Contestaţie la executare. Sentința nr. 3252/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3252/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 04-09-2013 în dosarul nr. 8203/225/2013
Dosar nr._ - contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T.-S.
- JUDEȚUL M. -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3252
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04 septembrie 2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: Z. A. D.
GREFIER: N. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorul . în contradictoriu cu intimații C. SA și B. M. C. I., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat U. O. pentru contestator, lipsă intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile potrivit art. 150 C.proc.civ. și acordă cuvântul pe fond.
Avocat U. O. pentru contestator solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, anularea tuturor formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 3774/M/2012 al B. M. C. I. și repunerea părților în situația anterioară, cu cheltuieli de judecată; depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat. Se învederează că procesul-verbal în baza căruia s-a pornit executarea silită a fost anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel încât titlul executoriu a fost desființat și în consecință nu mai are caracter de titlu executoriu. Se mai arată că la data începerii executării silite procesul-verbal fusese anulat, astfel încât se apreciază că executorul judecătoresc a fost de rea-credință. De altfel, prin cererea de la fila 60 intimata a renunțat la executarea silită însăși.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.06.2013, sub nr._, contestatorul . în contradictoriu cu intimații C. SA și B. M. C. I., a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu - procesul - verbal de constatare a contravenției . 11 nr._ din 14.11.2011, si împotriva tuturor actelor de executare silită din dosarul execuțional nr. 3774/M/2012 respectiv somația, înștiințare înființare poprire nr. 3774/M/2012, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 3774/M/ 2012, anularea acestora, iar pe cale de consecința repunerea pârtilor in situația anterioară, cu cheltuieli de judecată.
In fapt a arătat că la data de 28 mai 2013 a primit prin posta din partea B. M. C. I., somația - înștiințare înființare poprire nr. 3774/M/ 2012, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 3774/M/2012, încheierea din camera de consiliu din data de 15.01.2013 pronunțata de către Judecătoria Dr.Tr S. in dosarul_, prin care s-a dispus executarea prin poprire a sumelor de bani pe care societatea sa le are in conturi, pentru debitul de 4268,50 lei, compus din suma de 3266 lei si 1001,86 lei cu titlu de cheltuieli de executare, stabilite conform procesului verbal de cheltuieli nr. 3774/M/2012.
Precizează că prin încheierea din camera de consiliu din data de 15.01.2013 pronunțata de către Judecătoria Dr. Tr. S. in dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de către B. M. C. I. privind pe creditorul C. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri C., împotriva debitoarei M. si s-a încuviințat executarea silită a procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/14.11.2011.
A învederat faptul că pe calea contestației la executare a înțeles să conteste si titlul executoriu, pentru că respectivul proces verbal de constatare a contravenției ., nr._ din 14.11.2011 a fost anulat de calea plângerii contravenționale si, în consecință, nu mai poate fi constituit titlu executoriu.
Mai exact, a arătat faptul că împotriva respectivului proces verbal a formulat în termen legal plângere contravențională, înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 4472 pronunțata la data de 04.12.2012, rămasă irevocabilă prin nerecurare la data de 28.01.2013, a fost admisă plângerea sa si anulate cele 2 procese - verbale contestate de către acesta, inclusiv procesul verbal . 11, nr._. Respectiva plângere a fost formulată in contradictoriu cu intimata-creditoare C.-CESTRIN cu sediul in București, sector 6, Bld I. M., nr. 401 A.
In consecință, a apreciat că intimata-creditoare a acționat cu rea credință în momentul în care s-a adresat către B. M. C. I. cu cererea de executare silită, în condițiile în care avea cunoștință de existența dosarului, și chiar de soluția pronunțată, care de altfel le-a fost comunicată.
Mai arată că prin hotărârea nr. 2 din 10.10.2012 la actul constitutiv al . SOCIETATE IN NUME COLECTIV, a fost schimbată denumirea societății în ..
In drept și –a întemeiat cererea pe prevederile art. 194 cod procedură civilă, art. 711-719 cod procedura civilă.
Cererea a fost legal timbrată.
La dosar a depus în copie următoarele înscrisuri: Somația – Înștiințare – Înființare poprire nr. 3774/M/2012 emisă la data de 20.03.2013, procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare în dosarul nr. 3774/M/2012, încheierea de încuviințare executare silită pronunțată în camera de consiliu la data de 15.01.2013 de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr._, procesul verbal de constatare a contravenției . 11, nr._, certificat de înregistrare la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul M. ,Hotărârea nr. 2/10.10.2012 la actul constitutiv al . SOCIETATE ÎN NUME COLECTIV, încheierea de autentificare nr. 2545/12.10.2012 și sentința civilă nr. 4472/04.12.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Instanța a administrat și încuviințat în cauză proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței, a fost înaintat și atașat la prezenta cauză, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 3774/M/2012 al B. M. C. I..
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Intimatul creditor C. SA a aplicat contestatorului debitor o amendă în cuantum de 2750 lei prin procesul verbal ., nr._/14 noiembrie 2011.
Procesul – verbal a fost contestat, iar prin sentința civilă nr. 4472/4 decembrie_ pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr. 7077/ 198/2011 (filele 14-16) a fost admisă plângerea contravențională și anulat procesul-verbal de contravenție. Hotărârea a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Ulterior, urmare a cererii executorului judecătoresc, la data de 15 ianuarie 2013, prin încheierea pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a încuviințat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constare a contravenției ., nr._/14 noiembrie 2011 – fila 9.
Așadar, pe rolul B. M. C. I. s-a format dosarul execuțional nr. 3774/M/2012 în cadrul căruia, la data de 14.02.2013 s-au emis procesul verbal privind cheltuielile de executare și somația de executare silită nr. 3774/M/2012, iar la data de 20 martie 2013 s-a dispus înființarea popririi asupra sumelor de bani pe care debitorul le realizează sau deține la terțul poprit Banca Transilvania, până la achitarea integrală a debitului.
Se observă că suma urmărită silită a fost executată silit prin poprire, așa cum rezultă din extrasul bancar de la fila 59 dosar.
Instanța reține că prin sentința civilă nr. 4472/4 decembrie_ pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr. 7077/ 198/2011 (filele 14-16) a fost admisă plângerea contravențională și anulat procesul-verbal de contravenție ce reprezintă titlu executoriu ce se execută în prezenta executare silită.
Deci, o nouă cerere privind anularea procesului – verbal de contravenție nu prezintă o utilitate practică, acest petit rămânând fără obiect față de sentința civilă menționată mai sus.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 399 c.p.civ., coroborat art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, executarea silită fiind efectuată cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța urmează să admită contestația la executare, împotriva actelor de executare silită îndeplinite în dosarul execuțional nr. 3774/M/2012 al B. M. C. I., pe care le va anula în totalitate.
Raportat la capătul de cerere privind întoarcerea executării formulată de contestator, în raport de această soluție, constatând că executarea silită îndeplinită în dosarul execuțional nr. 3774/M/2012 este nelegală, instanța reține dispozițiile art. 4041 alin. 1 Cod procedură civilă, conform cărora în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Potrivit dispozițiilor art.4042 C.pr.civ., în cazul în care instanța de judecată a desființat titlul executoriu în baza căruia au fost efectuate actele de executare, la cererea persoanei interesate, aceeași instanță va dispune, prin aceeași hotărâre și asupra restabilirii situației anterioare executării.
Având în vedere că motivele contestației la executare invocate de contestatoare sunt întemeiate, iar titlu executoriu este desființat, se apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru restabilirea situației anterioare executării, astfel încât poate opera întoarcerea executării.
În consecință, având în vedere cele expuse mai sus, instanța în baza art. 399 și urm. din C.proc.civ., va admite în parte contestația la executare formulată de contestator . în contradictoriu cu intimații C. SA și B. M. C. I., va respinge cererea privind anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/14 noiembrie 2011 ca fiind fără obiect va anula toate formele de executare silită întocmite în dosar de executare nr. 3774/M/2012 de intimat B. M. C. I. și va dispune întoarcerea executării silite prin repunerea părților în situația anterioară.
Cu aplicarea art. 274 alin. 1 c.p.civ. și la solicitarea contestatorului, instanța urmează să admită cererea de obligare a intimatei C. SA la plata cheltuielilor de judecată, astfel că va obliga intimata către contestator la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 795,50 lei, constând în onorariu de avocat și taxe de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestator ., CU SEDIUL ÎNCOMUNA Izvoru Bîrzii, ., în contradictoriu cu intimații C. SA, cu sediul în București, Bld. I. M., nr. 401 A, Sector 6, și B. M. C. I., cu sediul în Slatina, ., jud. O..
Respinge cererea privind anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/14 noiembrie 2011 ca fiind fără obiect.
Anulează toate formele de executare silită întocmite în dosar de executare nr. 3774/M/2012 de intimat B. M. C. I..
Dispune întoarcerea executării silite prin repunerea părților în situația anterioară.
Obligă intimatul C. SA să plătească contestatorului cheltuieli de judecată în cuantum de 795,50 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. Z.AD. /Tehnored. NE – 3 octombrie 2013 5ex /4 pag./
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Pretenţii. Sentința nr. 5005/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... | Evacuare. Sentința nr. 1642/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU... → |
---|