Cereri. Sentința nr. 4490/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN

Sentința nr. 4490/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 13857/225/2013

Dosar nr._ alte cereri

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA DROBETA T. S.

JUDEȚUL M.

Sentința Civilă nr. 4490

Ședința publică din data de 20.11.2013

Instanța constituită din:

Președinte: A. – R. C.

Grefier: Ica E. S.

Pe rol soluționarea acțiunii civile privind sesizarea din oficiu formulată de Registrul de evidență și punere în executare a sancțiunilor contravenționale din cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin privind pe petenta I. M. și intimatul D. C., având ca obiect alte cereri – constatarea prescriptiei executarii sanctiunii obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsa partile.

Procedura de citare legal indeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța, invocă exceptia prescriptiei executarii sanctiunii obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii și retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:

Prin referatul încheiat la 18.10.2013 al Registrului de evidență și punere în executare a sancțiunilor contravenționale de pe lângă Judecătoria Dr.Tr. S. s-a solicitat să se constate că a intervenit prescripția executării sancțiunii obligării contravenientului D. C. la prestarea unei activități în folosul comunității aplicată prin sentinta civila nr. 180/17.01.2011 in dosarul nr._/225/2010.

În motivarea cererii s-a arătat că executarea sancțiunii obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunități s-a prescris, mandatul de executare a sanctiunii muncii in folosul comunitatii nefiind pus în executare în termen de 2 ani.

În scop probator s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr._/225/2010.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt și în drept următoarele:

Prin sentinta civila nr. 180/17.01.2011 in dosarul nr._/225/2010 s-a admis cererea formulată de I. M. în contradictoriu cu intimatul D. C., s-a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesele verbale . nr._/11.09.2004, . nr._/23.08.2005, . nr._/26.08.2006 si . nr._/21.11.2004 cu 5 ore si 30 minute muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Mun. Drobeta Turnu Severin.

În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a sanctiunii obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii nr.7/_/19.01.2011, ce a fost comunicat Primăriei municipiului Dr.Tr.S. în vederea executării. După mai multe comunicări succesive, prin adresele nr._/24.06.2011,_/31.08.2011 Primăria municipiului Dr. Tr.S., a comunicat că intimatul-contravenient nu s-a prezentat în vederea prestării activității în folosul comunității.

Instanța reține că potrivit art. 20 alin 1 din OG 55/2002 în situația înlocuirii amenzii sau închisorii contravenționale cu obligarea la muncă în folosul comunității, după emiterea mandatului de executare contravenientul este obligat ca de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului să se prezinte la Primarul unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are domiciliul în vederea executării sancțiunii. Aceasta se prescrie conform art.211 alin.1 din același act normativ în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea.

Cum de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 180/17.01.2011 in dosarul nr._/225/2010, au trecut mai mult de 2 ani, instanța va admite sesizarea, va admite exceptia prescriptiei executarii sanctiunii obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, va constata prescrisa executarea sanctiunii obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii aplicata prin sentinta civila nr. 180/17.01.2011 in dosarul nr._/225/2010 contravenientului.

Pe cale de consecință, va dispune și anularea mandatului de executare a sanctiunii obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii nr.7/_/19.01.2011.

Vazand si prevederile art.424 si urmatoarele C.proc.civila,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea judecatorului delegat de la registrul de evident si punere in executare a sanctiunilor contraventionale, privind pe intimatul D. C. domiciliat în municipiul Drobeta Turnu Severin, ., judetul M..

Constata ca a intervenit prescriptia executarii sanctiunii obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, aplicata prin sentinta civila nr.180/17.01.2011 in dosarul nr._/225/2010, privind pe contravenientul D. C..

Anuleaza mandatul de executare a sanctiunii contraventionale cu obligarea la prestarea unei activitati in folosul comunitatii nr.7/_/19.01.2011.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publica, astazi 20.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. ARC/SIE/4 ex./ 02.12.2013

Operator de date cu caracter personal

înregistrat sub numărul 6497

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 4490/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN