Contestaţie la executare. Sentința nr. 940/2013. Judecătoria DOROHOI
Comentarii |
|
Sentința nr. 940/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 1197/222/2013
Dosar nr._ contestație la executare
ROMANIA
JUDECĂTORIA D. –JUDEȚUL B.
Sentința civilă nr. 940
Ședința publică de la 10 iunie 2013
Completul de judecată constituit din:
Președinte –A. E. - C.
Grefier- B. F.
La ordine soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul M. A. cu domiciliul în satul și ., în contradictoriu cu intimata Administrația finanțelor publice a municipiului D., cu sediul în mun. D., .. 28, Jud. B. .
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată atât lipsa contestatorului cât și a reprezentantului unității intimate .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul judecății, obiectul cauzei, faptul că s-a timbrat legal și s-a depus întâmpinare și răspuns la întâmpinare în cadrul procedurii prealabile .
Instanța verifică competența generală, materială și teritorială și se declară competentă să judece prezenta cauză, după care văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
JUDECATA
Asupra contestației civile de față :
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ , contestatorul M. A. în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice a municipiului D. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea somației și a titlului executoriu emise la data de 22.02.2013, prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 75 lei, reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare contestatorul arată că a lucrat cu fiica sa M. R. în cadrul Asociației Familiale denumită ,,M. R.,,, unitate care a fost suspendată prin Rezoluția nr. 4371 din 03.10. 2011 a Oficiului Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B.. Totodată precizează că sumele indicate în actele de executare au fost calculate cu încălcarea prevederilor legale în materie fiscală, pentru perioada în care activitatea comercială era suspendată.
În dovedire, contestatorul a depus la dosar, în copie, somația nr. 7/_ /_ din 22.02.2013, Titlu executoriu nr._ și Rezoluția nr. 4371 din 03. 10. 2011 emisă de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B. .
Legal citată intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea contestației formulate împotriva actelor de executare și menținerea acestora ca fiind legale și temeinice .
În susținerea întâmpinării, intimata arată că, urmarea modificărilor și completărilor prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin Legea 125/2011 au fost predate spre urmărire și încasare obligațiile către bugetul de stat, cu care contribuabilii figurau în evidența Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, printre care se numără și contestatorul M. A. . Mai arată intimata că are doar calitatea de organ de executare în ce privește debitele transmise de către CAS B., neavând posibilitatea de a anula sau modifica obligațiile stabilite în sarcina contribuabilului de către această instituție .
În dovedire a depus la dosar înscrisuri .
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care invocă excepția de nelegalitate a Deciziei nr._ din 04.04.2012 emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate B., sens în care solicită trimiterea cauzei la Tribunalul B. – Secția de C. Administrativ și Fiscal competentă să judece excepția . Mai arată că la emiterea Deciziei nr._ din 04. 04. 2012 nu au fost respectate prevederile art. 45 pct. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 92 din 24 decembrie 2003.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține că, urmare a modificărilor și completărilor prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin Legea 125/2011, au fost predate spre urmărire și încasare obligațiile către bugetul de stat, cu care contribuabilii figurau în evidența Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, printre care se număra și contestatorul M. A. .
Prin Decizia de impunere nr._/04.04.2012 emisă de către CAS B. și comunicată contestatorului la data de 10.04.2012, i s-a pus în vedere să achite suma de 75 lei, reprezentând contribuție de asigurări sociale de sănătate și 18,42 lei accesorii.
Decizia nu a fost modificată, anulată sau suspendată și nici sumele stabilite prin aceasta nu au fost achitate de debitor.
Intimata a avut în speță doar calitatea de organ de executare în ce privește debitele transmise de către CAS B., neavând posibilitatea de a anula sau modifica obligațiile stabilite în sarcina contribuabilului de către această instituție .
Cum motivele invocate de contestator nu au fost dovedite în instanță și nu sunt întemeiate, formele de executare fiind întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materie, instanța va respinge, ca neîntemeiată, această contestație.
Contestatorul a invocat în răspunsul la întâmpinare excepția de nelegalitate a Deciziei nr._ din 04.04.2012 emisă de Casa Națională de Asigurări de Sănătate B., sens în care a solicitat trimiterea cauzei la Tribunalul B. – Secția de C. Administrativ și Fiscal competentă să judece excepția.
Contestatorul avea posibilitatea de a formula contestație împotriva deciziei de impunere la CAS B., în termenul legal, în conformitate cu prevederile art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, coroborat cu prevederile Legii nr. 544/2004.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Contestația a fost legal timbrată.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de către contestatorul M. A., cu domiciliul în satul și ., în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI D. cu sediul în mun. D., .. 28, Jud. B. .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.06.2013 .
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător A. E. - C. B. F.
Red. AEC
Thred. BF
4 ex. /05.09.2013
← Contestaţie la executare. Hotărâre din 01-04-2013,... | Cereri. Sentința nr. 231/2013. Judecătoria DOROHOI → |
---|