Plângere contravenţională. Sentința nr. 1722/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1722/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 2590/222/2013
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMANIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1722
Ședința publică din 21 octombrie 2013
Președinte - A. E. C.
Grefier - N. M.
La ordine, judecarea plângerii formulată de petentul S. M., cu domiciliul în mun. D., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean- B., prin reprezentanții săi legali.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, în temeiul art. 42 Cod procedură civilă, arată că s-a verificat existența cazurilor de incompatibilitate și în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale constatând că este deplin competentă pentru soluționarea prezentei cauze.
Văzând că nu mai sunt alte probe concludente de administrat și nu se formulează excepții, instanța constată pricina în stare de judecată și o reține pentru soluționare.
J U D E C A T A
Asupra prezentei plângeri civile:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria D., jud. B., sub nr._ din 04.07.2013, petentul S. M., în contradictoriu cu intimata, Inspectoratul de Poliție Județean B., prin reprezentanții săi legali, a solicitat înlocuirea sancțiunii pecuniare, în sumă de 300 lei, aplicată petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 23.06.2013, cu sancțiunea avertisment.
În motivare, a arătat petentul că recunoaște săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționat, dar este la prima abatere de acest fel și se angajează ca pe viitor să respecte regulile de circulație în vigoare.
În dovedire, petentul a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea plângerii, menținerea procesului verbal și a măsurilor dispuse prin acesta.
Examinând actele și lucrările de la dosarul cauzei instanța reține că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ încheiat la data de 23.06.2013, petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 300 lei și patru puncte penalizare pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 108 alin. 1, lit.b, pct.2 și art. 108 alin.1 lit.a, pct.3 și sancționat de art. 100 alin.2 și 99 alin.2 din OUG 195/2002 republicat. S-a reținut în sarcina sa că, în ziua de 23.06.2013, petentul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ care circula cu viteza de 73 km/h în localitate și de asemenea conducătorul auto nu purta centura de siguranță omologată.
Potrivit disp. art. 21, alin. 3 din OUG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ sancționator și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Petentul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că este la prima abatere de acest gen însă în acel moment a fost nevoit să se grăbească deoarece trebuia să ajungă urgent acasă întrucât a fost sunat de către mama sa, care are probleme cardiace, și trebuia să-i ducă un tratament de care avea nevoie.
Constatând că sancțiunea aplicată este prea mare în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite iar rolul coercitiv al sancțiunii poate fi asigurat pentru început și prin aplicarea doar a unei sancțiuni cu avertisment, instanța va admite în parte, plângerea petentului și va dispune înlocuirea sancțiunii pecuniare, cu avertisment.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite, în parte, plângerea formulată de petentul S. M., cu domiciliul în mun. D., ., jud. B., în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean- B., prin reprezentanții săi legali.
Înlocuiește sancțiunea pecuniară în sumă de 300 lei, aplicată petentului prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, încheiat la data de 23.06.2013, cu „avertisment”.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce va fi depus la Judecătoria D..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător A. E. C. N. M.
Red.A.E.C.
Th.red. NM
Ex.5/14.11.2013.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1723/2013.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1720/2013. Judecătoria DOROHOI → |
---|