Pretenţii. Sentința nr. 561/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 561/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 230/222/2013
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.
Sentința civilă nr. 561
Ședința publică din 5 aprilie 2013
Președinte – Murarașu I.
Grefier – H. Floreta-O.
Pe rol judecarea cauzei civile, având ca obiect pretenții, privind pe reclamantul D. M. cu domiciliul în municipiul D. .. 7 .. 10, jud. B. în contradictoriu cu pârâta Av. A. A. cu domiciliul în ., jud. B..
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat av Z. C. și av A. W. A. pentru pârâtă, lipsă reclamantul și pârâta.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorii pârâtei solicită ca instanța să se pronunțe cu privire la excepțiile invocate prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul din data 22 februarie 2013.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepțiile invocate de pârâtă prin apărătorii săi
J U D E C A T A ,
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._ din data de 22 ianuarie 2013, reclamantul D. M. în contradictoriu cu pârâta avocat A. A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, instanța să o oblige pe aceasta să-i achite suma de 98.088 lei din care suma de 5.370 lei, reprezentând sume de bani încasate de către aceasta necuvenit, deoarece s-a obligat să efectueze servicii juridice pe care nu le-a mai realizat și suma de 91.718 lei reprezentând daune produse reclamantului ca urmare a inacțiunilor în realizarea documentelor, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că a luat legătura cu pârâta în vederea efectuării, redactării, prezentării la instanță de acte juridice în funcție de materialul didactic pe care trebuia să-l pună la dispoziția acesteia. De la început, reclamantul a dorit să încheie cu aceasta un contract de prestări servicii juridice în vederea stabilirii unor obligații și drepturi comune pentru ambele părți, contract care nu a fost încheiat niciodată. Pârâta ia comunicat reclamantului că este de acord cu încheierea unui contract și au stabilit să achite reclamantul suma de 7000 lei în două tranșe de câte 3.500 lei.
După terminarea celor două procese pârâta ia solicitat reclamantului să-i predea toate procesele pe care le are în curs. În momentul în care i-au fost predare actele, pârâta ia comunicat că nu poate intra în unele procese deoarece sunt complicate. Ulterior a avut pretenții de 1.500 lei /lună, sume pe care le solicita pe data de 15 ale lunii, bani care îi erau înmânați în diferite locații, unde reclamantul se întâlnea cu pârâta.
În dovedire a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta, prin apărătorii săi a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat unele excepții de fond și procedură, respectiv lipsa calității procesuale active a reclamantului având în vedere că parte dintre raporturile juridice care fac obiectul litigiului aveau ca beneficiar . SRL și . nici de cum D. M..
Excepția lipsei calității procesuala pasive a pârâtei, câtă vreme serviciul juridic prestat în baza contractului de asistență juridică a avut titular Cabinet individual de avocatură A. A. și nu persoana fizică.
Excepția lipsei calității de reprezentant, având în vedere că persoana fizică poate fi reprezentată legal sau convențional, dar niciodată de către un consilier juridic.
Excepția competenței teritoriale a Judecătoriei D., pârâta are domiciliul în municipiul B. ., jud. B..
Excepția netimbrării, având în vedere dispozițiile art. 21 al. 1 lit. f din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru potrivit cu care între 50.001 și 250.000 lei taxa este de 2611 lei +2% pentru ce depășește 50.000 lei și excepția litispendenței.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând excepțiile invocate de pârâtă, instanța urmează a reține excepția lipsei de competență teritorială a Judecătoriei D. dat fiind că sediul avocațial al pârâtei se află în municipiul B., jud. B. și astfel devin aplicabile prevederile art. 5 cu raportare la art. 7 cod procedură civilă.
Pe aceste considerente și în baza art. 158 alin. 3 cod procedură civilă se va declina competența Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
DISPUNE:
Admite excepția lipsei competenței teritoriale.
Declină competența în judecarea cauzei formulată de reclamantul D. M. cu domiciliul în municipiul D. .. 7 .. 10, jud. B. în contradictoriu cu pârâta Av. A. A. cu domiciliul în ., jud. B., în favoarea Judecătoriei B., jud. B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 5 aprilie 2013.
PREȘ E D I N T E, GREFIER,
Judecător Murarașu I. H. Floreta-O.
Red. MI
Tehnored. HOF
2 ex
17.04.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 562/2013. Judecătoria DOROHOI | Pretenţii. Sentința nr. 1259/2013. Judecătoria DOROHOI → |
---|