sediul în mun. D., .. 28, Jud. B. .

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2013 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător A. E. - C. B. F.

Red./Thred. AEC

4 ex. /18.10.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1418/2013. Judecătoria DOROHOI