Pretenţii. Sentința nr. 801/2013. Judecătoria DOROHOI

Sentința nr. 801/2013 pronunțată de Judecătoria DOROHOI la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 1705/222/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D. JUDEȚUL B.

Ședința publică din 15 mai 2013

Completul constituit din:

Președinte – N.-E. B.

Grefier – B. O.

Sentința civilă nr. 801

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții bănești formulată de reclamanta . B., societate în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. C. L. - cu sediul în B., .. 3 în contradictoriu cu pârâtul L. I., CNP_,cu ultimul domiciliu în municipiul D., ., județul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că potrivit bazei de date Depabd rezultă că pârâtul este decedat la data de 14 februarie 2010, potrivit actului de deces . nr._ emis de Primăria comunei Corlăteni.

Instanța declară deschisă cercetarea procesului și arată că a fost verificată competența generală, materială și teritorială conform art.131 Cod Procedură Civilă, constatând că este competentă cu soluționarea prezentei cauze, sub toate aspectele, prin prisma dispozițiilor art. 94 alin.1 lit.j Cod Procedură Civilă. Instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, ca fiind data prezentei ședințe de judecată, 22 mai 2013.

Constatând că proba cu înscrisuri depuse la dosar, este pertinentă și concludentă, putând duce la dezlegarea pricinii, în temeiul dispozițiilor art.237 alin.2 pct.7 Cod Procedură Civilă raportat la art.255 Cod Procedură Civilă, instanța o încuviințează.

Instanța, din oficiu, invocă excepția capacității procesuale de folosință a pârâtului

Instanța se socotește lămurită, rămânând în pronunțare pe această excepție, în baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei D., la data de 07.05.2013, sub nr._ /2012, reclamanta S.C. A. G. S.A. B., reprezentată prin lichidator judiciar C.II. D. C. L., a solicitat obligarea pârâtului L. I. la plata sumei totale de 14,76 lei compusă din suma de 14,76 lei reprezentând penalități de întârziere calculată pentru neachitarea/achitarea cu întârziere a facturilor și suma de 35 lei contravaloare notificare. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a livrat pârâtului apă potabilă, în conformitate cu prevederile Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51 /2006, cu modificările ulterioare și Legii serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241 /2006, cu modificările ulterioare.

Pentru contravaloarea serviciilor prestate au fost emise facturile anexate cererii.

În cea ce privește penalitățile de întârziere solicitate, reclamanta a precizat că acestea au fost calculate pentru facturile neachitate în baza prevederilor art.42 alin.10 din Legea nr. 51/2006-Legea serviciilor comunitare și utilități publice, precum și ale art.30 alin. 4 din Legea 241/2006-Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor bugetrare.

Aceasta a precizat că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, declanșând procedura concilierii directe, conform dispozițiilor art. 7201 Cod procedură civilă. În drept, reclamanta a invocat prevederile art.1177, 1178, 1270,1272, 1522, 1526, 1531, 1535 din Codul civil și art. 43 din Codul comercial român, cele ale, Legii nr. 51/2006, Legii nr. 241/2006,O.U.G. nr.39/2010 și art.77din Legea 85/2006.

În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Cererea este scutită de plata taxelor de timbru in conformitate cu prevederilor art.77 din Legea 85/2006.

La acest termen de judecată, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului.

Asupra excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului instanța reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art.248 Cod procedură civilă, instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului este o excepție de fond întrucât se referă la condițiile de exercitare a dreptului la acțiune, peremptorie deoarece admiterea excepției are drept rezultat respingerea acțiunii formulate împotriva debitorului și absolută pentru că poate fi invocată de către instanță din oficiu, de oricare dintre părți sau de procuror, în orice stare a procesului, conform art.56 alin.3 Cod Procedura Civilă.

Capacitatea procesuală de folosință reprezintă, prin raportare la art.56 alin.1 Cod Procedura Civila, aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații în plan procesual. Această aptitudine se dobândește în conformitate cu 35 cod civil de la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia.

În prezenta cauză, instanța reține că astfel cum rezultă din mențiunile cuprinse în Fișa de evidență a pârâtului, emisă de către Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din data de 15.05.2013, pârâtul cu ultimul domiciliu în municipiul D., ., județul B., a decedat la data de 14.02.2010, respectiv înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, având în vedere că una dintre condițiile necesare pentru exercitarea acțiunii civile este capacitatea procesuală atât a reclamantului cât și a pârâtului și că pârâta a pierdut capacitatea procesuală de folosință prin deces, anterior formulării cererii, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va respinge acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.

Conform art.453 alin. 1 Cod Procedura Civilă, instanța constată că reclamanta a pierdut procesul, fapt pentru care va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, invocată din oficiu de către instanță. Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. A. G. S.A. B., societate în faliment, cu sediul social în municipiul B., ..3, județul B., înregistrată la O.N.R.C. B. sub nr. JO_, C.U.I._, reprezentată prin lichidator judiciar C.II. D. C. L., în contradictoriu cu pârâtul L. I., CNP_, cu ultimul domiciliul în municipiul D., ., județul B., ca fiind introdusă impotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria D.. Pronunțată în sedință publică, azi 22.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător N.-E. B. O. B.

Redactat. BNE/Tehnoredactat BNE

Ex. 4 - 28.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 801/2013. Judecătoria DOROHOI