Pretenţii. Sentința nr. 1194/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 1194/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 26-08-2013 în dosarul nr. 2429/222/2013

Dosar nr._ Pretenții bănești

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1194

Ședința publică din 26 august 2013

Președinte - A. E. C.

Grefier - N. M.

La ordine, judecarea acțiunii civile formulată de S. de Urgență „Mavromati” B., prin reprezentant legal: manager, ec. G. D., cu sediul în mun. B., ., în contradictoriu cu pârâtul M. C., cu domiciliul în ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâtul, lipsă reprezentantul legal al reclamantei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând că nu mai sunt alte probe concludente de administrat și nu se formulează excepții, instanța constată pricina în stare de judecată și dă cuvântul în fond.

Pârâtul M. C. solicită respingerea acțiunii, deoarece el s-a împăcat cu părțile vătămate și acestea trebuiau să fie obligate la plata cheltuielilor de spitalizare.

J U D E C A T A

Asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 2971/222 din 05.09.2012, S. de Urgență „Mavromati” B., prin reprezentant legal: manager, ec. G. D., în contradictoriu cu pârâtul M. C., cu domiciliul în ., a solicitat instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 1312,09 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală calculată până la achitarea integrală a debitului.

În motivare, a arătat reclamanta că pârâtul nu a plătit contravaloarea serviciilor prestate părților vătămate Barboi G. și S. A. M..

În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Legal citat, pârâtul s-a prezentat în instanță și a arătat că recunoaște debitul, solicitând respingerea acțiunii, deoarece el s-a împăcat cu părțile vătămate, plătindu-le o sumă mare de bani și acestea trebuiau să fie obligate la plata cheltuielilor de spitalizare.

Examinând actele și lucrările de la dosarul cauzei instanța reține că, părțile vătămate Barboi G. și S. A. M. au fost internate în S. de Urgență „Mavromati” B., fiind victimele unui accident rutier de a cărui producere a fost vinovat pârâtul și nu au achitat contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.

Deși i s-a făcut cunoscut pârâtului în mai multe rânduri să achite contravaloarea acestor cheltuieli de spitalizare, acesta nu a răspuns solicitărilor reclamantei.

Potrivit disp. art. 1357, Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, este obligat să-l repare iar, potrivit disp. art. 313(1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanitar: „Persoanele care, prin faptele lor, aduc daune sănătății altor persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată”.

Constatând întemeiată acțiunea formulată de reclamantă, instanța o va admite și, pe cale de consecință, va obliga pârâtul la plata sumei datorate reclamantei.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Potrivit disp. art. 17 din Legea nr. 146/1997, coroborate cu disp. art. 26, alin. 3 din Ordinul nr. 760/C/1999 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, prezenta acțiune este scutită de plata taxei de timbru.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea, formulată de reclamantul S. de Urgență „MavromatiB., prin reprezentant legal: manager, ec. G. D., cu sediul în mun. B., ., în contradictoriu cu pârâtul M. C., cu domiciliul în ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantului 1312,09 lei, pretenții bănești.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 august 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător A. E. C.N. M.

Red/Thred.A.E.C.

Ex.4/17.09.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1194/2013. Judecătoria DOROHOI