Acţiune în constatare. Sentința nr. 3688/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3688/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 5415/225/2013
Dosar nr._ acțiune în constatare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA-T. S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3688
Ședința publică de la 8.10.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. T.
Grefier ședință P. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții G. I. ,G. M. F. și pe pârâtele ., .- SUCURSALA DR TR S. ,având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării pentru astazi, 08.10.2013, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 15.04.2013, reclamanții G. I. și G. M. F., au chemat în judecată pe pârâtele S.C. V. România S.A. și S.C. V. România S.A.- Sucursala Drobeta Turnu Severin, solicitând instanței ca prin hotărâre judecătorească să se constate ca abuzivă clauza privind comisionul de risc și de administrare, prevăzute la pct. 5 lit. a din „Condiții speciale”,respectiv art.5 lit.b din acul adițional nr.1, coroborat cu art. 3.5 din Condiții generale ale convenției de credit nr._/11.06.2008, solicitând înlăturarea acestor clauze și obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 5383,25 franci elvețieni, din care 4007,29 CHF reprezintă, contravaloarea comisionului de risc, iar 1375,96 CHF c/v comision de administrare, încasat de pârâte în perioada 11.06._13, precum și obligarea pârâtelor la plata dobânzii aferente acestei sume, calculate de la data achitării fiecărei rate și până la data plății efective .
În fapt, au arătat că la data de 11.06.2008 au încheiat cu . prin Sucursala Dr. Tr. S. convenția de credit nr._/11.06.2008 pentru suma de 74.900 CHF, reclamanții având calitatea de consumatori, in sensul prevăzut de legislația pentru protecția consumatorilor, iar banca parata având calitatea de comerciant, in sensul aceleiași legislații.
Contractul de credit încheiat cu paratele este un contract standard, preformulat, clauzele acestuia nefiind negociate direct cu consumatorul. Este evident ca absolut toate convențiile de credit perfectate de către parate au exact același conținut, fiind simple contracte de adeziune.
Aceasta Convenție de credit, ce prezintă practic toate caracteristicile unui contract de adeziune, cu clauze preformulate de către instituția bancara, conține clauze abuzive, asa cum sunt acestea reglementate de Legea nr.193/2000. Mai mult decât atat, parata a abuzat pe parcursul derulării contractului de astfel de clauze, reținând din contul reclamanților mai multe sume de bani cu titlul de comisioane, pe care nu le daorează.
Desi toate riscurile de neplata a creditului au fost acoperite prin constituirea de garanții in favoarea băncii, conform clauzelor contractuale, reclamanții au fost obligați sa plătească băncii un „comision de risc" de 0,22%, aplicat la soldul creditului, plațibiI lunar pe toata perioada de creditare, conform clauzelor prevăzute la pct.5 lit.A din Condiții speciale, coroborat cu art.3.5 din Condiții generale, comision pe care noi l-au achitat la zi, asa cum rezulta din extrasul de cont emis de banca la data de 18.10.2012.
Acest comision de risc a fost impus de către banca, desi au garantat creditul cu un drept de ipoteca in patrimoniul băncii (ipoteca de rangll asupra imobilului situat in Orșova, ., .) iar bunul in sine este asigurat, eventualele despăgubiri fiind cesionate in favoarea băncii.
Nu se explica nicăieri in contract care este riscul acoperit de acest comision. Motivul pentru care banca parata a perceput acest comision declarat in contract, este acela al acordării creditului, ori un astfel de motiv nu are nicio legătura cu un eventual risc pe care aceasta ar dori sa il asigure prin încasarea comisionuliui respectiv, in acest context clauza având un caracter evaziv si echivoc.
Potrivit pct.5 lit A din Condiții speciale, se definește un comision de risc care este un procent aplicat la soldul creditului, platibil lunar, in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a convenției, iar art.3.5 din Condiții generale menționează ca pentru punerea la dispoziție a creditului „imprumutatul datorează băncii un comision de risc aplicabil la soldul creditului care se plătește lunar pe toata perioada creditului".
Arată că, motivația perceperii acestui comision nu este detaliata nici in cuprinsul Condițiilor generale, nici in cel al Condițiilor speciale, din clauzele stipulate rezultând ca acesta se percepe indiferent daca clientul este bun sau rau-platnic si nu se prevede daca la incetarea convenției, acesta se va restitui.
Mai mult, nici in condițiile generale si nici in condițiile speciale nu este prevăzut daca acest comision este de 0,22% pe an sau de 0,22% pe luna, din modul de redactare al convenției deducandu-se ca acesta este un procent anual.
In realitate insa, acest comision a fost perceput ca un comision lunar, ceea ce insemna un procent anual al comisionului de risc de 0,22%xl2 luni = 2,64% pe an.
De asemenea, asa cum rezulta din convenția de credit, comisionul de risc este incasat de banca pentru același motiv pentru care banca percepe dobânda, respectiv pentru acordarea creditului.
Prin urmare, modul echivoc in care a fost definit comisionul de risc si modul de calcul al acestuia, a condus la majorarea costurilor percepute de banca, comisionul de risc fiind, in realitate o dobânda mascata.
Învederează faptul ca la momentul incheierii convenției de credit, reclamanții în calitatea lor de consumatori au acționat de pe o poziție inegala, neavand posibilitatea sa negociem niciuna din clauzele impuse de banca.
Cu ocazia incheierii convenției de credit nu li s-a adus la cunostiinta, sub nicio forma, motivul pentru care a fost inclus acest comision de risc in cazul nostru, scopul lui, riscul pe care banca a vrut sa il acopere, sau orice alt element de fapt determinant in stabilirea cuantumului acestui comision.
Comisionul de risc nu reprezintă c/val unui serviciu bancar oferit de banca odată cu imprumutul acordat, ori un cost aferent contractului pentru acordarea unor servicii suplimentare ci, in realitate reprezintă un plus de dobânda contractuala ascunsa sub forma comisionului de risc, acesta fiind practic o dobânda mascata.
Dealtfel, prin OUG nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori banca nu mai are dreptul de a incasa un astfel de comision, ceea ce a si determinat banca sa incerce sa schimbe denumirea acestui comision păstrând insa valoarea, aceeași natura si substanța cu cea a comisionului derisc.
Referitor la politica băncii de a schimba denumirea comisionului de risc in comision de administrare credit menționează următoarele:
Dupa apariția OUG nr.50/2010 au fost notificați de banca in vederea semnării unui act adițional prin care in esența se schimba denumirea comisionului de risc in comision de administrare credit.
Astfel, in vederea implementării OUG nr.50/2010 banca a înțeles sa redenumeasca acest comision în „comision de administrare credit", sens in care le-a inaintat actul adițional nr.1/20.09.2010, act pe care am refuzat sa il semneze considerând ca este in contradicție cu prevederile OUG nr.50/2010.
Cu toate ca au refuzat sa semneze actul adițional, banca a considerat refuzul lor ca si acceptare tacita, astfel ca a continuat sa incaseze comisionul de risc asa cum rezulta din extrasul de cont comunicat de banca.
Dealtfel asa cum rezulta din prevedilor art.7 pct.11.3 din actul adițional pe care au refuzat sa il semneze, indiferent de opțiunea lor, banca urma sa considere actul adițional ca acceptat tacit, ceea ce subliniază o data in plus, comportamentul abuziv al băncii in relația cu consumatorii.
Cu toate ca au refuzat sa semneze actul adițional, banca a considerat refuzul lor ca si acceptare tacita si a continuat sa incaseze comisionul de risc sub denumirea de comision de administrare credit,de la 30.08.2010, pana in prezent, in cuantum de 1.375,96 CHF, asa cum rezulta din extrasul de cont comunicat de banca.
In aceste condiții, banca nu a avut la baza niciun temei legal sau convențional pentru incasarea in continuare a comisionului de risc, astfel ca se impune ca aceste sume sa li se restituie, constituind o plata nedatorata.
In acest sens art.1092 alin.l teza alia din Codul Civil prevede ca „ceea ce s-a plătit fara a fi debit este supus repetitiunii", iar conform art.992 din Codul Civil "cel ce din eroare sau cu știința a primit ceea ce nu ii este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit".
Prin incasarea comisionului de risc de către banca in condițiile mai sus arătate, s-a creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, contrar cerințelor bunei credințe.
Din aceste motive, precum si pentru argumentele ce vor fi dezvoltate in cele ce urmează, clauza privind comisionul de risc este nula absolut, urmând a fi anulata si eliminata din contract.
Dezechilibrul contrcactual indus de aceasta clauza si lipsa bunei credințe urmează a fi analizata in funcție de justețea acestui comision fata de costurile suportate de banca in legătura cu activitatea de acordare a creditului.
Analizând convenția de credit încheiata cu banca, se constată ca o astfel de justificare nu exista, respectivul comision nefiînd altceva decât o dobânda mascata care lezează atat interesele economice ale clienților cat si mediul bancar concurential.
De fapt aceasta a fost politica băncii, care prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse dar care de fapt disimulează un spor de dobânda sub forma de comision de risc au atras potentialii clienți ai băncilor concurente.
Astfel, se observă, ca in convenția inițiala, comisionul de risc este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, de unde rezulta ca obligația noastră de a achita comisionul are ca si obligație corelativa băncii punerea la dispoziție a creditului.
In varianta clauzei cuprinse in actul adițional la contractul inițial (act in care se prevede perceperea de către banca a comisionului de administrare credit - art.5.1 lit.b) acest comision este definit ca procent aplicat la soldul creditului datorat si platibil de către imprumutat băncii, lunar, pe toata durata creditului, la data scadenta stabilita la pct.6, pentru administrarea de către banca a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta, prin punerea sumei principale la dispoziția imprumutatului in termenii si in condițiile prevăzute in convenție.
Se mai prevede ca acest comision vizează administrarea riscului de credit implicat de situații precum comportamentul contractual al imprumutatului/ codebitorilor/ garantilor, pe toata perioada convenției, a tuturor obligațiilor asumate pe baza acesteia; riscul de urmărire si de degradare/uzura a bunurilor aduse in garanție in orice moment, pe toata durata derulării convenției; riscul neincasarii valorii asigurate stabilite prin polița de asigurare in caz de producere a unui eveniment asigurat si a riscului de piața (implicat de situații precum variația condițiilor de piața privitoare la valoarea bunurilor aduse in garanție si la valorificarea acestora in orice moment pe toata durata convenției daca va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) si este calculat lunar, luând in calcul un nr. de 30 de zile raportat la 1 an de 360 de zile utilizând următoarea formula: Soldul creditului x Comision de administrare credit x 12 x 30/360.
Analizând ansamblul drepturilor si obligațiilor pârtilor ce isi au izvorul in contractul incheiat cu banca, se observă ca reclamanților le revine in schimbul obligației băncii de punere la dispoziție a creditului, respectiv in schimbul contraprestatiei băncii, constând in „administrarea riscurilor creditului"(in varianta din actul adițional) o . de alte obligații si de contraprestatii, in special ceea de a achita dobânda la suma de bani imprumutata si aceea de a garanta cu ipoteca restituirea creditului, acestei din urma obligații fiindu-i asociata si obligația de a incheia un contract de asigurare, cu o societate agreata de banca, cu privire la imobilul obiect al garanției reale imobiliare.
Din ansamblul prevederilor contractuale se deduce cu ușurința ca ponderea obligațiilor mele este mult mai mare fata de pinderea care o au obligațiile corelative ale băncii, banca nesuportand practic niciun risc, toate riscurile fiind puse in sarcina noastră.
Prin incasarea acestui comision de risc s-a produs un avantaj nejustificat băncii, banca incasand sub umbrela acestui comision, sume considerabile, la sfârșitul perioadei de creditare acestea ajungând la suma de 28.415,57 CHF ceea ce însemna aproape 20% din valoarea creditului.
Banca nu a explicat in mod concret ce reprezintă comisionul de risc, o cheltuiala sau un venit al băncii, din felul cum este acesta definit rezultând ca acesta reprezintă o asigurare pe care si-o ia banca impotriva intrării consumatorului in incapacitate de plata fiind așadar un cost eventual si nu unul cert.
Cu toata aceasta incertitudine banca il incaseaza lunar, pe toata perioada creditului si nu il returneaza consumatorului bun-platnic dupa 1 sau mai mulți ani de derulare a contractului fara incidente de plata. Conform prevederilor contractuale, acest comision revine automat băncii, fara nicio obligație din partea acesteia.
In situația in care reclamanții își indeplinesc intocmai obligațiile de plata, in favoarea băncii va opera o imbogatire fara just temei, in defavoarea lor, care, cu toate își vor fi indeplinit obligațiile contractuale, vor fi plătit lunar un comision de risc, fara ca riscul sa se fi materializat.
Asa cum s-a arătat mai sus, riscul creditului reclamanților, a fost acoperit prin constituirea de garanții reale si prin incheierea polițelor de asigurare.
Mai mult, dreptul băncii de a-si recupera creanța in caz de neplata, nu se limitează la urmărirea garanțiilor, ci se intinde asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare, iar deprecierea garanției afectează exclusiv patrimoniul nostru si nu pe cel al băncii.
De asemenea, bunurile ipotecate sunt asigurate pe toata perioada de creditare, iar riscul băncii de a nu-si incasa despăgubirea de la asigurător este, practic, inexistent.
Toate aceste garanții demonstrează ca prevederile ce reglementează comisionul de risc, indiferent de denumirea lui, sunt de fapt clauze abuzive, lovite de nulitate absoluta.
Comisionul de risc este perceput de banca pentru a-si acoperi propiul risc si nu riscul creditului nostru.
Prin transferul tuturor riscurilor in sarcina consumatorului se creaza un dezechilibru contractual evident, banca realizând câștiguri imense, pentru neperformanta băncii suferind clienții bun-platnici si nu banca.
Banca percepe c/val unui prejudiciu suferit de aceasta ca urmare a neexecutarii contractului, fara a avea certitudinea ca acest prejudiciu se va produce si fara a restitui suma încasata in situația in care au executat intocmai contractul, ceea ce înseamnă ca se impune, in sarcina reclamanților, concomitent cu plata fiecărei rate contractuale, si obligația reparării unui prejudiciu care nu este nici actual si nici cert, angajandu-se astfel la imbogatirea fara just temei a băncii, in detrimentul reclamanților.
Potrivit art.l din Legea nr.193/2000, „orice contract incheiat intre comercianți si consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru intelegerea cărora nu sunt necesare cunostiinte de specialitate".
Potrivit lit.g din Anexa legii mai sus amintite, este considerata abuziva clauza care „da dreptul exclusiv comerciantului sa interpreteze clauzele contractuale"
De asemenea, conform art.4 alin.l din Legea nr.193/2000 „o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea sau impreuna cu alte prevederi din contract creează in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei..."
In speța, contractul incheiat cu banca a fost preformulat, de adeziune, fiind prestabilit, neavand, asa cum au arătat, posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele contractelor, toate clauzele fiindu-le impuse.
Potrivit art.54 din Constituția României, „orice drept trebuie exercitat numai in scopul sau in limitele sale normale. Cand cineva uzează de dreptul sau in mod anormal si deturnează dreptul de le menirea sa normala, el comite un abuz de drept, fiind obligat sa repare prejudiciul cauzat."
Este drept ca reclamanții au semnat convenția, iar aceasta devine legea pârtilor, insa potrivit art.969 C.civ, „doar convențiile ce respecta normele legale au forța obligatorie pentru părțile contractante", ceea ce nu este cazul si pentru clauzele abuzive inserate de banca la pct.5 lit.a din Condițiile speciale ale convenției de credit.
Dealtfel, paratele au fost sancționate in repetate rânduri de către instanțele de judecata care au constatat, in mod irevocabil caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de risc/de administrare credit.
F. de cele mai sus arătate, consideră reclamanții, ca in convenția de credit incheiata cu paratele, clauza privind comisionul de risc este clauza abuziva, motiv pentru care se impune ca aceasta sa fie anulata si eliminata din convenție.
Odată cu constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc/administrare credit, sumele plătite in temeiul acestei clauze raman fara suport contractual deoarece clauzele abuzive nu produc niciun efect asupra consumatorului, (potrivit art.6 din Legea nr.193/2000).
Având in vedere ca existenta clauzelor abuzive are ca efect nulitatea absoluta a acestora, se considera ca aceste clauze nu au existat inca de la incheierea contractului, cu efectul repunerii pârtilor in situația anterioara inserării clauzelor abuzive, respectiv restituirea sumelor plătite in temeiul clauzelor afectate de nulitate.
Nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil care consta in desfintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozițiilor legale.
Nulitatea se indreapta impotriva celor efecte care contravin dispozițiilor legale incalcate, lasand neatinse efectele care nu contrazic legea.
Plățile efectuate in baza actului lovit de nulitate se restituie, deoarece nulitatea operează retroactiv, de la data Încheierii actului.
Dreptul la acțiunea in restituirea sumelor plătite in temeiul unui act lovit de nulitate intervine si in temeiul unuia din principiile efectelor nulității actului juridic civil, principiul „retitutio in integrum", potrivit căruia „...tot ceea ce s-a executat in baza unui act lovit de nulitate trebuie restituit astfel incat părțile raportului juridic sa ajungă in situația in care acel act nu s-ar fi incheiat. Ori, repunerea pârtilor in situația anterioara presupune restituirea sumelor de bani reținute de parate cu titlul de comision de risc, indiferent de denumirea sub care au fost incasate aceste sume.
Având in vedere ca, desi au plătit sumele de bani, acestea nu au fost scăzute din totalul creditului, ei achitând dobânda băncii pentru aceste sume, consideră ca, pentru o reparare integrala, se impune ca banca sa fie, la rândul ei, obligata sa le plătească dobânda pentru sumele incasate abuziv, dobânda ce urmează a fi calculata de la data plații fiecărei rate si pana la data plații efective a sumei totale de 1908,64 CHF reprezentând comision de risc si comision de administrare credit, incasate in mod abuziv.
In ceea ce privește cuantumul sumei solicitate, acesta l-am determinat prin adunarea sumelor inscrise cu titlul de comision de risc pe extrasul de cont pus la dispoziție de către banca, acestea fiind evidențiate in planul de rambursare credit pe care il anexam prezentei.
Deoarece diferendul dintre parti nu s-a putut soluționa pe cale amiabila, banca susținând ca toate clauzele contractuale sunt legale, reclamanții au promovat prezenta cerere de chemare in judecata.
In drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.193/2000, art.948, art.966, art.968 C.civ, art.1092 C.civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar, în fotocopie următoarele înscrisuri: procesul verbal nr.7/8.04.2013, Convenția de credit nr._/11.06.2008, Actul adițional nr.1/20.09.2010,actul adițional nr.3 din 23.11.2011, planul de rambursare credit, extrasele de cont, tabelul centralizator, notificarea din 20.09.2010.
La data de 04.06.2013, pârâta ..A. BUCUREȘTI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și a invocat excepția lipsei capacității procesuale a . – Sucursala Dr.Tr.S., excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contractul de credit și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate .
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale a . – Sucursala Dr.Tr.S., arată că, pentru ca persoana chemată în judecată în calitate de pârâtă să poată sta în judecată, aceasta trebuie să aibă capacitate procesuală, atât capacitate procesuală de folosință cât și capacitate procesuală de exercițiu.
În cazul unei persoane juridice, pentru ca aceasta să aibă atât aptitudinea de a avea drepturi și obligații în plan procesual cât și aptitudinea de a-și valorifica singură drepturile procedurale și de a-și îndeplini singură obligațiile procedurale, este necesar să aibă înainte de toate personalitate juridică.
În cazul de față, persoana pe care reclamanta a înțeles să o cheme în judecată, respectiv . – Sucursala Dr.Tr.S., nu are personalitate juridică și pe cale de consecință nici capacitate procesuală.
Relevante în cauză sunt disp. art. 43 alin. 1 din Lg. 31/1990 potrivit cărora sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa.
Este irelevant din acest punct de vedere faptul că, . – Sucursala Dr.Tr.S. este înregistrată în registrul Comerțului, deoarece prin această înregistrare sucursala nu dobândește personalitate juridică, înregistrarea având în cazul sucursalei doar efect de asigurare a publicității față de terți.
Rezultă, astfel în mod evident că ,sucursala unei instituții de credit, în cazul de față Sucursala Dr.Tr.S. a ..A., este o simplă unitate executivă (operațională), dependentă juridic de societatea – mamă, singura care de altfel se bucură de capacitate procesuală.
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contractul de credit, apreciază că această acțiune este prescrisă . Astfel cum s-a statuat în doctrină, sancțiunea unei clauze abuzive este nulitatea relativă. Această nulitate are la bază viciile de consimțământ care sunt invocate de către clienții băncii, considerate a fi existente în momentul încheierii contractului de credit .
Perioada în care o astfel de acțiune poate fi inițiată, este de maxim 3 ani.
Contractul de credit încheiat cu reclamanții a fost semnat la 11.06.2008, prin urmare având în vedere că reclamanții au cunoscut o potențială cauză de anulare încă din momentul încheierii contractului, acesta fiind și momentul la care a făcut prima plată a comisionului de risc, o eventuală acțiune în anulare ar fi trebuit demarată cel mai târziu la data de 11.06.2011.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemiată. A precizat că, deși convenția de credit a fost încheiat în anul 2008 ,reclamanții au înțeles să conteste legalitatea clauzelor, după mai bine de 5 ani de la momentul când s-a contractat creditul și s-au folosit banii împrumutați. Mai mult la 23.11.2011, între părți a fost încheiat un contract de tranzacție prin care s-a menționat că părțile au stins irevocabil orice pretenții izvorâte din convenția de credit nr._/11.06.2008. Ulterior semnării acestei tranzacții a fost semnat actul adițional nr.3/23.11.2011, prin care a fost eliminat comisionul de adminitrare.Cu ocazia semnării acestui act adițional, părțile au înserat și o clauză prin intermediul căreia confirmă că au analizat și agreat în cunoștință de cauză prevederile cuprinse în acest act adițional, astfel că orice altă susținere făcută ulterior nu mai poate fi primită.
Consideră că prin semnarea tranzacției respective au înțeles să stingă un proces existent, cât și să prevină declanșarea altui litigiu.
În drept a motivat întâmpinarea pe disp. art 115-118 Cod procedură civilă, Legea nr.193/2000, Legea 288/2010, Directiva nr.93/13/CEE.
În baza art. 167 alin. 1 C.proc.civ., instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar .
Față de dispozițiile art. 137 alin. 1 C.p.c. și având în vedere că excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a pârâtei S.C. V. România S.A.- Sucursala Drobeta Turnu Severin, excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate sunt excepții care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța se va pronunța mai întâi cu privire la acestea.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a pârâtei S.C. V. România S.A.- Sucursala Drobeta Turnu Severin, instanța reține că una din conditiile necesare pentru a fi parte in procesul civil, alaturi de existenta calitatii procesuale, a interesului si a formularii unei pretentii, este existenta capacitatii procesuale de folosinta, aceasta fiind de altfel si premisa celorlalte trei cerinte. Ca si celelalte conditii, capacitatea procesuala de folosinta, inteleasa ca aptitudine a subiectului de drept de a avea drepturi si obligatii in cadrul procesului civil, trebuie sa subziste pe intreg parcursul derularii procesului, iar capacitatea procesuala de exercițiu implică capacitatea procesuală a persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligații prin săvârșirea de acte juridice.
Astfel, convenția de credit nr._/11.06.2008 a fost încheiată de reclamantă cu . Bucuresti, prin Sucursala Drobeta Turnu Severin, contractul fiind semnat de reprezentanții Sucursalei Drobeta Turnu Severin.
Este adevarat ca art.43 alin.1 din Legea nr.31/1990 prevede ca sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și se înregistrează, înainte de începerea activității lor, în registrul comerțului din județul în care vor funcționa, insa in cauza devin aplicabile prevederile art.41 alin.2 din C.Proc.Civ. care reglementeaza ca exceptie faptul ca asociatiile sau societatile care nu au personalitate juridica pot sta in judecata ca parate, daca au organe proprii de conducere.
În condițiile în care însăși legea recunoaște sucursalei aptitudinea de a avea drepturi și obligații, în limitele autonomiei funcționale stabilite de societatea a cărei dezmembrământ este, aceasta poate sta în instanță cu scopul de a-și apăra drepturile conferite și obligațiile asumate în aceste limite și implicit de a-și exercita drepturile procesuale, astfel încât instanța va respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a pârâtei S.C. V. România S.A.- Sucursala Drobeta Turnu Severin, invocată de pârâta S.C. V. România S.A. ca neîntemeiată.
Analizând exceptia prescriptiei dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract, instanța reține că, o dată ce se solicită și constatarea caracterului abuziv al clauzei stipulate la art. 5 lit. a) din contractul intervenit între părți privind comisionul de risc, prin raportare la natura juridică a acțiunii în constatare față de caracterul patrimonial imprescriptibil al nulității absolute, sumele plătite în temeiul acestei clauze rămân fără suport contractual, efect ce se produce retroactiv, de la momentul încheierii contractului, deoarece clauza nu „devine” abuzivă la momentul constatării acesteia, ci a fost abuzivă încă de la momentul încheierii contractului, instanța doar constatând acest aspect.
Prin urmare, și în ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, dat fiind faptul că sumele de bani achitate cu titlu de comision de risc rămân fără suport contractual, plata efectuată în acest sens devine o plată nedatorată care este supusă restituirii (repetițiunii). Astfel, dreptul material la acțiune al reclamanților pentru restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc, nu s-a prescris având în vedere disp. art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate curge din momentul constatării caracterului abuziv al clauzei contestate.
În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, invocate de pârâta S.C. V. România S.A. ca neîntemeiate.
Cu privire la fondul cauzei, se reține că între părți s-a încheiat convenția de
credit nr._/11.06.2008, urmând a se avea în vedere disp. art. 102 din Legea nr. 71/2011, conform cărora contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, raportat la data încheierii convenției de credit.
Între părți s-a încheiat convenția de credit nr._/11.06.2008 pentru suma de 74.900 CHF, creditul fiind asigurat de o garanție reală imobiliară (ipotecă de rang II) asupra imobilului situat asupra imobilului situate in Orșova, ., ., judetul Mehedinti și s-a cesionat în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil .
Prin actul adițional nr.1/20.09.2010 la convenția de credit nr._/11.06.2008, s-a modificat printre altele punctul 5 lit. a din condițiile speciale ale Convenției „Comisioane/Alte costuri, aferente contului curent” și s-a introdus la art.5.1 lit.b comisionul de administrare credit.
Deși banca a comunicat reclamantului actul adițional nr. 1 la convenția de credit nr._/11.06.2008 acesta nu este semnat de niciuna dintre părțile contractante, astfel nu se poate considera că acest act adițional produce efecte și pârâtele se pot prevala de el în schimbarea condițiilor și clauzelor convenției de credit nr._/11.06.2008, actul adițional nefiind semnat și în consecință neînsușit de către reclamantă, astfel încât față de aceasta nu produce nici un efect, instanța urmând a se pronunța asupra clauzelor stipulate în convenția de credit nr._/11.06.2008 și asupra comisionului de risc astfel cum acesta a fost stipulat în aceasta și în graficul de rambursare aferent.
În acest sens stipulează și disp. art. 41 din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, conform cărora orice notificare cu privire la modificarea conținutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puțin 30 de zile înainte de aplicarea acestora, cu excepția situațiilor în care consumatorul solicită modificări ale contractului care implică schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor. Consumatorul are la dispoziție un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica opțiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiții. Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menționat anterior nu este considerată acceptare tacită și contractul rămâne neschimbat.
Inserarea comisionului de risc la punctul 5 lit. a din Condițiile speciale ale convenției de credit nr._/11.06.2008 care este explicitat ulterior la pct.3.5 din Conditiile generale ale conventiei, poate fi considerată ca fiind clauză abuzivă ce intră sub incidența prevederilor Legii nr. 193/2000.
Potrivit pct.5 lit a din Conditiile speciale se defineste comisionul de risc care este un procent aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zilele de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit., iar art.3.5 din Conditiile generale mentioneaza ca „ pentru punerea la dispozitie a creditului, imprumutatul datorează bancii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului.”
Conform art. 1 din legea nr.193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Potrivit lit. g din Anexa la lege, este considerată abuzivă clauza care „dă dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale.”
Instanța constata ca motivația perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici in cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al condițiilor generale ale contractelor menționate, de asemenea din clauzele stipulate se deduce ca acesta se percepe indiferent daca clientul este bun sau rau-platnic si nu se prevede daca, la incetarea conventiei, acesta se va restitui.
Mai mult, se constata ca pentru riscul de neplata a ratelor la scadenta, banca a prevazut la art.4 lit a, aplicarea unui comision de penalizare de 2% flat, dar cel putin 25 CHF calculat la valoarea sumelor datorate si neplatite la scadentele mentionate la punctul nr.6-Rambursare, platibil in maxim 5 zile de la data scadentei. Tot in acest sens, la art.4 lit.b prevede ca in cazul sumelor care devin restante se calculeaza o dobanda penalizatoare majorata cu 5% fata de dobanda curenta, calculata incepand cu a 6-a zi de la scadenta, corespunzator art.3.2 din conditiile generale.
De asemenea, instanta constata ca pentru creditul acordat a fost prevazut si un comision de administrarecare, potrivit art.3.6 din conditile generale este platit pentru monitorizarea de catre banca a utilizarii /rambursarii creditului, precum si a indeplinirii oricaror alte obligatii asumate de parti in baza conventiei. Deci banca si-a luat masura cresterii costurilor creditului in caz de neplata la scadenta a ratelor de credit si a dobanzilor aferente, prin aplicarea comisionului de penalizare si a unei rate de dobanda penalizatoare majorate, costuri care vor fi suportate de catre debitor, pana la data platii restantelor, ceea ce nu mai justifica aplicarea altui comision pentru riscul de neplata sau a unui alt comision de administrare credit.
De asemenea, instanta considera ca acest comision de risc, se justifică în cazul creditelor acordate fără garanții, pentru a acoperi riscul de neplată.
Ori, în speță, este vorba despre un credit asigurat de o garanție reală imobiliară (ipotecă de rang II) asupra imobilului situat în localitatea Orșova, judetul Mehedinti și s-a cesionat în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobil .
Conform art. 4 (1) din Legea nr.193/2000 „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
In speta, în momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca, contractul încheiat este de adeziune, clauzele fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea contractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Astfel, consumatorii nu au avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contracte, actele juridice fiindu-le impuse, în forma respectivă, de către bancă, ceea ce a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, coroborat cu art. 1169 C. civ, pârâtei îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct aceste clauze cu împrumutații, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
In convenția de credit nr._/11.06.2008 comisionul denumit „de risc” nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtului (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,22 % din soldul creditului, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestații pe parcursul derulării creditului.
Ceea ce conferă un profund caracter abuziv acestei clauze contractuale este faptul că, atâta vreme cât ea reprezintă numai o „garanție” (și nu o „plată”), această clauză trebuia să fie dublată de o alta, prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutați, o dată cu plata integrală a ratelor de către aceștia.
Garantarea obligației constituie numai o măsură de asigurare a executării acesteia care nu se poate transforma într-o obligație de plată suplimentară. O dată executată obligația contractuală (în speță restituirea creditului acordat), sumele de bani plătite numai cu destinația de a garanta executarea acestei obligații trebuie restituite debitorului.
Aceste sume de bani nu pot rămâne la creditor pentru că nu sunt parte a creditului (sau a accesoriilor acestuia) și nici nu reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, contravaloarea unei alte prestații a creditorului.
In ceea ce priveste solicitarea intimatei de a aplica principiul “efectului direct” al art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE, instanta apreciaza urmatoarele:
Directiva este un act normativ cu forta obligatorie pentru statul membru caruia îi este adresata numai în ce priveste rezultatul de atins, lasându-se autoritatilor nationale din statul respectiv competenta alegerii formelor si metodelor de aplicare a ei. Ea apare ca un instrument folosit la nivel comunitar în vederea armonizarii legislatiilor nationale, de depasire a diferentelor, a contradictiilor, de multe ori substantiale, dintre reglementarile interne ale diverselor state membre ale U.E.
În ceea ce priveste transpunerea directivei, aceasta presupune adoptarea de catre autoritatile nationale competente, în termenul prevazut de catre institutiile comunitare, a masurilor necesare pentru aplicarea în ordinea juridica interna a normelor continute de directiva.
Articolul 4(2) din Directiva a fost transpus prin art.4(6) din Legea nr.193/2000.Potrivit art.4 (2) din Directiva nr.93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii „Evaluarea caracterului inechitabil al condițiilor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de mărfurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, dacă aceste condiții sunt exprimate în mod clar și inteligibil.”
Art.4 (6) din Lega nr.193/2000 prevede ca „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Instanta constata ca transpunerea s-a facut cu respectarea intocmai a prevederilor directivei, rezultand ca nu va fi evaluata clauza din punct de vedere al caracterului abuziv in ceea ce priveste obiectul contractului si pretul serviciului, daca ele sunt exprimate . si inteligibil.
In cazul de fata interpretarea comisionului de risc facuta de banca in contract, „pentru punerea la dispozitie a creditului”, respectiv “pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului”, este diferita de interpretarea data in intampinare tot de parata, respectiv pentru garantarea riscului de neplată.
Prin urmare, rolul comisionului de risc nu a fost exprimat . si inteligibil in contract, de unde rezulta ca se poate analiza caracterul sau abuziv din perspectiva legii nr.193/2000, ce a transpus Directiva nr.93/13/CEE.
Tot in Directiva se prevede in art.8 ca „Statele membre pot adopta sau menține cele mai stricte dispoziții compatibile cu Tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecție.”
Curtea CEJ s-a pronuntat la data de 03.06.2010 in cauza C 484-08 Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid avand ca obiect pronuntarea unei hotarari preliminare in ceea ce priveste interpretarea art.4(2) si art.8 din Directiva 93/13/CEE si a decis ca:
-Articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
-Articolul 2 CE, articolul 3 alineatul (1) litera (g) CE și articolul 4 alineatul (1) CE nu se opun unei interpretări a articolului 4 alineatul (2) și a articolului 8 din Directiva 93/13 potrivit căreia statele membre pot adopta o reglementare națională care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să constate existența clauzei abuzive privind comisionul de risc inserată la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Conditiile generale ale conventiei de credit nr. nr0153151/11.06.2008, încheiată între părți, să dispună anularea clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Conditiile generale ale conventiei de credit nr. nr._/11.06.2008, privind comisionul de risc, să constate existența clauzei abuzive privind comisionul de administrare inserată la art.3 pct. 5.1 lit. b din actul adițional nr.1/20.09.2010 la conventia de credit nr._/11.06.2008 și să dispună anularea acesteia .
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să restituie sumele încasate cu titlu de comision risc și de administrare instanța reține că, în principiu, unul din efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze încheiate în contractele încheiate între un comerciant și un consumator este acela că această clauză nu va produce efecte asupra consumatorului, în acest sens fiind dispozițiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, potrivit cu care clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Contrar susținerilor pârâtei cu privire la natura contractului de credit, pretins a fi un contract cu executare succesivă, instanța constată că în speță contractul de credit (împrumut) este un contract cu executare imediată, fiind finalizat la momentul la care împrumutătorul remite împrumutatului suma de bani care constituie împrumutul.
Faptul că restituirea sumei împrumutate urmează să fie făcută în mai multe rate (conform înțelegerii dintre părți), nu afectează sub nici o formă natura juridică a contractului, deoarece acest aspect stabilește doar scadența obligației de a restitui suma împrumutată.
În plus, chiar și în cazul contractelor cu executare succesivă, excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității privind menținerea efectelor produse în aceste contracte, este aplicabilă numai în cazul în care există o imposibilitate obiectivă de restabilire a situației anterioare, fapt care nu se verifică în speță, deoarece sumele de bani plătite fără temei contractual pot fi restituite.
Din extrasele de cont depuse la dosar de reclamanți și necontestate de pârâte sub aspectul cuantumului sumelor plătite și din concluziile raportului de expertiză instanța reține că reclamanții au achitat suma de_ CHF CHF reprezentând contravaloare comision de risc și de administrare.
Cu privire la tranzacția din 23.11.2011(f.60-61), instanța constatată, contrar susținerilor pârâtei, că aceasta a fost încheiată pentru a stinge litigiul ce a format obiectul dosarului nr._/225/2010, astfel că nu produce efecte în cauza de față. Mai mult, deși, potrivit tranzacției și actului adițional nr.3/23.11.2011, nu ar mai fi trebuit perceput comision de administrare (în tranzacție se precizează că a fost inclus în dobândă),pârâta a continuat să îl încaseze, aspect dovedit de reclamanți prin extrasele de cont depuse la dosar și necontestate de către pârâtă.
Prin urmare, instanța va obliga pârâtele să restituie reclamantei suma de_ CHF din care 4007,29 CHF reprezintă contravaloare comision de risc, iar 1375,96 CHF comision de administrare, achitată de reclamanți pe perioada 11.06._13 și a dobânzii legale calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei capacității procesuale de folosință și de exercițiu a pârâtei S.C. V. România S.A.- Sucursala Drobeta Turnu Severin, invocată de pârâta S.C. V. România S.A. ca neîntemeiată.
Respinge excepția prescripției dreptului de a cere înlăturarea clauzelor din contract și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate, invocate de pârâta S.C. V. România S.A. ca neîntemeiate.
Admite acțiunea formulată de reclamanții G. I. și G. M. F., domicișiați în Dr.Tr.S., .. 15, ., jud.M., împotriva pârâtelor ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, . 10, Sector 2 și .- SUCURSALA DR TR S., cu sediul în Dr.Tr.S., .. 113 A,jud.M., având ca obiect acțiune în constatare.
Constată existența clauzei abuzive privind comisionul de risc inserată la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Conditiile generale ale conventiei de credit nr._/11.06.2008, încheiată între părți.
Constată existența clauzei abuzive privind comisionul de administrare inserată la art.3 pct. 5.1 lit. a din actul adițional nr.1/20.09.2010 la conventia de credit nr._/11.06.2008.
Dispune anularea clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale coroborat cu art.3.5 din Conditiile generale ale conventiei de credit nr._/11.06.2008, privind comisionul de risc.
Dispune anularea clauzei prevăzute la art.3 pct. 5.1 lit. a din actul adițional nr.1/20.09.2010 la conventia de credit nr._/11.06.2008 privind comisionul administrare.
Obligă pârâtele să restituie reclamanților suma de_ CHF din care 4007,29 CHF reprezintă contravaloare comision de risc, iar 1375,96 CHF comision de administrare, achitată de reclamanți pe perioada 11.06._13, sau echivalentul în lei la data plății efective.
Obligă pârâtele la plata dobânzii legale calculată de la data achitării fiecărei rate până la data plății efective.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce va fi depus la Judecătoria Dr.Tr.S..
Pronunțată în ședința publică azi 8.10.2013.
Președinte, Grefier,
Red.TT/Tehnored.PL
5 ex.- 31.10.2013
Cod operator 6497
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 3585/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3930/2013.... → |
|---|
