Contestaţie la executare. Sentința nr. 2188/2013. Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2188/2013 pronunțată de Judecătoria DROBETA-TURNU SEVERIN la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 3982/225/2013
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DROBETA T. S.
JUDEȚUL M.
SENTINȚA CIVILA NR. 2188
Ședința publică de la 25.04.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. B.
GREFIER: C. V.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, împotriva intimatei S.C. C. C. S.R.L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsa partile..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care,
Verificându-și din oficiu competența, întrucât se află la prima zi de înfățișare, potrivit art. 1591 alin. 4 C.proc.civ, instanța constată că este competentă să judece prezenta cauză, atât din punct de vedere general și material, cât și teritorial, potrivit art. 400 alin. 1, raportat la art. 373 alin. 2 C.proc.civ.
Instanța, în conformitate cu prevederile art. 167 Cod procedură civilă, incuviinteaza proba cu inscrisurile aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând, constata următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 15.03.2013, contestatoarea Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, împotriva intimatei S.C. C. C. S.R.L., a formulat contestatie la executare împotriva executării silite dosar de executare nr.l74/E/2013 din data de 14.02.2013, pornită de B. C. C. la cererea creditorului ., solicitând îndreptarea procesului - verbal al cheltuielilor de executare, în sensul reducerii acestuia de Ia suma de 8.534 lei, Ia suma de 1847,84 lei.
Obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces (taxă de timbru, timbru judiciar).
In fapt, contestatorul a aratat ca, R. Sucursala Romag Prod a fost acționată în judecată de . ca urmare a faptului că, în baza relațiilor comerciale derulate, unitatea avea de achitat societății creditoare suma de 40.837,52 lei contravaloare bunuri și 4067 lei penalități de întârziere.
Astfel, Tribunalul M., prin Sentința nr.268/22.10.2012 pronunțată în dosarul nr._, a obligat R. să achite creditoarei atât sumele mai sus evidențiate, cât și cheltuieli de judecată în sumă de 1693,80 lei, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
Datorită dificultăților economice cu care se confruntă R., sentința nu a putut fi achitată în termenul stabilit de instanță, motiv ce a determinat societatea creditoare să recurgă la executarea silită a acesteia.
Cu privire la onorariul executorului judecătoresc în cadrul dosarului nr.174/E/2013. contestatorul a aratat că nu au fost respectate limitele minime și/sau maxime pentru onorariile prevăzute în Anexa la Ordinul 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești și Anexa 1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc.
Astfel, B. C. C. a stabilit în mod neîntemeiat suma de 4659 lei, cu titlu de onorariu executor, dacă ne raportăm la creanța din titlul executoriu și la complexitatea operațiunilor efectuate.
Consideră contestatorul că, față de activitatea prestată (simpla emitere a somației), care presupune un efort minim, B. C. C. a stabilit un onorariu exagerat de mare.
Pentru aceste motive, apreciaza că suma ce trebuia stabilită cu titlu de onorariu executor este de 986,97 lei, aceasta fiind limita minimă potrivit pct.3 lit.a din Anexa la Ordinul 2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești:
Cu privire la onorariul avocațial cuprins în procesul - verbal al cheltuielilor de executare, nu au fost respectate prevederile art.274 alin (3) Cod pr.civilă care stabilesc criteriile pe baza cărora se determină cuantumul onorariului de avocat (valoarea pricinii și munca prestată de avocat), avocatul stabilind în mod nelegal un onorariu de 1200 Iei.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.399-404 Cod pr. Civilă.
Au fost depuse la dosar, in copie, următoarele înscrisuri: adresa de înființare poprire din data de 14.02.2013, procesul - Verbal al cheltuielilor de executare încheiat la data de 14.02.2013, Titlu executoriu reprezentat de sentința nr.268/22.10.2012
La dosarul cauzei au fost depuse documentele din dosarul de executare nr. 174/E/2013 al B. C. C..
Intimatul a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea ca neintemeiata a contestatiei la executare.
In baza art. 167 C.., instanta a incuviintat proba cu inscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța constata următoarele:
Conform art.399 C.proc.civ., impotriva executarii silite, precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati prin executare. De asemenea, (...) se poate face contestatie si in cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum si in cazul in care organul de executare refuza sa inceapa executarea silita ori sa indeplineasca un act de executare in conditiile prevazute de lege.
Deci, prin intermediul contestației la executare creditorul, debitorul sau chiar terțul, cu respectarea anumitor condiții, se pot plânge ca persoane vătămate prin executare în scopul desființării actelor ilegale de executare sau pot cere clarificări asupra înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu.
Din cuprinsul contestație la executare, instanța reține că nu au fost invocate motive de nelegalitate a executării silite, contestatoare invocând, în esență, lipsa de fonduri din cauza dificultăților economice, cu care s-a confruntat.
Or, acest motiv nu poate fi considerat ca fiind suficient pentru admiterea contestației și anularea tuturor formelor de executare, întrucât ar însemna ca instanța să intervină în raporturile contractuale stabilite voluntar între părți și să tulbure echilibrul dintre acestea, impunând creditoarei o sarcină excesivă, disproporționată, respectiv, suportarea consecințelor dificultăților economice, în condițiile în care riscul ar trebui suportat de către debitoare.
Cât privește critica contestatorului privind cuantumul cheltuielilor de executare, instanța apreciază că este întemeiată în parte.
În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
În speță valoarea creanței este de_,32 lei, iar onorariul maximal prevăzut de lege este de 4659 lei. Cum onorariul stabilit de executorul judecătoresc este în cuantum de 4659 lei, instanța apreciază că acesta a fost corect stabilit de executor, în limita prevăzută de Ordinul ministrului justiției nr.2550/2006 și Legea nr.188/2000.
Instanța constată că debitul nu a fost încă recuperat, iar până la recuperarea totală a debitului este posibil ca executorul judecătoresc să îndeplinească și alte acte de executare sau să recurgă la alte forme de executare silită, instanța consideră că respectiva critică a contestatoarei cu privire la onorariul exagerat al executorului este neîntemeiată.
Cât privește celelalte cheltuieli de executare, instanța apreciază că acestea sunt justificate și se încadrează în limitele prevăzute de HG nr.19/2010 privind aprobarea Statutului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc.
Cu referire la onorariul avocatului în faza de executare, în cuantum de 1200 lei, instanța constată, din cuprinsul documentelor din dosarul de executare înaintate de executorul judecătoresc, că pentru aceste cheltuieli au fost depuse documente justificative, respectiv împuternicire avocațială și chitanță, astfel încât pot fi puse în sarcina debitorului urmărit. Conform art.3717 alin.2 C., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, iar sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin proces-verbal, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Onorariul avocatului, în cuantum de 1200 lei, este însă nejustificat, raportat la complexitatea cauzei, dar și la activitatea efectiv îndeplinită de avocat, având în vedere că apărătorul societății creditoare a formulat cererea de executare silită, iar celelalte acte și operațiuni legate de executarea silită au fost efectuate de executorul judecătoresc.
Rezultă deci că onorariul de avocat în faza de executare silită este nejustificat prin raportare la criteriile impuse de art. 274 alin. 3 c.p.civ. și la caracterul rezonabil impus de jurisprudența CEDO, reținându-se jurisprudența acestei curți față de care se poate afirma că și în dreptul intern partea poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
De altfel, este de menționat că prin eventuala reducere a onorariului plătit de către intimată apărătorului său instanța nu încalcă prevederile art. 30 din Legea 51/1995 și nici cele din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică producându-și pe deplin efectele între părțile contractante, în lumina principiului conținut de art. 969 c.civ.
Față de considerentele de mai sus, instanța va dispune reducerea onorariului de avocat, de la 1200 lei la 500 lei.
Cu referire la solicitarea de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, văzând dispozițiile art. 23 lit. e din Legea 146/1997, potrivit cu care sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, instanța urmează a o respinge ca neîntemeiată, întrucât aceste sume nu pot fi puse în sarcina părții adverse.
Raportat la cele expuse, instanța va admite în parte contestația la executare și va dispune modificarea procesului-verbal privind cheltuielile de executare încheiat de B. C. C. în data de 14.02.2013, în sensul că va reduce onorariul de avocat, de la 1200 lei la 500 lei și va dispune modificarea formelor de executare efectuate de B. C. C. in baza procesului-verbal privind cheltuielile de executare, sub aspectul acestei sume .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, cu sediul in Drobeta T. Seveirn ..1 jud.Mehedinti, împotriva intimatei S.C. C. C. S.R.L., cu sediul in Bucuresti . Neamtu si Asociatii, nr.3 sector 3.
Dispune modificarea procesului-verbal privind cheltuielile de executare încheiat de B. C. C. în data de 14.02.2013, în sensul că se reduce onorariul de avocat, de la 1200 lei la 500 lei și dispune modificarea formelor de executare efectuate de B. C. C. in baza procesului-verbal privind cheltuielile de executare, sub aspectul acestei sume .
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare,
Pronunțată în ședință publică azi, 25.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. B.C. V.
Red.L.B./tehnored.C.E.V.
4 ex./ 15.05.2013
Operator de date cu caracter personal
înregistrat sub numărul 6497
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4871/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3055/2013.... → |
---|