Pretenţii. Sentința nr. 2214/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 2214/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 18-12-2013 în dosarul nr. 3447/222/2012

Dosar nr._ pretenții bănești

perimare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

Sentința civilă nr. 2214

Ședința publică din 18 decembrie 2013

Președinte – O. L.

Grefier – O. E.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamantul B. P. cu domiciliul în Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta .. – prin administrator S. R. cu sediul în D., Bld. Victoriei nr. 39, jud. B., având ca obiect pretenții bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă reclamantul și reprezentantul societății pârâte.

Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu societatea pârâtă, citația acesteia fiind restituită cu mențiunea ”destinatar mutat, noul locatar nu permite afișarea”.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța invocă din oficiu excepția perimării acțiunii și rămâne în pronunțare cu privire la excepția invocată.

JUDECATA

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

P. cererea înregistrată la această instanță cu nr._ din 26.10.2012, reclamantul B. P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta .. obligarea acesteia la plata salariului care îi revine pentru perioada 01.08.2011 – 16.03.2012, perioadă în care a lucrat la societatea respectivă.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că ultimul termen de judecată a fost la data de 12 decembrie 2012 când s-a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă datorită faptului că reclamantul nu a înțeles să indice adresa și numele societății de la care solicită suma indicată în acțiune.

Da la data de 12 decembrie 2012 când cauza a fost suspendată, nu s-a formulat cerere de repunere pe rol, prin urmare având în vedere că în cauză s-a împlinit termenul de 1 an prevăzut de art. 248 Cod procedură civilă, instanța urmează ca potrivit art. 252 Cod procedură civilă, să constate, din oficiu, perimată cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată din oficiu, perimată cererea de chemare în judecată promovată de reclamantulButnărașu P. cu domiciliul în Tulcea, ., jud. Tulcea, în contradictoriu cu pârâta .. – prin administrator S. R. cu sediul în D., Bld. Victoriei nr. 39, jud. B..

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 decembrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER,

O. L. O. E.

Red. OL

Thred. O.E.

Ex. 2

09.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2214/2013. Judecătoria DOROHOI